Ce urăsc cel mai mult? Indiferența

Am fost și încă sunt un copil norocos. Spun copil pentru că am primit mesaje de 1 iunie, a.c. de ”la mulți ani” :D. Însă, norocul meu nu l-au avut și alții, care tânjesc după ”acasă”, chiar dacă acasă înseamnă bătaie, respingere, niciun cuvânt de dragoste, nicio îmbrățisare, niciun ”te iubesc”. Sunt copii nevinovați pe lumea aceasta care cel mai mult își doresc să fie îmbrățișați. Să le acorde cineva puțină atenție, indiferent de cine e acel cineva, să le acorde un moment în care să-i privească în ochi, clipită în care să simtă că sunt înțeleși, poate apreciați, clipită în care să simtă că mai e cineva pe lume căruia să îi pese de ei.

Mie îmi pasă de acești copii. Unii sunt răi, dar nu e vina lor, să știți. Lumea e rea, ei învață de la noi cum să facă, pentru că noi suntem modelul lor.

Mă doare când văd o mamă care își îmbrățisează copilul de față cu alți 20 de copii care nu mai știu dacă au fost ținuți în brațe sau când a fost ultima dată când au primit o îmbrățișare, dar mă bucur când primul copil ține de mână un copil trist. Mă bucur că încă nu știe să discrimineze. Nu vă faceți griji, va învăța. Toti facem discriminări și judecăm, inclusiv eu. Numai că, întâmplarea face să fiu prietenă acum cu cei pe care i-am judecat la prima vedere. Mi-e imposibil să nu am o primă idee rea, e undeva înăuntru acest comportament, dar știu că aceasta se va schimba. Evident, este valabilă și reciproca. Părerile bune devin rele. Sentimentele pozitive devin negative, sau mai bine spus, de indiferență, chiar daca o urăsc, e inevitabilă.

Copiii suferă, chiar dacă noi credem că sunt ”căliți” de părinții colorați, sau indiferenți la rândul lor. Dacă părinții lor îi tratează așa, de ce i-am trata noi frumos? Oricum n-ar aprecia, ne-am mai lua și o injurătura. Aveți dreptate, am pățit și eu să fiu păruită că am spus că îmi pare rău că n-am să dau un ban. Asta e, ce mai contează că mă chinuisem să arate părul meu impecabil? Măcar mi-a părut rău. Desigur, de atunci nu-mi mai pare și adopt altă atitudine în situații similare.

Eu zic că cei mici merită o a doua șansă, că merită să-i cunoaștem mai bine și să le câștigăm încrederea. Sunt mici, dar vor fi mari. Gândind în perspectivă, ce se va alegere de ei? Acum e momentul să-i susținem.

Eu sunt alături de ei, pe cât posibil. Fiți drăguți, și ”adoptați” un puști cu o situație specială. Doar o conversație e de ajuns, dacă nu puteți mai mult. Îi ajută enorm.

 

P.S. În orice om rău, stă multă bunătate, pentru că ne naștem buni. Din păcate, din varii motive, unii oameni refuză să-și mai arate latura aceasta. Și pe bună dreptate.

Răul e musai să fie tăiat de la rădăcină, altfel va fi prea târziu….

Comentez asa:

Leave a Reply