Month: December 2013

Citatul de azi- despre răbdare

Nimic serios nu se creează spontan, aşa cum nici fructul nu apare dintr-o dată. Pentru a avea un fruct, trebuie să aştepţi să înflorească, să rodească, apoi să se coacă.
Mi se pare un citat veritabil.
P.S. Colindăm azi?

Despre noi

“Românii sunt un popor ciudat: cu cât îi cunoşti mai bine, cu atât îi înţelegi mai puţin!”, declara Jonathan Scheele, reprezentantul UE în România.

Oare aşa să fie?

Poate asta explică: “Conform unei statistici recente, 80% din populaţia României ar avea nevoie de un tratament psihiatric, sau cel puţin de consiliere comportamentală.”.

P.S. Spor la frământat!

Relaxare, dar cu limite

Azi ne-am strâns să cântăm, iar emoţiile, frigul și lichidul m-au trimis în camera de-o persoană.
Nu știu ce faceţi voi,  dar eu mai întâi mă uit la capac, îl șterg și cu faţa la el mă pregătesc de momentul acela.
Asta am făcut și azi, numa că în mare grabă, fiindcă m-am supraestimat.
M-am întors invers,  rasuflând ușurată că m-am super încadrat în timpul limitat, dar numai pe jumate am dat aerul afară din plămâni, cu celălalt nu știu ce am făcut.
Cineva…. mă privea cam așa de pe mașina de spălat.

pisica

P.S.  Tata îmi zicea că în baie sunt doar eu cu baia. Îl rog să mai spună o dată!

Ne vedem mai târziu!

Aștept în staţie nerăbdătoare busul.
Tocmai m-a sunat puiul de urs să-mi spună că a făcut gogoși și că ne vedem mai târziu. 
“Unde ești?” întrebarea asta l-a scos pe Speedy Gonzalez din mine. Am stat fix 4 minute in billa, cât să iau niște cadouri și să-mi dau ochii peste cap ca sunt angajaţi noi când eu ma grăbesc să primesc o bine meritată îmbrăţişare.

P.S. Ne vedem mai târziu!

Acum şi niciodată

Trăim acum și nu ne vom mai întâlni niciodată cu ceea ce simţim,  ce vedem şi ce gândim în momentul ăsta. E unică fiecare clipită. Putem încerca să tăiem o părticică din trecut și să o simulăm, însă oare va fi misiunea îndeplinită?

Nu voi uita nicicum zidul ce împrejmuia marea imensă și neagră, adormită după o zi de vară lungă, însă totuși  vie, prin prisma celor câteva vaporaşe care încă pescuiau marfa pentru  a doua zi.
Zidul maroniu cu pietre puse parcă la întâmplare,  dar lucrat perfect,  în felul lui,  era locul unde trebuia să fiu atunci. Mi-am lăsat rochia lungă și neagră să îl acopere,  ba chiar m-am cocoţat pe el pentru a sta comod să admir și să simt marea. Valuri gigant se spărgeau in stâncile de sub zidul magic, aruncând stropi de mare până la mine. Vântul îi împingea și mai tare,  la fel cum împingea și  rochiţa de pe gambe, lăsându-le dezgolite în bătaia lui. Picurile de apă sărată atingeau pielea răcită de aerul serii,  dar nu-mi păsa. Nu aveam de gând să mă mișc de acolo nici măcar un milimetru.  Mirosul mării,  atingerea ei,  răsfrângerea nopţii asupra rochiei lungi şi negre şi a sandalelor roșii se îmbinau artistic cu zâmbetul meu de mulţumire şi apreciere pentru ceea ce trăiam.
Luminiţele bărcilor aduceau sclipire mării și îmi imaginam ce se petrece sub acestea. Oare peștii dormeau? Oare există sirene? Oare caracatiţele știu că vor ajunge la suprafaţă?
Vorbeam cu ochii aţintiţi spre luna ce abia creştea, însă, deşi mică,  destul de puternică pentru a lumina întunericul, reușind să lase o dâra albă pe negrul mării, mai intens decât farurile pescarilor.
Salvarea de la îngheţ s-a pus drept în faţa mea pentru a bloca aerul rece ce nu-mi dădea pace,  apropiindu-se grijuliu de zidul de piatră. Acum puteam admira infinitul mării fără să-mi mai fie frig și fără să tremur.
Momentul acela unic aș vrea să-l trăiesc ori de cate ori mi se face dor. Şi ieri gândul mi-a zburat departe. Foarte departe dacă mă gândesc că ce a fost în acea zi acolo va rămâne și nu se va repeta.
Acela a fost un moment savurat din plin. Aș fi putut sta acolo toată noaptea. Lângă port,  lângă mare,  pe un zid sau pe o băncuţă ceva mai călduroasă,  lângă o bucată de carne de om,  cu rochia fluturând, cu zâmbetul pe buze, ascultând tăcerea din jurul meu.

mare-su

P.S. Keep your mind clear!