Month: December 2012

Linie orizontala de sfarsit de an

S-a sfarsit cu sfarsitul lumii de anul acesta. Intrebare: Ati fi avut ultima zi din viata fericita?
Dupa episodul Italia, mie mi s-au decalat anii. Am avut o data: un an din octombrie pana in octombrie si un alt an inceput din februarie pana in februarie, insa am sa incerc sa-mi amintesc lucrurile importante din anul calendaristic.
In ianuarie, am vizitat o parte din Italia de nord si mi-am sustinut examenele in italiana, ceea ce consider a fi un succes, mai ales ca notele au fost bunicele pentru nivelul 0 de vorbit, scris cu care am plecat de acasa.

Luna februarie a continuat cu examene si cu prestatia radio, dar si cu pregatirile pentru vizita la Padova. De asemena, am cunoscut oameni interesanti, dar de care a trebuit sa ma despart, insa internetul face minuni cateodata.

Martie: Venezia, Padova, oameni noi, prietenii cimentate, masti, gondole. Milano: rude, faimoasa catedrala din Milano, un oras in care as putea locui. La jumatatea lunii, intors acasa. Nu mi s-a parut mare trecerea, mai ales ca stiam cate am de facut, de tipul licenta si cel mai important, sa gasesc o chirie. Destul de greu mi s-a parut pasul acesta, de aceea trec pe lista de succese, desi aveam ceva “experienta” din Italia. Situatia era cu atat mai ingreunata cu cat gandul meu era departe, la licenta la care voiam sa renunt, insa am zis ca merg pana unde pot, poate reusesc.
Aprilie: petrecerea de inaugurare a casei, bobarnace in cautarea temei pentru licenta, din nou, prietenii cimentate- cine s-ar fi gandit ca o licenta leaga oameni-, ziua mea, cu ocazia careia am pregatit adevaratele paste Carbonara. Cine a ratat, o sa mai fie ziua mea si la anul.

Mai: Aproape toata luna am scris la licenta non-stop, cu 4 h de somn pe noapte si 10 minute de somn intermediar ziua, cand eram trezita in cel mai delicat mod posibil.
Dupa ce m-am mutat, a durat ceva pana am instalat internet, asa ca ma apucasem de citit, iar obiceiul a ramas, din fericire. Aveam o perioada in care faceam asta, in loc sa scriu la licenta. Dar mi-a prins bine, foarte bine chiar.
Iunie, Iulie: sustinerea licentei, invatat pentru examen, pentru examenul de master. Tin minte ca in ziua cand trebuia sustinut proiectul de licenta, foarte sigura pe mine, n-am pregatit niciun speech. Inainte cu 2 minute sa plec, zic sa compun rapid ce am de comunicat profesorilor (era de 7 minute speechul normal), si surpriza: ma balbaiam si nu-mi ieseau cuvintele (consecinta a faptului ca vorbeam foarte putin cu oameni, fata in fata, si aproape imi pierdusem abilitatea aceasta). Dar am avut timp pe hol sa repet, mi-am pacalit mintea, cum fac in ultimul timp, si am razbit. Si la master a fost destul de bine, desi acelasi proiect a fost apreciat la o valoare mai scazuta decat la licenta. Nedrept.
August, m-am intors acasa pentru perioada verii, timp in care am voluntariat in doua locuri si unde am avut cea mai grozava experienta. Cu ocazia aceasta am gasit si tema de dizertatie, sper sa merite pana la final ca n-am avut parte de placerile verii.

Septembrie: Am fost turist in Romania, impreuna cu o prietena italianca, venita in vizita pentru doar 5 zile, dar asta nu inseamna ca n-am profitat la maxim. Am facut tot ce era de facut. Cel mai mult i-au placut acoperisurile. I se pareau minunate. Cum spuneam, experienta Erasmus m-a invatat sa plantez prietenii. In restul lunii n-am mai facut nimic deosebit, nu-mi mai amintesc absolut nicio activitate.
Octombire: Inceputul primului an de master, scoala, iesit, din nou, nimic deosebit.

