Suntem ultimii!

Mi-am făcut ordine în program de curând şi am avut timp să fac chestii pe care nu le-am mai făcut demult. De exemplu să stau să visez, să călătoresc sau să dau telefoane persoanelor cu care n-am mai vorbit demult. Noroc că există telepatie şi te sună ei când simt că ţi s-a făcut dor de ei.  
 Aşadar, acum o săptămâna am fost la Cascada Vanturiș din munţii Bucegi.  Peisajul de acolo mi-a demonstrat încă o dată ce frumoasă este Românica. Păduri portocalii, roz, galbene, un adevărat joc de culori. Soare sclipitor, vreme caldă, cer senin, cadrul potrivit pentru o ieşire pe munte.  Dintre toţi cei  18 muntomani, Ares, un superb labrador negru, a fost cel mai rezistent şi curajos. Pot spune chiar că a parcurs de 2 ori traseul, ducându-se de la un membru al echipajului la altul, în sus şi în jos. Cascada, greu accesibilă din cauza ruperii drumului care ducea spre ea, nu am văzut-o, pentru a-mi conserva energia necesară pentru drumul de întoarcere. Am ajuns cu greu la destinaţia finală, abia când soarele a făcut schimb de locuri cu luna, care se ridica încet spre capătul opus, semn că noaptea avea să treacă repede. 
 A urmat o săptămâna de relaxare fizică totală şi bine meritată, cu ieşiri în oraş şi multe contribuţii la diverse proiecte. În ciuda supraefortului pe care l-am depus, nu regret că am acceptat invitaţia. Am cunoscut nişte oameni extrem de prietenoşi şi săritori la nevoie, care luau cu noi pauze de sandviş pentru a trage de timp, strigând mereu “Suntem ultimii”, ca ceilalţi să ştie să nu mai aştepte.
P.S. Pauză de sandviș

Comentez asa:

3 Comment

  1. cipri says: Reply

    foarte tare

  2. Albert says: Reply

    Imi place cum scrii si imi place ce scrii. Fiecare povestire are ceva ce te captiveaza si te indeamna sa citesti mai departe…

  3. Roxana says: Reply

    Multumesc! sunt constienta ca aceasta nu e cea mai buna postare a mea, dar promit ca ma revansez!

Leave a Reply