Month: December 2011

2 in 1

Iata-ne si la sfarsitul acestiui an. Cu siguranta voi simtiti putin altfel decat mine. Pana la urma, s-a dus tot farmecul sarbatorilor. Totul e o minciuna. Nefiind acasa, nu e nimic din ce era, nu-mi aduce nimic aminte ca e revelion, ca e craciun, sa nu mai vorbim de familie sau de prieteni. Revelionul asta il fac in sosete dupa ce ma intorc de la mare. Am preparat o salata beouf, prima si cea mai delicoasa(nici d-asta nu mancam inainte) si un peste file la cuptor cu legume si vin. O sa fie frumos, desi nu o sa am emotii ca alta data si n-o sa ma treaca fiori la gandul ca a mai trecut un an.
Ce va doresc pentru anul asta e sa invatati sa folositi calitatile in favoarea voastra. Toate cele bune, sa ne auzim cu bine.

P.S. Merg sa ma fac’pisi’.

Simt un pic din spiritul Craciunului

Pana acum ma vaitam ca nu simt nimic, ca n-am niciun sentiment legat de apropierea sarbatorilor de iarna, ca nu aud colinde, indiferent de limba, ca nu sunt luminite pe strazi, ca oamenii sunt la fel ca intr-o zi obisnuita. Ei bine, acum lucrurile stau putin altfel. S-au aprins luminite, pe strazile principale, s-au aruncat betele cu beculete pe braduti imposibil de comparat cu cei din Romania( sunt mult mai frumosi imbodobiti ai nostri), pe traturarele din fata magazinelor sunt pictati cu spray braduti, mosi craciuni, stelute cazatoare, ceea ce mi se pare foarte dragut.
Am fost invitata sa-mi petrec Craciunul la o familie italiana si am zis sa ma pregatesc si eu cum se cuvine, asa ca am facut doua prajituri: tavalita si urechiuse, sunt preferatele mele, fara de care nu se poate o sarbatoare.
De bradut v-am povestit deja, dar nu v-am zis ca am impachetat si cadouri pentru cativa dintre amicii mei de aici. Cred ca am scris prima scrisoare, cu ocazia distantei si lipsei posibilitatii de telefonare, dar nu va faceti griji ca pana data viitoare uit. Noroc ca mai exista oameni care stiu mereu.
De fapt, vroiam sa va doresc sa va bucurati de cei dragi si de cei de langa voi, sa ii apreciati mai mult, sa va bucurati de toate cadourile, sunt sigura ca v-au fost facute cu dragoste si cu placere, aveti grija la calorii si sa-mi pastrati si mie intr-un borcanel putin miros de cozonaci proaspat scosi din cuptor.

Craciun fericit!

P.S. Anul asta am trisat cu cadourile :-S

De unde si pana unde?

De cand auzim sau vedem ceva, pana cand ne trezim intrebandu-ne ‘cum de am ajuns eu aici’. Se numeste influenta. Influenta a ceea ce ne inconjoara.
Concret, exemplu personal. Cum am ajuns eu sa alerg pentru niste hartii, sa dau interviuri, sa sun si sa trimit o gramada de e-mailuri aceleiasi persoane doar pentru a obtine o bursa de studiu pentru un semestru amarat? Tin minte ca din anul I tot zic ca voi aplica, insa nu eram sigura, mai asteptam motive. Apoi am inceput sa aud despre programe de babysitter in tari straine pe o perioada de timp scurticica, de facultati in strainatate, mastere in strainatate, specializari, stagii de practica… si asta doar de la cunoscuti, nu cautasem nimic pe internet. Multe dintre aceste conversatii au avut loc doar pentru eliminarea plictiselii, de obicei nu eram prezenta 100%, dar se pare ca au ramas in subconstient. Asadar, dupa aproape 3 ani, am zis ‘de ce sa nu aplic si eu?’. Stiam ca daca voi pleca, voi pleca singura singurica, fara cunoscuti, colegi- era foarte putin posibil din pricina locurilor limitate-, probabilitatea era doar de a cunoaste acolo alti romani, dar poate sa nu fie la facultate(deci cu o oarecare educatie, prestatie, incredere, etc). Pe de alta parte, m-am gandit la beneficii: inveti sa te descurci singur, iti imbunatatesti engleza- in cazul meu, am invatat si italiana, pe deasupra si continui sa aprofundez-, devii mai rabdator, iti deschizi mintea, cunosti oameni noi, iti clatesti ochii cu privelisti deosebite, faci uploaduri culturii generale, si de ce nu, iti faci prieteni pe viata.

