Da! Vreau!

Unde sunt petrecerile acelea cu nelipsitul ”Am doar 18 ani?”. Ăhă, departe, departe rău.

Acum lumea se căsătorește, lumea are deja copii, familie, responsabilități. O dată cu plecarea mea la practică ratez 3 nunți vara aceasta. TREI!

Chiar astăzi m-am întânit cu o prietenă pentru a-mi înmâna invitația la nuntă și îmi povestea despre pregătiri. La final, ca să-mi dau seama că merită toată silința o nuntă, a exclamat ”O dată în viață mă mărit!”. Și într-adevăr așa va fi, în cazul ei, pentru că și-a ales iubitul omul cu care se înțelege perfect, cu care se completează de minune și cu care împarte absolut tot. Sunt doi în unu, vorba cântecului. Mă bucur extrem pentru ea și pentru ceilalți prieteni, deși mi se pare ciudat că încă mai sunt tineri care fac acest pas atât de devreme, care nu dau înapoi la gândul ”copilăriei”. Pe aceeași lungime, aud deseori tineri care susțin nu se vor căsători pana la 30 ani, că nu se vor căsători niciodată, că mai e timp și pentru pasul ăsta, nu e grabă, însă niciodată nu se știe ce va fi, cât de devreme sau cât de târziu. Eu zic că e grabă. Pierzi timp prețios pe care ai putea să-l petreci alături de persoana iubită, pentru că, nu-i așa, uneori trebuie să riști ca să câștigi.

Pentru cei care nu și-au găsit încă jumătatea, luați în considerare că răbdarea e grea, dar dă roade dulci. Funcționează.

P.S. N-adorați secvențele din filmele de dragoste când Ea îi răspunde ”DA” la cererea în căsătorie cu lacrimi în ochi, fixându-i privirea și zâmbindu-i suav?

Comentez asa:

Leave a Reply