Noiembrie, luna mea preferata anul acesta: Luna cu puiul de urs. Luna in care toata atentia mea a fost canalizata catre micut. Luna in care eram mamica sau “ca o mama” (citez o fetita de la gradinita) de la 9 la 17. Luna in care mi-am amintit toate cantecele copilariei. In care am fost si adult si copil, in acelasi timp, in care straluceam mai mult ca de obicei, a fost luna perfecta.
Luna lui noiembrie a fost si luna in care am inceput sa accept conceptul raw, cu un mic ajutor din partea unei prietene deosebite. Fac un suc delicios, verde si sanatos. Luna in care am vazut multe filme la cinema.

Decembrie: M-am revazut cu o persoana speciala acum cateva zile si am cam uitat ce s-a intamplat toata luna, in afara de faptul ca am revazut puiul de urs si ca am mesterit la cutiutele mele si la impachetat frumos, fara scotch in casa. Noroc ca avem imaginatie. Si ca pentru prima data, nu…a doua (prima a fost anul trecut cand am uitat sa pun laptele in zaharul ars si s-a pleostit cand am scos-o din cuptor) cand nu mi-a iesit o prajitura. Am vrut sa fac cu MD nuci umplute, dar n-am avut forme si au iesit cam…. de ne-dat si altora. Mai bine faceam clatite, sigur ies, la cata experienta avem.
Cam asa mi-a fost anul pana acum, in urmatoarele zile nu cred ca va fi ceva extraordinar pentru care sa fi meritat sa mai astept cateva zile pana sa scriu postul acesta.
P.S. Va urez sa aveti parte numai de bucurii!

Cadoul perfect de Craciun

In ultimii doi ani, am primit de Craciun chestii marunte, dar de efect maxim. Inainte de perioada aceasta nu-mi mai aduc aminte atat de bine. Probabil apreciez altfel lucrurile dupa episodul Italia.
Ideea e, in cazul in care cunosti persoana careia vrei sa-i faci o bucurie, fii ochi si urechi la ce se uita si ce spune, sigur face referire la ceva ce si-ar dori. In cazul in care nu o cunoasteti, ii puteti oferi ceva de efect.
Ca exemple, anul trecut, am primit de la familia extinsa a italiencei, cateva chestii foarte utile si minunate: un luciu de buze de la Kiko (firma de cosmetice deosebita), un breloc catelus foarte simpatic, dintr-un material greut, ceva din fier, pictat vioi, dar pe care nu l-am folosit, e mult prea dragut si cateva dulciuri facute in casa, care aratau delicios, pareau lucrate in laborator. De asemenea, sunt inspirate figurinele specifice acestei perioade, iar daca vreti sa fie cu adevarat deosebite, le puteti cumpara gata facute albe si le puteti picta voi cum vreti. Desigur, mai exista varianta cutiilor de lemn pe care puteti realiza modele utilizand diferite tehnici.
Anul acesta, personal, am oferit cutiute de care spuneam mai sus, cercei si papion pentru surioara (e o eleva merituoasa), manusi, stilou si altele pe care nu le pot dezvalui aici, din motive evidente. Mamei i-am luat un costum de baie acum vreo luna, am s-o rog sa-l considere vazut sub brad. Lasati-va imaginatia sa curga si nu va lasati cuprinsi de valul de repezeala, in ritmul acesta va fi foarte greu pentru a gasiti ceva.
Tin minte ca in generala, de o sarbatoare a primaverii, am luat pentru doamnele profesoare lumanari decorative in forma de bulgarasi, extrem de dragalase, insa nu au fost apreciate, sustidand ca acelea sunt pentru inmormantari. Ei bine, eu am primit o lumanare parfumata pe care am s-o folosesc cu placere si drag. Intre prieteni, merge foarte bine, zic eu.

Voi ce cadouri preferati?

P.S. Oare o fi impodobit mama bradutul? Sper sa puna bomboane cu jeleu in el, ca sa fie surprinsa cand nu mai e niciuna.

