Iniţial voiam să scriu un citat, însă s-a pierdut pe nesimţite, aşa că vă povestesc despre ultima săptămână din experienţa Erasmus, partea a doua.
Încă nu percepeam bine că avea să se întâmple inevitabilul- plecarea, rămăseseră multe lucruri neîndeplinite, cum ar fi devorarea unei bucăţi de rechin, însă, până la urmă, am profitat la maxim de tot ce am putut. Cu ocazia unei petreceri cunoscusem o austriacă foarte draguţă, cu care mi-am şi petrecut următoarele zile, iar cu două zile înainte de decolare făcusem cunoştinţă cu doi belgieni, foarte simpatici şi ei- un el şi o ea, la o îngheţată. Cred că niciodată n-am mâncat atăt de multă îngheţată într-o săptămână, cu atăt de diverse gusturi. Din fericire, nu toţi noii prieteni mi-i i-am făcut pe ultima sută, ci pe la jumătatea experienţei am cunoscut o farmacistă din Germania, venită în practică, cu care am petrecut mult timp de calitate. Desigur, e musai să-i amintesc şi pe prietenii cei vechi, dar mega-buni, care au fost de fiecare atenţi să nu duc lipsă de nimic, primind la schimb acelaşi lucru.
În ultima săptămână, deci, m-am chinuit să par ţâfnoasă şi neprietenoasă, pentru că ştiu că aş fi cunoscut oameni faini pentru care mi-ar fi părut şi mai rău că plec. Cred că nu prea mi-a ieşit, tot cum nu voiam să se întâmple s-a întâmplat. Am programat la minut întâlniri cu prietenii mai puţin apropiaţi pentru a-mi lua rămas bun, am mers la mare cât de des am putut, am dat iama în magazinul cu râuri de jeleuri, m-am plimbat cu motocicleta, am făcut shopping cu ultimele puteri (se răcise vremea), am visat, am promis, am iertat şi am dat o petrecere acasă la noi, cu mâncare semi-italiană (îmbunătăţită de mine), românească şi imaginată pe loc, ne-am pozat până am rămas fără film, am mâncat din croissantele acelea delicioase pentru ultima dată în acea vară şi am îmbrăţişat în stânga şi în dreapta tot ce am prins. Am primit chiar şi mici cadouri de la minunaţii prieteni: obiecte cu adresele lor şi un tricou ESN superb.
Ce-mi puteam dori mai mult de la ultima săptămână Erasmus? A, şi n-am pus la socoteala ultima întâlnire cu copiii, care ne-au desenat o gramadă de cartoane şi au compus scrisori de muţumire pe care ni le-au dat cu ochii în lacrimi. Unii au acceptat mai greu plecarea noastră, dar cine ştie, poate vara viitoare reuşim să ne vedem. Până atunci, ne folosim de puterea internetului de a ne apropia.
P.S. Singurul regret e că nu am o poză cu mama mea din Bari. Ăsta da motiv bun de reîntoarcere, deşi pentru Bari nu-mi trebuie niciun motiv bun ori rău să revin. O fac cu drag, oricând e posibil.
P.S. PP
