Atunci când iubeşti -Eu ma gandeam, tu te gandeai?

Suntem cu toţii în căutarea acelei fiinţe unice care va aduce în viaţa noastră ceea ce ne lipseşte. Iar dacă nu reuşim să o găsim, nu ne rămâne decât să sperăm că ne va găsi ea pe noi…Nu ştiu dacă ar trebui să ne considerăm norocoşi că am găsit-o. Poate este mâna destinului, iar noi, pioni anonimi pe imensa tablă de şah a lumii, nu avem niciun merit că am găsit-o. Sau poate tocmai tot ceea ce am făcut sau am decis în viaţă a făcut ca noi să ne întâlnim sufletele pereche. Sau pur şi simplu Universul a complotat si ne-a adus împreună.

Nu iubirea este liantul cel mai puternic dintre doua fiinte, ci sexul [Tarun J. Tejpal]. In secunda in care ai realizat ca te-ai indragostit, fiinta ta incepe sa se transforme. Si fizic si mai ales psihic. Ochii au o scanteie nebuna. Se spune ca zambesti din priviri si este adevarat. Inima iti bate nebuneste gata sa-ti rupa cutia toracica si sa iasa, asezandu-se in palmele persoanei pentru care esti gata sa-ti dai viata. Nu o cunosti de mult, dar simti ca va cunoasteti de-o viata. Sau poate in alta viata, in alt univers sau in alta versiune a realitatii, ati mai fost impreuna. Ar fi o explicatie, avand in vedere ca ai cunoscut-o in urma cu cateva zile si esti gata sa faci orice pentru ea, inseamna ca merita. O spune si stomacul tau, acest borcan in care zburda fluturi. Nu este logic, dar este demonstrabil.

Iubesti atunci cand dimineata iti dai seama ca iti este dor de persoana iubita. Pentru ca nu ai mai vazut-o de cateva ore, desi impartiti acelasi pat. Iubesti atunci cand consideri ca iubita ta arata cel mai bine dimineata, somnoroasa, naturala, cu parul valvoi, cu ochii lipiti si cu buzele uscate. Si nimic nu se compara cu chipul ei somnoros: o contopire perfecta intre gingasie, oboseala, nervi, naturalete si sinceritate. Poti sa rezisti tentatiei de a o saruta? Nu, nu ai cum. Iubirea nu se exprima in cuvinte, iubirea se demonstreaza cu fiecare gest facut, cu fiecare gand pe care-l ai, cu fiecare fir de par care tremura. Iubirea se simte. Atat!

Iubesti atunci cand traiesti relatia ca si cum ai sti ca maine unul dintre voi se va stinge. Iubesti atunci cand oferi totul, fara sa ai rezerve. Cel care iubeste gandind ca are toata viata la dispozitie sa ii arate persoanei iubite dragostea lui, inseamna ca nu iubeste. Dragostea nu inseamna sa fii rezervat, ba din contra: dragostea inseamna sa scapi de inhibitii, de zidurile imaginare ale normalului. Dragostea inseamna evadarea din corp. Trecerea sufletului intr-o alta realitate, nu a ta, nu a ei, ci a voastra. Numai cine iubeste intelege cu adevarat faptul ca nimic nu mai este al lui, totul este al vostru.

Iubesti atunci cand toate momentele din viitorul imaginat te gasesc de mana cu persoana iubita. Iubesti atunci cand zambetul persoanei pe care o iubesti face cat toti banii din lume ridicati la puterea infinit. Nu iubeste cine are impresia ca nu mai are timp pentru el, ca relatia pe care o are ii ocupa tot timpul. Iubeste cine transforma fiecare minut in ora si fiecare ora in zi, alaturi de sufletul sau pereche. Albert Einstein spunea, in incercarea de a defini relativitatea, ca o ora petrecuta langa o femeie frumoasa, o vom percepe ca pe un minut, in timp ce un minut in contact cu o soba fierbinte, il vom percepe ca pe o ora. Iata secretul celui care iubeste cu adevarat: transforma o viata in doi intr-o eternitate.

Iubesti atunci cand ti se pare ca “Te iubesc!” exprima mult prea putin in comparatie cu ceea ce simti tu. Cel care nu spune “Te iubesc!” nu inseamna ca nu iubeste. Poate ca si-a dat seama ca “Te iubesc!” spune prea putin. Si atunci nu o mai spune, doar o simte, iar ceea ce simte nu a fost inca definit in cuvinte. Iubeste cel care isi asculta inima, nu cel care incearca sa gaseasca o justificare a faptelor sale. Iubeste cel care vorbeste cu sufletul, nu cel care produce avalanse de cuvinte. Uite-te in ochii mei! Simti? Si eu! Nu sexul este liantul cel mai puternic dintre doua fiinte, ci iubirea [acelasi Tarun J. Tejpal].
[Pentru “Ea”]
Morala: Poţi face orice, poţi gândi orice, poţi crede orice, poţi avea parte de toată ştiinţa lumii – dacă nu iubeşti, nu eşti nimic!

P.S. Acest articol nu-mi apartine, desi mi-ar fi placut.
P.P.S. Imi voi lua revansa, intr-o zi.

Sursa: Link

Comentez asa:

1 Comment

  1. Baubau says: Reply

    Cale lunga pana departe:)) si multe sacrificii trebuiesc facute pana acolo, interesant articol dar cam boring 🙂 pup spor

Leave a Reply