Citatul zilei

Nu stiu altii cum sunt, dar eu nu cred in sfarsitul lumii. Ce-i drept n-am vazut emisiuni sau discutii pe aceasta tema, care ar putea sa-mi schimbe perceptia asupra acestui fenomen. Tot ce stiu e ca acest sfarsit e programat pentru data de 21 decembrie si ca unii si-au sapat camere la subsol, si-au cumparat zeci de conserve si nebunii pentru a supravietui unui dezastru de o amploare gigantica.
Totusi, vine sfarsitul anului. Din pacate, nu am scris sursa citatului, insa e dintr-una din cartile citite in ultimul timp. Sper sa va placa.

Dupa ce ai parcurs o parte din drumul tau in viata, e important sa iei un loc pe o banca si sa recapitulezi, iar apoi sa mergi mai departe.

P.S. Cred ca o scurta sedere pe aceasta “banca” ar trebui sa o facem zilnic, inainte de culcare. Ca un soi de meditatie. Poate se imbunatateste ceva in viata noastra.
P.P.S. Daca totusi vine sfarsitul lumii, sa ne vedem cu bine dincolo!

Apel de urgenta

Ati observat ca atunci cand sunteti indragostit, imediat sesizati absolut tot ce tine de respectivul norocos: nume, nume de familie, marca masinii lui/ei, culoarea masinii lui/ei, etc, oriunde va aflati?
La fel ca atunci cand te asezi in pat si exact in aceeasi fractiune de secunda suna la usa sau vi s-a facut sete si trebuie sa va ridicati dupa paharul de apa.
Exact asa mi s-a intamplat, pentru a doua oara, cu sunatul la 112, apel unic de urgenta. Mergeam spre un loc de povestit, impreuna cu MD, cand auzim un tipat “fetele, fetele”. Desigur, in acel parc, unde se petrece actiunea, mai erau si alte fete, dar ghiciti ce: toate si toti se uitau si mergeau mai departe. Vocea era a unui om “cazut”.La un moment dat, un tanar ii spune prietenei ingrijorate: “Lasa-l, ca nu poate sa mearga”, desi pe jos era gheata, poate se lovise. Fiind bezna si noi la ceva departare, nu prea vedeam bine cine era acolo si eram cam fricoase sa ne apropiem, victima parea si chiar era in stare de ebrietate.
Stam noi, dezbatem- sa mergem, sa nu mergem, sa chemam ambulanta, sa nu. Absolut toti oamenii treceau pe langa bietul “actor principal” din parcul Mitropoliei, total nepasatori. Nici unul nu s-ar fi oprit sa-l intrebe cum se simte, ce s-a intamplat.
3-4 minute trecute. Zic: “Gata, sunt la ambulanta”. Deni zice ca nu, insa mai astept putin, timp in care altii trec ca pe langa un om invibizil. Ma supar pe aceasta indiferenta si sun. Ring, ring, nu raspundea nimeni. Cand sa inchid, raspunde o doamna indispusa, desigur. Ii explic situatia, ca e intins, ca nu se ridica, ca mi-e teama sa ma aproprii, ii zic unde suntem si zice sa ma duc sa-l intreb daca vrea sa vina o ambulanta. In timpul conversatiei vin rapid doi tipi tineri si il iau de brate, ducandu-l la o masina. Cand treceau pe langa noi, i-am intrebat daca vor sa chem ambulanta, ca tocmai vorbeam cu dispecera la telefon. Ei nu, nu, tipul in stare totala de ebrietate ranjea la noi si ne intinsese mana in semn de prietenie, opunand rezistenta fata de amicii lui. Desigur ca n-am impartasit gestul cu el, eram ocupata sa stau focusata la certurile doamnei din telefon care, ma avea in baza de date, in urma unei situatii similare “Domnisoara E., nu se suna asa, sa punem ambulantele pe drum”. -“Dar era pe jos, nimeni nu-l ajuta, bla bla”. “Bine, bla bla, la revedere”. Si tranteste telefonul.

