Lacrimi

In pricipiu, sunt de doua feluri: de suparare si de fericire. Odata aparute, de niciunele nu scapi intr-un moment. Te tin. Si te urmaresc. Iti aduci aminte de ele mereu.
In copilarie radeam cu toate prietenele pana la epuizare. Pana aveam febra musculara la burta. Pana nu ne mai puteam misca falcile. Radeam din toate nimicurile (asa sunt privite din afara, pentru noi aveau sens), de la cineva care cadea sau se izbea de geamul prea bine sters, pana la ciudatenia pronuntiei cuvantului ‘manuta’ sau ‘Cristinica’. Era atat de amuzant, incat radeam la fel ca prima data de cate ori ne aduceam aminte. In momentele triste incercam sa ne amintim aceste ‘cheite’ care declansau buna dispozitie.
Weekend-ul acesta tocmai mi s-a intamplat ce nu mi s-a mai intamplat de ani buni de zile. Am ras pana nu se mai intelegea nimic din ce spuneam, pana uitam motivul pentru care radeam, pana ne aminteam ca scopul intalnirii era altul. Minunat sa retraiesti momente, sentimente, fete.

P.S. Muscatelele sunt bune la ceva.

Comentez asa:

2 Comment

  1. Mai exista si lacrimi de frica.

  2. Roxana says: Reply

    Sa stii ca ai dreptate, chiar mi s-a intamplat o data sa-mi dea lacrimile de frica, insa am uitat de starea aceea. Multumesc de vizita!

Leave a Reply