100 frici

E atat de greu sa-ti tii in frau gandurile rele, impulsurile nesanatoase, ticurile enervante si emotiile apasatoare. Cred ca fiecaruia dintre noi i-a fost cel putin o data in viata frica de intuneric, daca nu inca persista aceasta fobie, si dupa 20 ani de viata pe Terra.
De ce atat de dificil sa te redresezi, mai ales cand cunosti defectele acestea care ii pot deranja pe altii sau care pot naste alte probleme, sau a le adanci pe cele prezente?
Desigur, provenienta tuturor este conectata la ceea ce vedeam in copilarie, cum asociam imaginile cu ce auzeam, desenele acelea minunate neadecvate varstei, mastile de gas de pe vremea lui Pazvante chioru’, debaraua de pe hol si camara din bucatarie, luminile care apar pe pereti noaptea( va amintiti de Sfantu’ Gheorghe care aparea sub forma de cerculete colorate in casa unor oameni credinciosi din nu-mi aduc aminte ce oras?), mosu’ cu sacul de purici, bau bau si baba Cloanta, catelul rau, ‘Hi, i-auzi, cine ciocane la usa?’, filmele cu PAPUSA Chucky( Doamne ce mai fugeam seara pe scari cand ma intorceam de afara, de frica sa nu fie in spatele meu si sa ma alerge) si cu Candyman( nu stiu sigur daca asa ii zice, i-am povestit unui amic frica de omu asta cu carlig in loc de mana care atarna femei in el si a zis ca asa il cheama, insa numele nu mai conteaza, mai ales acum cand faptele sunt consumate) sau filmul( pe care l-a gasit tata de curand si cica e comedie, insa eu l-am perceput ca film de groaza, la cei 5 ani ai mei-atat aveam cand l-am vazut) cu cele doua prietene care se certau din cauza unui tip pe marginea pisicinei, iar una dintre ele o impusca pe cealalta in burta, aceasta din urma ramanand cu o gaura prin care se putea vedea pe partea cealalta, plus multe altele de care nu-mi amintesc acum, poate intentionat-fiind destul de tarziu. Daca va mai amintiri fricile din copilarie, mi-ar place sa mi le impartasiti.
Sa nu mai vorbim de frica de a dormi singur, frica pe care personal si acum o am, desi foarte rar e cineva langa mine. De ceva timp ma multumesc si cu sa fie cineva in camera cu mine, sau in casa cu mine( cea din urma o apreciez de putin timp, pentru ca s-a intamplat curand sa raman in ditamai apartamentul de 3 camere si totodata in imensul bloc in care traiesc singura singurica)
Solutia? In ultima instanta psihologul, in prima instanta expertul din voi. Va cunoasteti cel mai bine si va puteti controla mintea, modela si aduce pe drumul cel drept.

P.S. Din motive de siguranta, aud si vad numa’ ce-mi convine!
P.P.S. Sunt pe trecute fricile mele. Tie de ce-ti mai e si acum frica?

Comentez asa:

2 Comment

  1. frmshk says: Reply

    Oare de ce ne e frică de așa de multe lucruri? Aia cu dormitul singură în casă e și pentru mine printre primele pe listă. Și e o frică pe care o conștientizez, îmi dau seama că e nefondată dar tot nu pot să o înving. Și, pur și simplu, când sunt singură în casă nu dorm. Se poate numi oricum, doar somm.
    🙂

  2. Roxana says: Reply

    Probabil o alta cauza sunt si tot felul de emisiuni pe care le subconstientizam, chiar si unele la care nu ne gandim, cu subiecte aparent departate de paranormal. Sau nu ai auzit de la prieteni povestioare de cand au murit bunicii/parintii-cum se miscau canile prin casa, etc?

Leave a Reply