P.S. Ce facem in cazul asta, mai sunam, sau nu la ambulanta? Ca victimele se ridica tocmai cand raspunde dispecerul…

Citatul zilei

Citisem la un moment dat ca faptele bune realizate de oameni sunt in proportie mult mai mare decat crimele, violurile si rautatile prezentate in mass media, dar nu se difuzeaza atat de des, de aici impresia ca lumea e rea. In filmul The Great Dictator, Charlie Chaplin a spus ceva foarte frumos, postez in engleza si o sa incerc sa fac o traducere acceptabila.

We think too much and feel too little. More than machinery we need humanity. More than cleverness we need kindness and gentleness. Without these qualities, life will be violent and all will be lost.

In romana, suna cam asa: Gandim prea mult si simtim prea putin. Mai mult decat tehnologie, avem nevoie de umanitate. Mai mult decat inteligenta, avem nevoie de bunatate si blandete. Fara aceste calitati, viata va fi violenta si totul va fi pierdut.

P.S. Citatul intra in categoria “de permanenta actualitate”.

Citatul zilei

Obisnuiesc sa scriu citatele din cartile citite in cele 2 agende, dar fiind in “deplasare” nu le-am luat cu mine, insa, cand nu le am la indemana, imi notez in telefon diverse cuvinte legate maiestruos. Cautam unul potrivit pentru azi si cred ca l-am gasit:

Omul poate alege ce sa faca, dar nu si ce sa simta.

Schopenhauer

Va spune ceva citatul acesta? In perioada aceasta chiar ma regasesc in el, mai e cineva ca mine?

P.S. Fie roata si patrata, tot se va-ntoarce odata!

Citatul zilei

Cand ii zambesti vietii, jumatate din zambet e pe chipul tau, iar cealalta jumatate pe chipul altcuiva.

P.S. Fii dragut si ofera-i un zambet cuiva care nu are puterea de a face gestul acesta fericit fara ajutorul tau.

Cum cresti un copil

Fiecare isi creste propriul copil (vorbim aici despre cei doriti, nu aparuti din intamplare), asa cum stie mai bine, asigurandu-i tot confortul material si spiritual. Am o teorie, nu stiu daca e cineva care a scris-o pe undeva, nu cred ca am citit-o, cred ca am debitat-o, cum ca al nostru comportament este o suma a celor din jur, predominant cel al apropiatilor: mama, tata, frati mai mari, bunici, etc (e teorie generala, nu doar pentru cum ne crestem copilul).
Eu cred ca am primit si…mai primesc, inca, o educatie exceptionala de la parintii mei. Si am multe dovezi ca asa e, insa nu asta voiam sa spun, ci ca am dat mai departe si puiului de om urs. Asa fac si parintii lui, la fel si Lia. Mi-ar placea sa vad un om minunat, peste cativa ani…si voi vedea, sunt sigura. Inca de pe acum e un copil-model.
Discutia a pornit de la un taximetrist, care mi-a spus de zeci de ori, desi eu nu ii prea acordam atentie (acum va intrebati unde e educatia aia excepetionala de care vorbesc mai sus, dar nenea era iritant), ca nu e bine sa ii dau copilului de mancare asa, pe strada, in autobuz, undeva unde nu e acasa, ca trebuie sa rabde. I-am spus, in cele din urma ( se pare ca nu sunt chiar atat de needucata), ca are 2 ani jumate si ca venim de la spectacol (de opera, Frumoasa din padure adormita) si ca n-a mai mancat de dimineata, sarise peste o masa si cerea ceva de mancare (ceea ce se intampla extrem de rar). Asa ca il hraneam cu bucatele de fructe. Vazand ca am dreptate zice: “Da, dar igiena unde e”. Zic, m-am spalat pe maini inainte. “Da, dar praful?”…Suntem in masina!!!! In fine, dupa am devenit “needucata” de-a dreptul si nu l-am mai bagat in seama.
La fel si o “doamna” taximetrist…dadea lectii de gramatica unui prichindel cu 50 cuvinte in vocabular.
Ideea e, poate intr-adevar am gresit, dar nu-mi baga pe gat conceptiile tale invechite. Lasa-ma sa decid singura daca le iau in considerare sau nu.

Micutul nostru pinguin

P.S. Multumesc pentru intelegere!