Putin rau

Fix 6 zile. Si se termina. Se duc momentele in care ma duceam la mare oricand si de oricate ori voiam, oricat timp aveam la dispozitie pentru asta, cand traiam o adevarata aventura sa gasesc drumul inapoi spre casa, cand oboseam vorbind italiana si engleza in loc de romana, cand primeam ‘Buna dimineata’ din tot sufletul, cu zambetul de buze, chiar si de la straini, cand mancam micul dejun dulce, nu sarat, cu croisant si expresso cu spuma de lapte, cand faceam clatite o data la cateva zile, cand stateam intr-un colt la ore, sa nu se prinda nimeni ca e ‘intrus’ in clasa, sa stiu poezia in italiana: cum ma cheama, de unde sunt, cu ce ocazie aici, daca imi place si cand plec-, panzzerotiul si pizza la felie, dar sa nu uitam de focaccia la oferta cu pepsi, priteniile legate in magazine ori pur si simplu, pe strada, gustul extraordinar de bun si adevarat al ciocolatei, retetele italienesti, clementinele delicioase, piata imensa, bancutele de pe faleza si orasele minunate unde ai cu ce-ti clati ochii. Desigur, poate ma voi intoarce candva aici, insa nu voi mai sta in formula asta de 2 italience si 3 poloneze in aceeasi casa, nu voi mai face ce face un student intr-un oras studentesc. De asta esti doar o data in viata Erasmus. Sa te bucuri de momente si sa traiesti fiecare clipita, stiind ca sunt unice.

Partea cea mai nasoala e ca acum, in ultimele doua saptamani am cunoscut oameni extraordinari de care imi va fi extrem de dor, insa sper sa-i revad curand sau macar sa nu ne afecteze distanta. Stiam ca asa va fi, insa nu m-am pregatit suficient de momentul acesta. O perioada va fi rau. Mereu zic ca ii voi imbratisa pe ai mei la aeroport si le voi spune ca eu ma intorc cu urmatorul avion in Bari.
Ultimele sase luni de facultate sper sa fie suportabile, avand in vedere ca trebuie sa pun la punct documentele pentru mobilitate( e dificil, stim noi de ce), licenta si practica, plus planurile mele personale.

Cine stie ce va fi dupa…

P.S. De ce tot ce e frumos repede trece?:(

Comentez asa:

Leave a Reply