Month: June 2012

Puii de aur

Cand eram mica, mamaia avea pui in gradina, in principiu de gaina, dar mai avea si de rate cateodata, la insistentele mele.
Tin minte ca ii tineam, si ii mangaiam, ii scoteam din cutie, ii puneam pe pat, ii luam in palma, insa uneori incercau sa ma ciugule si ma speriau atat de tare, incat ma trageam de parca mi-ar fi mancat manuta pana la cot. Si saracutii picau de la inaltime, dar nu aveau nimic.
Cand am mai crescut, am fost intr-o zi de weekend, dimineata, cu tatal meu in piata de la 1 Mai. Era aglomerat si ma uitam de jur imprejur, poate vroiam si eu ceva. Deodata zaresc intr-o cutie cativa pui atat de pufosi, galbeni si simpatici, incat am vrut si eu. Tata m-a intrebat ce sa facem cu ei si i-am zis ca ii ducem la mamaia. Nu mi-a luat atunci, dar mi-a facut o surpriza ulterior. Toata ziua ii tineam in brate, parca erau jucariile mele. De fapt, erau prietenii de joaca.
Trecand zilele, au crescut si ei, nu mai eram asa entuziasmata, devenisera rate si le tineau un curtea de pasari. Intr-o zi ma trezesc si lipseste una. Suparata foc, dar foc, ma duc val vartej la mamaia (strabunica) si imi zice: “A, mamaie, pai sa vezi ca de dimineata cand m-am dus eu la ele, avea gatul prins in gard si nu aveam ce sa-i facem, decat sa se chinuie asa, l-am chemat pe Victor s-o taie”. Atat. Atat a fost…nu mai stiu ce s-a intamplat dupa dar sigur am fost suparata, eventual am plans. Dupa cativa ani mi-a spus matusa ca a fost taiata direct, fara sa isi fi prins gatul in niciun gard. Va dati seama ce distrusa a fost increderea mea de copil inocent.
Acum, la maturitate, puiul a devenit un alint.

foto
P.S. Cati puiuti are closca?

Lacrimi

In pricipiu, sunt de doua feluri: de suparare si de fericire. Odata aparute, de niciunele nu scapi intr-un moment. Te tin. Si te urmaresc. Iti aduci aminte de ele mereu.
In copilarie radeam cu toate prietenele pana la epuizare. Pana aveam febra musculara la burta. Pana nu ne mai puteam misca falcile. Radeam din toate nimicurile (asa sunt privite din afara, pentru noi aveau sens), de la cineva care cadea sau se izbea de geamul prea bine sters, pana la ciudatenia pronuntiei cuvantului ‘manuta’ sau ‘Cristinica’. Era atat de amuzant, incat radeam la fel ca prima data de cate ori ne aduceam aminte. In momentele triste incercam sa ne amintim aceste ‘cheite’ care declansau buna dispozitie.
Weekend-ul acesta tocmai mi s-a intamplat ce nu mi s-a mai intamplat de ani buni de zile. Am ras pana nu se mai intelegea nimic din ce spuneam, pana uitam motivul pentru care radeam, pana ne aminteam ca scopul intalnirii era altul. Minunat sa retraiesti momente, sentimente, fete.

P.S. Muscatelele sunt bune la ceva.

E important!

Sa zambesti
Sa fii acolo cand e nevoie
Sa dai o mana de ajutor unde trebuie
Sa imbratisezi persoana de langa tine
Sa spui ‘Te iubesc’ (nu neaparat iubitului/iubitei)
Sa te bucuri de fiecare zi
Sa lasi stresul si grijile deoparte
Sa te bucuri de orice te inconjoara
Sa fii optimist
Sa ierti
Sa excelezi
Sa fii cel mai bun
Sa mai dai o sansa
Sa profiti de lucrurile bune
Sa te mobilizezi
Sa bei apa
Sa fii sanatos

Lucrurile importante acum, pentru mine

P.S. Oare am omis ceva?

Teorie vs Practica

Batalie infinita, castigurile sunt impartite, in functie de caz.
‘Bolile sufletului’, asa cum le defineste Jung, ma pasionau si inainte, cand nici nu mi-ar fi trecut prin cap sa le numesc asa, insa acum am aprofundat informatiile despre acestea si, in spectrul meu mintal si sufletesc se produc anumite procese, pe care le-as putea numi ‘complexe’.
La un moment dat era un exemplu care suna in felul urmator: O pacienta de-a lui, schizofrenica fiind, auzea voci din tot corpul, deci si din stanga si din dreapta, si din centru, si din cap, etc. Dupa terapia cu el, a reusit sa scape de toate vocile, mai putin de una, centrata in jurul inimii, vocea lui Dumnezeu, dupa cum sustinea aceasta. Din pacate, femeia respectiva nu a mai apucat sa se vindece si de ultima voce.
Asta e teoria.
Intr-o zi, ma intorceam cu busul, si am observat o doamna ca facea niste semne de tipul ‘ti-e foame, mancam ceva’ cuiva din spatele meu. Stiind ca in spate stau mereu suspiciosii si dubiosii, il ultimul timp am evitata sa urc acolo, insa de data aceea nu stiu ce m-a impins sa fac asta. Nici nu am bagat in seama persoanele din spatele meu, sa nu-mi creez imagini ce ar fi putut fi eronate. La un moment dat, cei din spatele meu coborasera, si am zis no, poate totusi a mai ramas cineva si n-am contabilizat bine in secunda cand mi-am aruncat totusi privirea la urcare. Ma intorc discret, raman surprinsa sa vad ca nu mai era nimeni in spatele meu!!
Prima chestie care imi vine in minte e exemplul acela si teoria lui Jung. Mi s-a parut minunat ca am avut ocazia sa observ un proces citit intr-o carte.
Astazi am revazut-o pe doamna, si am studiat-o din alte puncte de vedere. Daca nu esti atent, chiar crezi ca vorbeste cu un om, in niciun caz cu o voce interioara. In ceea ce priveste vestimentatia, machiajul, arata excelent…Faptul ca stie ce bus sa ia, sigur are un job pentru ca era aceeasi ora ca data trecuta, ca merge normal, nu topaie sau se leagana…singura chestie este ca gesticuleaza- doar cu mana dreapta. Sincer, pare ok, din perspectiva unui nespecialist…iar eu vad toata ‘conversatia’ ca un fel de tic, unul mai grav.

