Month: April 2011

13 ani

Primul nostru contact a fost încă din burtica mamei, numai că eu am simţit altfel, fiind o fiinţă mai ”evoluata”. Neştiind ce va fi-fată sau băiat- am ales împreună cu tata să îi spunem”Vasile”, nu ştiu de ce. Până pe 26 aprilie 1998 ăsta i-a fost numele. În ziua cu pricina, ne-am luat rămas bun de la Vasile pe holul spitalului şi am ajuns acasă, nu-mi amintesc cum- era foarte de dimineaţă- aşteptând să primesc veşti de la frăţiorul meu. Ştiu că răsfoiam ABC-darul, deşi eram în clasa a 2a. Nu aveam altceva la îndemână, iar degeaba nu puteam sta. Mai era o grămadă până trebuia să încep să mă pregătesc de şcoală. 

În jurul orei 8 AM a venit pe lume surioara mea, Teo, botezată după faimoasa Teo Trandafir. Cât a stat mama în concediu mă uitam cu ea în fiecare dimineaţă la Teo şi Mircea Badea, chiar dacă nu înţelegeam pălăvrăgeala lor.
Teo nu a fost prima mea surioară. Mad şi-a făcut apariţia în familie înaintea ei. Cum Mad era responsabilitatea mea, nu petreceam prea mult timp cu surioara-om, însă acum recuperăm, încetul cu încetul. 
Pot spune că am extra experienţă în creşterea copiilor din diferite specii. Pe lângă omuleţ şi căţel am avut şi câteva generaţii de hamsteri. La un moment dat îmi doream un porcuşor de Guineea, începusem să strâng bani pentru unul, dar am uitat complet, am fost descurajată. Să nu mai spun de familiile de căţei de sub balconul din spate. Dragii de ei, n-au avut parte de un cămin adevărat. Au învăţat pe pielea lor cât de răi sunt oamenii. Zilele astea m-am bucurat să văd puiul unei căţele “Fetita” la care am ţinut foarte mult, dar care a dispărut acum ceva ani. Au luat-o o dată hingherii şi am plâns atât după ea, dar m-am luminat la faţă când am văzut-o iar patrulând prin spatele blocului. Mereu treceam pe lângă puiuţi abandonaţi şi nu mă lăsa sufletul să nu mă întorc la ei. O dată le-am făcut casă din cutii de carton pe care le-am acoperit cu pungi lipite cu scotch când am văzut nori negri venind spre noi cu paşi iuţi. Cred că atunci am bătut recordul la contruirea unui coteţ în câteva minute pe fond de huiduială. Bineînţeles că a doua zi dispăreau ba căţeii, ba coteţul, dar găseam soluţii. Unul fusese adoptat, iar celălalt s-a ţinut după mine şi a rămas în spate, după “boscheţi”. Când mă vedea alerga nebun şi la un moment dat se oprea, ajungând la mine din inerţie. Atât a trebuit, să dorm o seară la buni că a şi dispărut. De tot. Nu aveam relaţii pe la Zoo ca vecina de la blocurile de vizazi şi nici nu prea ştiam să mă descurc.
O să mă fac mare şi o să schimb lumea. O să păstrez doar ce e bun. 
P.S. Iubiţi şi câinii vagabonzi. Merită o şansa:)

Vara trecută …

…e încă în stânga sus. Zilele astea am tot simţit nevoia să ascult melodiile cu care mă trezeam în fiecare dimineaţă şi pe care le ascultam la nesfârşit până începea programul de veselie. Fie că vroiam, fie că nu. Eram cea care se “supunea” dorinţelor celor din jur. Şi, de parcă nu era de ajuns, la câteva săptămâni după sute de bis-uri, a devenit brusc hit; din toate locurile de pe litoral răsunau cele două capodopere: Bruno Mars- I wanna be a billionare şi Grasu XXL feat. Guess Who-Azi nu. Sincer, nu mai ştiu care din ele a ajuns prima faimoasă, însă tot ce ştiu e că în ceea ce mă priveşte, a apărut un fel de efect “Stockholm”. Dacă la început le uram, nu mai vroiam să le aud(şi se întâmpla exact invers), acum le ascult de bună voie pe repeat. Cred că mă reprezintă. Ori aşa ori aşa. Azi nu.

Dacă vă întrebaţi de ce acceptam “tratamentul”asta, ei bine, nu mereu se întâmplă cum vrem noi. Pe fundalul melodiilor era distractiv. Găteam la plită legume mexicane cu bucăţele de cârnaţi, omletă cu brânză şi….cam atât. Asta era meniul cald o data la câteva zile. Iar când vroiam răsfăţ, mâncam Carbonara “La Vulturul”. 
Recitind postul, mi-am dat seama că am uitat complet de “Minti murdare făcute praf” care nu reuşea să treacă de mintea mea, însă acum o ştiu pe de rost. E destul de drăguţă, însă parcă prea siropoasă. 
P.S. Să moară Bibi, tot ce e frumos repede trece.