Viata ca un croissant

V-ati gandit vreodata sa comparati viata cu un croissant cu crema?

La inceput este doar foietaj, care poate fi bun daca are si putin zahar deasupra sau cateva bucatele de ciocolata alba sau neagra topite de la caldura croissantului, insa parca nu e asa satisfacator ca partea ce urmeaza. In loc sa rupi partea goala, continui sa musti, pentru ca stii ca vine si ceva pe gustul tau…..si iata…ajungem la miez, la crema, la dulceata, la ceea ce asteptam cel mai mult. Inchidem ochii si ne topim papilele gustative de placere. Partea de mijloc este mult mai fina, mult mai gustoasa, mult mai “numa buna sa merite sa mananci si foietajul gol de dinainte”. Subit, incepe sa se simta din nou doar foietaj gol si parca nu mai are niciun farmec… de parca visul cel frumos s-a spulberat. Se revine la inceput, la gol, la banal.

Mi se pare ca asa este si viata: prima data te pui pe picioare, cu chiu, cu vai, ceea ce poate fi comparat cu foietajul de la inceput, dupa care ajungem sa gustam intr-adevar gustul cel bun si meritul existentei noastre, adica dulceata cremei, care nu este infinita, pentru ca altfel s-ar rupe croissantul si n-am reusi sa-l savuram. Sfarsitul vietii este reprezentat de foitajul de dupa crema, acela pe care eu il arunc de cele mai multe ori. Gandindu-ma la aceasta comparatie, uneori il mananc fortat, ca sa invat sa nu ma dau batuta la fix final. Macar cu un croissant.

P.S. Ce deliciu de crema!

Comentez asa:

Leave a Reply