Vi s-a intamplat vreodata sa va amintiti de o persoana care candva va fusese draga, dar dupa v-a ranit, si sa nu stiti de ce? Ei bine, cu siguranta ati simtit mergand pe strada un miros specific acelei persoane, sau ati vazut o scena asemanatoare cu trecutul vostru, sau pur si simplu culoarei ei preferata, ori vreun apropiat sa va intrebe daca mai stiti ceva de ea. Sau vi s-a intamplat sa auziti o melodie veche care sa va aminteasca de cineva, iar in secunda a doua sa-i telefonati, raspunzandu-va extrem de surprins?

In alta ordine de idei, cum se face ca ni se schimba gusturile? Pana sa intru la facultate, nici nu vroiam sa aud de sfecla rosie, de cand eram mica nu imi placea, desi nu-mi amintesc sa fi gustat vreodata. Trecand timpul, uitand de ea si revazand-o, am zis sa incerc si, surpriza, mi-a placut.
De asemenea, prezenta unor persoane in viata noastra ne influenteaza stilul de a trai, cum ar fi renuntarea la vicii doar de dragul lor, simpatii pentru abia cunoscuti dupa ce auzi ca aveti ceva in comun, sa zicem un blog, un catel, sau ca va place sa meargeti pe munte, sau sa schiati.

P.S. Toate se intampla cu un motiv. I miss you

Două minute de fericire

 De fiecare dată când merg la școală, încerc alt drum. Combinări sau aranjamente de n luate câte x, atâtea modalități am de a ajunge. 

 În ultimele două zile am nimerit același drum, drum pe care se află o florărie unde am văzut brăduți. Întâmplarea a făcut ca mereu cand mă întorc, să nimeresc în intervalul acela despre care vorbeam aici, deci nu am reușit să cumpăr, decât astăzi când m-am întors mai devreme. Am  ales unul, cel mai  brăduț dintre brăduți, cel mai zvelt si mai   arătos dintre toți. Şi cum iarnă  fără zăpadă nu se poate, am dat fuga  la magazinul chinezesc şi am luat zăpadă artificială care se lipește de tot de atinge,  iar de la magazinul de langă niște bomboane extraordinare cu 3 arome: Ripieno cacao, Ripieno latte  Ripieno nocciola. Am gustat doar una, restul  sunt pentru musafiri. Delicioasă.
Revenind, după cumpărături am ajuns acasă într-un suflet , am aruncat haina în pat şi geanta pe scaun, am scos din sacoşă cumpărăturile şi m-am apucat de treabă. În cele două minute cât am ‘împodobit’  nu am respirat. Am desfăcut dintr-o mișcare punga cu zăpadă, am distribuit-o cu grijă pe toată suprafața  micuțului, am desfăcut nerăbdătoare bomboanele şi le-am pus în jurul lui, e prea firav să le pun pe crenguțe. Am  completat cu lumânărele,  arată splendid. E bradul meu. Acasă, de obicei,  mama îl  face, nu ne lasă decât să ne uitam, în cel mai  bun caz. Nu știu ce e mai rău, să nu participi la împodobirea bradului sau să  îl  împodobeşti singur? Sau să nu ai deloc? Bradul vostru cum arată anul acesta?


Şi un cântec de Crăciun, să fim în ton



P.S. Mi se pare mie se împodobeşte pe 24? azi e 14…

Pssst!

