Timp eficientizat cu minim de efort

Cât timp pierdeţi pe drumuri, alergând de colo colo, fără a face practic nimic, în afară de a vă uita în vitrine, a privi prin parbriz sau a face treburi prin casă?

Cum ar fi ca timpul dedicat activităţilor zilnice să fie util, în adevăratul sens la cuvântului?

Sună a reclamă de teleshopping, însă chiar acum iau lecţii de germana. Am descărcat lecţii audio pe laptop, pe telefon, voi face un CD pentru maşină şi voi vedea dacă ma hotărăsc să folosesc mp4-ul în loc de telefon. Important e să am spaţiu pentru tehnologie, un buzunar, un şnur de găt, că de ascultat pot asculta liniştită când lucrez la PC, când cos, când am activităţi care nu implică alţi oameni şi care nu-mi solicită toată atenţia.

Mi se pare foarte tare că, în sfârşit, am făcut chestia asta. Chiar dacă uneori mi se pare că sunt neatentă la ce face Peter (asta zice acum la căşti), sunt sigură că inregistrez undeva, într-un sertărel al creierului. Peter e la cafetărie, bea o cafea, dacă eraţi curioşi.

Din punctul meu de vedere, e mai mare câştigul decât să citeşti o carte prin autobuz, metrou, ridicându-ţi ochii din file de fiecare dată când se aglomerează, când trebuie să cobori şi asa mai departe.

P.S. E foarte tare!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Menu