Cum să-ți dai seama că ai o problemă

”Când doi oameni îți spun că ești beat, te duci și te culci”. Cam așa și cu problemele din viața noastra. Doar că mulți nu le vedem și dăm vina pe doza de nebunie a  celor din jur.

Am învățat ceva foarte folositor de la un prieten. Acum vreo trei ani mi-a spus că are o anumită dependență. Nu l-am crezut. I-am spus în glumă să contacteze o  asociație despre care știam că i-ar putea fi de folos. Am rupt legatura o bucată mare de vreme, după care a ținut să-mi spună că mi-a ascultat sfatul și că merge la consiliere. Ce sfat, ce consiliere? Luând-o ca pe o glumă atunci, n-am băgat de seama nimic acum. Tot glumă mi se părea. Am avut un șoc din care nu mi-am revenit nici acum. Ce prietenă eram eu, să iau în derâdere un aspect atât de esențial de vizat? Important este ca omul își recunoaște problema și că o tratează. Important e că e destul de motivat să facă asta. Din păcate, procesul este greu, dar încet, încet, sunt sigură că va reuși să răzbească. Am încredere în acest om.

Astăzi am îmbrăcat o pereche de blugi nepurtată cam de acum un an (acum să nu înțelegeți că nu mă mai încăpeau deloc, doar am purtat altceva). Țin minte că abia reușeam să închei nasturele, dând mereu vina pe faptul că sunt proaspăt spălați, că e soare afară și pe orice altceva, în afară de mine și toată ciocolata dintr-o zi pe care o mâncam. Astăzi îmi vin perfect, ca în ziua în care i-am cumpărat. De fapt, nici cântarul nu-l mai credeam. Nu schimbasem nimic in dietă, în afară de cantități :D.

Atât timp cât nu ne recunoaștem problema, evident că nici soluții nu vom căuta, pentru că ne inchipuim că suntem perfecți. De ce ne certăm cu partenetul? Pentru că avem dreptate, nu? Dar dacă dreptatea e în terenul lui?

Când nu merge nimic, oare de ce se întâmplă asta? Pentru că e lumea rea? Pentru că e o zi înnorată? Pentru că nu ne-am luat porția de vitamine? Nu. Toate se întâmplă din vina noastră. Noi suntem de vină pentru locul unde suntem și nu ne convine, pentru toate lipsurile, pentru tot ceea ce ne înconjoară, dar și pentru lucrurile frumoase, oamenii minunați din preajma noastră, de zâmbetele pe care noi le stârnim. Totul ține de noi. Avem puteri!

P.S. Spune POT și vei PUTEA!

Comentez asa:

Leave a Reply