Pui de distractie

Azi m-am amuzat pe seama puiului de urs pentru ca a fost simpatic cum nu va imaginati.
Venise vremea pranzului, asa ca am pregatit impreuna masa. El in scaunel, eu pe langa aragaz, vase pentru a fi totul in regula. Am mancat aproape tot, dupa care a tinut sa ma anunte ca nu vrea sa doarma, in doua feluri chiar: “nani nu”, “nu domim”. Zic bine, du-te si mai joaca-te pana spal vase, ca-s multe azi. De obicei stam impreuna pana se termina tot ritualul pranzului, insa azi am schimbat putin regula. Dupa un minut, doua, ma striga: “Ocsanaaaaaaaa”. Ma duc sa vad ce-i baiul, imi arata ce frumos canta orchestra. Toata dimineata am ascultat muzica clasica, am invatat cateva instrumente muzicale si ne place.
Plec la vase. Toata urechi, sa fiu pe faza daca se intampla ceva. Deodata se aude doar apa care curgea. Inchid si merg rapid in sufragerie sa vad ce face puiul de om. Asezat in fundulet, isi sprijinea obrajorul pe marginea capanelei, sforaind de mama focului. Dormea dus. Am incercat sa nu il trezesc cu chicotitul meu. Mi-a iesit, insa n-am avut forta sa il iau in brate. Atat de amuzata eram de situatie. Daca l-ati fi vazut ce simpatic era… Pana in dormitor nu s-a trezit deloc, desi l-am chinuit ca pur si simplu nu reuseam sa-l tin in brate. L-am dus prins de subtioara. Cred ca din sufragerie in dormitor a dormit cel mai bine, ca dupa s-a fatait 2 ore jumate.

Cam la fel de amuzant era si puiul de urs

P.S. Se povesteste ca si eu adormeam printre jucarii, in timp ce ma jucam. Scumpa copilarie…

Comentez asa:

Leave a Reply