Cea mai de pret calitate

Am dobandit ceva ce nu aveam decat aparent: rabdare. Am invatat sa tratez lucrurile cu calm, dar asta numai dupa ce am stat in preama oamenilor care fac asa, intr-adevar. Dar, toate cu o limita. Oare rabdarea mea o fi ca o ‘cisterna’ din care se consuma, urmand sa raman fara? Eu sper ca nu, imi place schimbarea asta. Parca totul merge mai bine, ca uns. Pana la urma, oricum nimic nu se rezolva daca te agiti si comporti ca un titirez.
Trec, pentru a doua oara anul acesta, prin chinul gasirii unei chirii. Numai ca acum este de doua ori mai greu, fiind al doilea semestru si fiind aici, plus cerintele mele, insa am incredere in puterea perseverentei mele si in norocul meu. Initial cautam colega de camera, gasisem insa s-a razgandit inainte de a ne intalni, asa ca am gasit alta tipa, care sper sa fie mai serioasa decat precedenta. O adevarata aventura. De trei zile sun continuu. am alternativa, as putea sa ma mut si acum in noua casa, insa orgoliul meu isi spune cuvantul’Ce, nu sunt in stare sa imi satisfac standardele?’. Ei bine, ramane de vazut. Asa ca, in caz de cunoasteti variante potrivite, va rog sa ma contactati.

P.S. Rabdarea e grea, dar da roade dulci.

Comentez asa:

Leave a Reply