Mergem la Sibiu!

          Weekend liber. 1 mai. Ce facem? Mergem la Sibiu, era planificat demult. Nu luăm trenul, experimentăm “Ia-mă nene” pe distanţe lungi. Mereu vedeam oamenii făcând cu mâna şoferilor. Unii opreau, alţii nu. Mereu vedeam oameni pe marginea străzii cu pancarte inscripţionare cu diferite oraşe din frumoasa noastră ţară. Mă întrebam ce fel de oameni sunt aceia care se lasă  în  voia celor care se încumetă să oprească. Dar ce fel de oameni sunt cei care opresc? Mă întrebam ce educaţie cu primit ambele părţi.

         Ei bine, acum că am crescut, mi-am schimbat părerea proastă despre această practică. Chiar dacă am făcut multe sandvişuri şi am luat multă apă să fiu sigură că dacă ne lasă pe vreun câmp să nu murim de foame sau sete, am plecat cu stomacul strâns spre locul întâlnirii. Vreme superbă. Zâmbete cu milioanele. Astupam teama. Încercam măcar. Vorbisem cu ai mei, m-au avertizat să nu iau ocazia, cum spun ei, că se pot întâmpla multe-de la oameni neserioşi la accidente- m-am speriat şi mai rău. Mi-era frică să nu se adeverească ceva, i-aş fi dezamăgit. Eram şi mai încordată acum. Cânt, mă zbânţui până la Real. Era cald afară şi eu mă îmbrăcasem bine să nu atrag ceva necurat. Se spune că trebuie să fii îmbrăcat în culori deschise, să ieşi în evidenţă. Aşa eram eu, numai că stăteam în spatele lui Amigo să nu mă vadă nimeni. Mă credeam invizibilă în clipa aceea. Şi chiar eram, nu oprea nimeni la culorile reci de pe el. Aşa am aşteptat 30 minute…. Văzând că nu merge, am schimbat locul, la 200m mai încolo, într-o curbă. Prost loc, drept dovata alte 30 minute. Am mers, am mai mers, până la un sens giratoriu, în pustietate, eram singurii oameni. Ţin şi eu pancarta cu Sibiu. 10 minute, nimic. Aplicăm metoda celor din Cluj cu smiley. Scoate Amigo un pix, talentata de mine desenează un smiley de toată frumuseţea. Nu mai am răbdare şi îl scot la lumină, sus, cu zâmbetul pe buze. Era minunat. Cel mai reuşit desen al meu. Nici nu apucă să pună pixul la loc că opreşte cineva. Reacţia mea” E na??” în timp ce Amigo deja era la portieră. Mi-a spus”Hai sus” şi am pornit. Era un tip calm, timid, de vreo 26 ani. I-am spus de la început că noi călătorim în toată ţara şi nu avem bani. Vorbim tot drumul de-ale noastre: traininguri, planuri de vară, munţi, echipamente. Braşoveanul nostru nu mai avea loc de noi.

            Ne-a lăsat tocmai în centru, de unde am pornit în expediţie. Prima oprire: o toaletă publică cu cea mai ieftină intrare pe care am văzut-o până acum. Încă mai am biletul. După vreo 10 minute ne întâlnim cu Sufleţel, ghidul notru şi prietena mea. Ne duce în Piaţa mare, Piaţa mică, biserica în renovare, turnul cu ceas, străduţe cu scăriţe- am făcut mult sport de 1 mai- biserica catolică…Am promis, la rugăminţile ei că vom reveni într-o bună zi şi vom vizită tot palatul Brukenthal.

       Frumos oraş!

              La întoarcere, am vrut să facem un experiment să vedem dacă într-un anumit timp opreşte cineva şi fără smiley. Dar oboseala a făcut să lăsăm deoparte experimentul de data aceasta şi să desenăm din prima. Zis şi făcut: timp record:22 minute. Un tip din Oneşti, om cu facultate, inginer, fost student în Regie, potrivit profilului lui Amigo. Aştept să mai spună ceva despre el, să văd cum conduce, cât să nu îmi fie teamă, după care profit de lipsa oglinzii retrovizoare şi adorm. Somn uşor!

P.S. Vizitaţi Sibiul!

Comentez asa:

1 Comment

  1. Anonymous says: Reply

    Vizitati….toata Romania…este tara in care m-am nascut…crescut…si emrita toata cinstea si respectul. Pacat ca partea cu “financiar” au dat-o in bara (“cineva”) si ne vedem obligati sa apelam la “vecini” …

    Cat despre “mmoda” ia-ma nene…hmmm…noroc sa aveti in continuare 😀

    B&D

Leave a Reply