Cum înveți engleza ușor și rapid

 Pentru început, e indicat să găsești momentul “oportun”, acea stare care presupune să ai chef de învățat.

Te așezi confortabil în fața laptopului, conectat la internet, și dai un search pe youtube. Pe mine mă interesa să revizuiesc timpurile verbului englezesc și am găsit o doamnă tânără, entuziastă și creativă, care explică extraordinar de bine și pe înțelesul tuturor când, de ce și cum să folosești un anumit timp.

Având în vedere că voiam să-mi reamintesc și îmbunătățesc folosirea timpurilor, mi-am permis ca, în timp ce vizionam discuția dintre ea și un inventator de instrument muzical, să arunc un ochi și asupra activității denumite “manichiură”. Nu-s superficială, doar că uneori pot face mai multe lucruri deodată. Cred că vizionat de mai multe ori, filmulețele sunt de mare ajutor în învățarea rapidă a timpurilor (și alte elemente de gramatică despre care mai vorbește), mai ales că a creat și exerciții cu răspunsuri după câteva secunde, cât să ai timp să gândești și să răspunzi corect, pe deasupra scriind și pe o tăblița teoria. Ca la școală, cu cel mai bun profesor.

Îmi amintesc că acum vreo patru ani, tot prin 2008, anul meu “strălucitor”, începusem să învăț chineză, de la un nene Benny, tot pe youtube. La fel ca doamna profesoară, explică foarte bine. Reușisem să cunosc câteva cuvinte în această limbă încâlcită pentru noi, aveam chiar și un caiet în care notam ce învățam. Din păcate, din lipsă de practică am uitat tot ce reușisem să învăț atunci. Plus că n-am mai continuat, a fost o chestie de moment. Însă e un exercițiu bun pentru creier să îl soliciți cu noutăți, astfel scad șansele de diferite defecțiuni ale acestuia, apărute atunci când stă. Așadar, pe treabă cu o limbă străină!

P.S. Acum chiar că nu mai e nicio scuză să nu învățam o limbă sau să îmbunătățim alta!

3 thoughts on “Cum înveți engleza ușor și rapid

  1. “Nu-s superficială, doar că uneori pot face mai multe lucruri deodată.” – se numeşte atenţie distributivă. Întrebare: dar de ce să te apuci să înveţi chineza, adică… nu înţeleg, măcar dacă era japoneză… nu ştiu…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Menu