 Mai ții minte prin noiembrie anul trecut, pe vremea când pe strada Lungă începea cursul? Cum, ce curs? Cursul care ne-a împrietenit. Înaintea  fiecăruia dormeam câte 25-30minute, d-aia întârziam și arătam somnoroasă. Cred că tot d-aia nici nu te-am văzut din prima. Îmi amintesc câte ceva după primele lecții, poate 3-4. Dar îmi place că tu ții minte și cu ce eram îmbrăcată. Purtam cizmele albe cu blăniță și fusta mea bufantă de blugi cu model brodat. Și ‘arătam de parcă abia mă trezisem’.
 În schimb, îmi aduc foarte bine aminte prima interacțiune serioasă. Întârziasem mai mult ca de obicei, intrasem grăbită în sală și căutam un loc unde să mă așez. Deși era unul chiar lângă ușă, profa Spini mi-a spus să mă așez lângă tine, așa că am ocolit tot ‘u-ul’ format din scaune ca să ajung la cel liber din vecinătatea ta.
 Apoi, a trecut ceva timp până să îți faci curaj să mă întrebi unde stau, că ai tu un prieten (inexistent, în cele din urmă) care caută chirie. Da, cum am putut să cred? Dau vina pe somn! În clipele alea nu știu dacă cineva era atent la ce zicea profa, din cauza șușotelilor noastre. ‘Ca să nu mai deranjăm cursul’, ai trecut la pasul number two, schimbul de adrese. Știi cum să profiți de situații 🙂

                                                                Priveliștea nopților de mai

 Ei, și uite așa, uită-ne aici. După un an și ceva. La câte chestii poate fi bun un curs, cine s-ar fi gândit?

 P.S. La mulți ani, bade!

Dormitorul viselor mele

De data asta nu va spun cum arata in imaginatia mea, ci cum e chiar acum, in camera mea din Italia, strada Calefati.

E perfect.

Am profitat de lipsa timp de o luna a colegei mele si am modificat ‘cate ceva’- a se citi tot ce am putut muta am mutat. Acum am pat matrimonial, cu noptiere, birou si in stanga si in dreapta, ambele scaune sunt ale mele, am asternut lenjerie noua, parfumata, pufoasa, rosie cu albastru( nu-mi place combinatia dar asta am avut), veioza in priza, ca acum am suficiente disponibile si aproape, cartile mele sunt aici, cand vreau sa citesc pac! aprind veioza( dl. Stancu abia ma asteapta, la fel si ‘Varsta inocentei’ in engleza, atentie), am 3 perne si ditamai pilota plus inca una si o patura in caz de nevoie, saltea noua, poate e mai buna ca a mea -sper, ambele birouri pentru toate catrafusele mele, chiar si lumanari parfumate, dar am intampinat iar un motiv sa ma apuc de fumat- nu am bricheta sa le aprind:(, nu e necesar sa folosesc castile, muzica se aude in surdina, ascult Colbie Caillat, nu stiu ce ar mai fi de adaugat. Nu e minunat? dormitorul visurilor mele. Si nu il impart cu nimeni.

P.S. Oglinda gigant e chiar in spatele aparatului!

Sfantul Nicolae- placut surprinsa de festivitatea de celebrare

Initial am mers doar sa vedem focurile de artificii deasupra marii care au fost extraordinar de zgomotoase, dar similare cu cele din Romania, ca tot de la chinezi cred ca le-au procurat, iar dupa ne-am indreptat spre basilica sfantului Nicolae, unde sunt si moastele acestuia ascunse dupa o icoana, poate chiar nici nu sunt acolo, doar se zice asa. Am ajuns spre sfarsitul slujbei, insa cred ca a fost cea mai frumoasa scena pe care am vazut-o intr-o biserica, ce-i drept, catolica, dar nu se pune. Tineri imbracati in pelerini loveau tobele sonor si plusau cu miscari scenice, invartituri, teamwork cu betisoarele, rezultatul fiind uluitor. Inauntrul bisericii, l-au dus pe Sfantul Nicolae reprezentat de o papusa uriasa la locul lui -pentru ca il scosesera de acolo pentru aceasta festivitate- cu alai, cu aplauze, cu multumiri. Atasez cateva filmulete sa va faceti o parere despre serbarea sfantului Nicolae in Bari. Vizionare placuta!

P.S. Pana la urma a venit si la mine mosul- cu un compliment si nu pentru mine, pentru blog:P da’ tot ma bucur a fost ceva neasteptat