P.S. Aceasta este al 100-lea post! 😀

Anima si Animus

Jung zice ca ne cautam femeia/barbatul in functie de experientele anterioare legate de fiinta feminina sau masculina, de imaginile si impresiile despre acestia. Animus (barbatul) are o influenta dominatoare asupra vietii afective, care ii influenteaza/distorsioneza ratiunea. Pe sistemul ‘Ea i-a sucit mintea’. In schimb, anima vine spre animus prin ratiune. Adica femeile aleg cu capul.
Asa se explica de ce ‘toti barbatii sunt la fel’ sau de ce pe ultimii n ii cheama tot ‘Andrei’, sau toate iubitele au ochii albastri sau toate sunt ‘nebune’.
Mie mi se pare foarte buna aceasta teorie, pe care putem aplica multe inceputuri, mijloace sau sfarsituri de povesti de dragoste.

P.S. Teoria dezvoltata o gasiti in ‘Amintiri, vise, reflectii’ – C.G.Jung.

Bune maniere in biblioteca

Tin sa precizez ca nu m-am documentat inainte si acest post reprezinta parerea mea personala pe care o puteti lua in considerare sau nu.

In primul rand linistea chiar trebuie pastrata pentru ca unii se concentreaza si isi utlizeaza mintea la capacitate mare, cu toate astea miscari, sunete iesite ‘din comun’ ii pot disturba.

In al doilea rand, scaunul trebuie ridicat, nu tarsit de podea astfel incat sa produca un scartait puternic cat sa iti zgarie timpanul si sa iti retina atentia pana se aseaza odata persoana in cauza pe el.

Iti suna telefonul? Poti merge linistit afara sau la baie, unde cei din jur nu studiaza. Este lipsit de bun simt sa vorbesti la celular printre atatia oameni cu nasul in carti, incercand sa reduci tonul vocii insa mai mult atragand privirile. Si nu toate sunt prietenoase :).

Cam acestea sunt lucrurile care ma deranjeaza atunci cand merg in biblioteca. Si inca ceva, faptul ca fetele (chiar si bibliotecarele) cu tocuri nu incearca sa nu se auda intruna ‘tic toc tac’…

P.S. Completari?

Cu o prietena

Cine nu-si mai aduce aminte intrebarea ‘Cu cine esti/ cu cine te duci in oras?’ auzita de fiecare data cand ceream voie sa iesim. Si cine nu mai tine minte minciuna? ‘Cu o prietena.’

Minunate-s/erau primele iubiri.

foto

P.S. E frumos la tine-n suflet.

Harul iertarii

De-a lungul timpului am prins din cultura populatiei Amish doar din filme. Ma fascineaza si imi imaginez cum ar fi sa traiesc ca ei. Recunosc ca mi-ar place sa experimentez, macar o perioada. Filmul pe care l-am vazut ieri, in care actorii principali sunt oamenii dintr-o astfel de comunitate m-a facut sa inteleg mai bine de ce iert sau mai bine spus de ce nu ma supar.
Recent, am citit o carte pe nerasuflate (mai exact intr-un weekend, acelasi in care am fost la tot felul de evenimente si iesiri) intitulata “Nimic nu e intamplator” scrisa de Robert Hopcke, in care a fost citat Jung, preferatul meu. Subiectul principal sunt sincronicitatile, ceea ce numim noi coincidente, in termeni empirici. Faptul ca filmul l-am vazut ieri m-a facut sa ma inseninez si sa fiu bucuroasa ca nu urasc nimic.
Vi-l recomand. Il puteti vizualiza online aici.
Vizionare placuta!

P.S. Am adormit la el, insa va va ‘atinge’, sunt convinsa.

Ata desirata

Asta e primul lucru pe care mi-l aduc aminte in ceea ce ne priveste. Fusta albastra, plisata, ata desirata, picioarele intr-o parte, pe mocheta din sala de la etajul doi al scolii generale nr.11. Pe urma ne-am imprietenit usor, usor, am inceput sa radem impreuna de baietii ce cadeau pe spate cu scaunele, dupa care ne certam la telefon care la care sa vina, al cui rand e sa mearga la cealalta, vesnica intarziere de la fara 10 la troita. Am sa tin minte mereu cartofii prajiti mancati cu ketchup si branza, care abia acum se vad pe siluetele noastre:P. Si bineinteles ca imi amintesc, dar n-o sa postez porecla ta. Sau multitudinea de. Acum e amuzant, vorba aia ‘o sa am ce povesti nepotilor’. Eu mai stiu si cand erai geloasa pe cealalta prietena a mea sau cand mergeam impreuna pana si la toaleta si profii ne spuneau ‘surorile siameze’.
Retin si acum numerele tale de telefon, iar mereu (destul de rar) cand trec pe langa casa ta ma gandesc la tine negresit.

P.S. Asta e metoda mea de a-ti demonstra ca n-am uitat de ziua ta. Considera acest post un mic cadou care sper sa te faca sa zambesti cum m-a facut pe mine cand l-am recitit. La multi ani, draga mea cea mai veche prietena!