Month: February 2013

Reguli de 2 bani

Se presupune ca in Romania trebuie sa existe o camera speciala, separata de celelalte, unde tigarile aprinse sa fie absente. Ei bine, acolo am intrat si eu azi, am stat chiar langa un afis mare “Fumatul interzis”, dar ghiciti ce: duhnesc toata a fum de tigara, pentru ca aproape toata mesele aveau scrumiere pline de mucuri de tigara.
Degeaba avem reguli daca nimeni nu le respecta.
In Italia, daca vrei sa fumezi, iesi afara. Nu conteaza daca ninge, ploua sau e vijelie. E alegerea ta, iti asumi riscurile vremii, nu le pui altora sanatatea in pericol. Intr-adevar, exista un acoperis pe o mini-terasa sub care poti trage linistit din taietorul de sanatate.

P.S. Telefonul meu nu a putut fotografia scrumiera si afisul, nu avem blit.

Citatul zilei

Dupa cat timp putem spune ca intr-adevar cunoastem un om? Acum cativa ani, o doamna de etnie si foarte ‘moderna’ mi-a spus: ‘Sa n-ai incredere in nimeni, decat in tine’. A zis extraordinar de bine. De ce? Pentru ca exista situatii in care actionam asa cum nici noi nu ne-am fi imaginat vreodata. Ce sa mai spunem de cei din jurul nostru, care cine stie ce influente au, de ce provenienta.

Pentru a ne putea pronunta asupra unui om, trebuie sa-i urmarim indelung si plini de curiozitate traiectoria.

Montaigne, Eseuri, Cartea a doua

OK, in cazul unui asistent social sau a altei meserii apropiate, monitorizarea e musai, insa in viata noastra de zi cu zi, oare merita sa consumam energia pentru a ne pacali ca stim un om de-a binelea?

P.S. Pentru cine bagi mana in foc?

Care-i solutia?

Ce facem atunci cand suntem tratati necorespunzator? Cand nici macar “Buna ziua” nu ni se da de la cineva care ar trebui sa faca asta cu zambetul pe buze?
Tin minte ca in Anglia, un copil era speriat ca i-am zambit. Revenind in Romania, rar intalnesc angajati care sa fie amabili. Unii mai- mai te-ar da afara pe usa doar pentru ca sunt indispusi. Inteleg ca motivatia organizatiei lasa de dorit, insa cu ce au gresit ceilalti din jurul tau, incat sa-i tratezi asa?
Cum ma laudam aici, de azi am inceput sa ma misc, insa ma incomodeaza groaznic faptul ca trebuie sa ma opresc in apropierea locurilor unde imi aduc eu aminte ca sunt caini ( de pe vremea cand aveam catel, trebuia sa evit anumite zone), pentru ca vreau sa elimin posibile conflicte om-caine. De asemenea, sunt satula de comentariile rautacioase si fara rost ale celor care privesc, ca si cum s-ar intampla ceva extraordinar in fata ochilor lor. Ce-i in neregula cu o persoana care alearga? Sunt buni de dat “sfaturi motivationale” de tipul “ai obosit? Hai, nu mai sta, treci si alearga”. Chiar nu vad niciun rost aici. Fiecare isi vede de treaba lui.
Deci, care e solutia pentru a educa putin lumea?

P.S. Solutia pe care o vad eu: intrucat oamenii sunt dependenti de TV, zic sa inlocuim programele tip talk show si pe BD cu ceva mai educativ si tradus, sa nu ne chinuim ochii citind subtritrati. Si niste profesori adevarati ar mai fi de ajutor.

Acum, atunci

In 1998, tin minte ca m-am dus la ai mei, care erau in bucatarie, si i-am intrebat cand va fi din nou anul 1998. Izbucnisera in ras. De ce doream sa se intoarca? Pentru ca fusese un an nemaipomenit. Barza lasase un pachetel pentru mine (ca sa fiu egoista) si tot atunci aveam permanent cel mai de nadejde prieten: Mad.
Si anul 2008 a fost frumos, plin de realizari. Faceam jogging de doua ori pe zi, mancam numai salate si chestii total sanatoase (fara prea mult foc, ceaiuri zilnic, desteptarea la o ora matinala, astfel incat la 7 sa fiu pe stadion- pe timp de vara), am fost desemnata Comisar de programe educative la CJE, am fost in tabere, iubeam o gramada de oameni (in special o gradinita intreaga), am devenit soferita si asa mai departe. Per total, un an si mai bun decat ’98.
Odata cu maturizarea, ma uit peste umar la anul ce a trecut.
Va plac contrastele? Mie mi se pare ciudat cum doi oameni vad diferit aceeasi culoare. De cativa ani iau in considerare acest aspect cand vine vorba de o discutie “cu scantei”, pentru a vedea cum priveste si celalalt situatia. Asta nu inseamna ca mereu inteleg un punct de vedere in total dezacord cu al meu.
Venind vorba, acum un an eram departe, si fizic si psihic. Si foarte singura. In schimb, anul acesta, la fix un an de atunci, e ca ziua “lucrurilor pe dos”. Totul soare. Cunostinte noi, un pranz delicios, un examen trecut cu brio si un sunet de trambita ce anunta o vacanta lunga si creativa. Mi-am propus sa imbin cele mai bune lucruri facute anii anteriori, pentru a obtine un mix perfect de suplete, sanatate, bunavoie si entuziasm.

P.S. Carpe diem! 🙂