Rasfat culinar

Saptamana aceasta mi-am rasfatat stomacul cu o gramada de chestii delicioare si aratoase. Ati mancat vreodata scoici? Sunt preferatele mele! Si sunt foarte usor de facut. Se pun in tigaie, dupa ce le lustruiti extrem de bine, nu cred ca vreti sa le mestacati cu tot cu nisip, puneti vin cat sa le acopere un sfert, usturoi, patrunjel, muuult piper si chili, pentru ca reteta se numeste peperoncino- daca imi aduc bine aminte- si asteptati sa se desfaca. Sosul ce ramane il amestecati cu suc de rosii si mai lasati pe foc, iar in timpul acesta puneti niste paste la fiert, de preferat spaghete, pentru ca sosul se lasa pe fundul farfurieri si iese o minunatie. Pentru jumate din scoici puteti face o pasta din pesmet amestecat cu jumatate din sucul in care le-ati pus sa se desfaca, adaugati sare, piper, usturoi. Puneti cate o lingurita in jumate de cochilie, pe cealalta o arunci, dati la cuptor pana se rumesc si e gata. Nu-i asa ca mai simplu nici ca se poate?
Revenind, ieri a fost masa mare de italieni la mine acasa, meniul a constat in foccacia -un fel de pizza, dar cu blatul mai gros- o farfurie intreaga de salam, sunca presata si inca ceva pentru fiecare in parte, mozzarela, o portie de piure si…un nemaipomenit de delicios tiramisu.
Cea mai interesanta chestie pe care am mancat-o, si am facut-o si acasa, dar nu a iesit chiar atat de buna a fost o placinta calzone cumparata dintr-un loc caruia i s-a dus vestea, iar pentru a cumpara o placintica de 2 euro trebuie sa astepti vreo 30 minute la rand plus pana se face, inca 5minute. Norocoasa cum sunt, am nimerit acolo tocmai cand domnu’ patiser era bolnav si tusea de mama-mama, imprastiind microbii in toata incaperea aia, ca nu era mare deloc, dar eu tot sper ca au murit in contact cu focul produs de lemnele care trosneau in cuptor.

Placintelele le-am gatit ieri, au mai ramas vreo 3 care sunt in congelator acum, si bineinteles ca nu au lipsit clatitele cu nuttela. Mi s-au parut cele mai bune clatite mancare vreodata, nu am idee de ce, nu am schimbat reteta cu nimic.

P.S.Asa cuminte si nu vine mosul si la mine:( La voi a venit?

How are they doing shopping

At Dominique’s asking, I decided to make a special tag with english posts. 




 If It depends what time is. If you did not know, I will put in touch with the program stores in Italy, to have time to change your mind before you come here or to change your style of shopping. It’s not like in Romania or Poland you need bread, an olive, you run at small shop opposite your house. No. If it’s Sunday evening after 9 or if it’s between 13 and 17, everything is closed and you need  to wait because don’t have nothing else to do, wait until it’s needed. For example now I would eat something sweet, I need some potatoes ready clean, some nutella that I’m going to make pancakes tonight, but have to wait, because everything is closed. In the worst case, no racism, can find a grocery store for blacks but not have what I need me.
Playing with our little imagination, what would you do if Sunday(remind that all supermarkets are closed, no exceptions) you want to make rice milk. And you can not eat without cinnamon, like me. Have already rice, milk, sugar and salt, but do not have cinnamon. Well it’s a problem, but has solution. Enter nice pastry(aka cafeteria like) and ask if they can give you some cinnamon. If you go to and accompanied by two friends, the chances are small you be refuse. Well, last Sunday gave luck over the three princesses and found a fruit still open. Sunday. Rice with cinnamon and lemon.How‘s that?
But what would you do if, in the evening, after a hard course of Italian, get home at 9:15 and you want something sweet, and the first thought is to some pancakes. But you do not have nutella.Still trying to shops, but without success. I’ll tell you: you go to a pizzeria and ask nicely a little yeast to make some donuts!

P.S. Buon appetito and attention to calories!

Gramajoare de prioritati

Care se schimba de la o zi la alta. Nu pot fi stabile? Si de ce sunt numerotate? Prioritatea unu, prioritatea doi, prioritatea pentru azi, pentru peste un an, s.a.m.d. Si cum de nu se face distinctie intre prioritatile ce tin de oameni si cele ce tin de lucruri? Oare sa fie pe aceasi linie a importantei? Dar care este durata de viata a unei prioritati? Si ce se intampla cu ea dupa ce dispare, chiar daca nu a fost atinsa? Cam cate sa aibe un om pentru a nu se aglomera prea tare? Care e prioritatea ta care iti vine acum in minte?

P.S. Mai stiti reclama aceea cu oul de la Dr.Oetker si cu fetita care punea 13763 intrebari? Poate cineva sa imi raspunda macar partial la intrebari? Si o urare care nu se termina in semnul intrebarii:  “La multi ani!”