Lecţia de comunicare

Pe bancă, aşa cum mă ştiţi, sub soare, cu nasul în carte. Vine ceva roz spre mine, ridic ochii şi văd o figură blondă, cu un zâmbet pe măsura frumuseţii, cu o cochilie de melc între degeţelele întinse spre mine.

-Uite, trebuie să cânţi ca să iasă melcul.

-Dar eu nu ştiu să cânt, mă înveţi tu?

Şi se aude încet, încet, vocea ei de trei anişori cum şuiera:

-Melc, melc, co..dhfhbelc (stâlcea pentru a ascunde că nu mai ştia exact cum era), scoate coarne boureşti, melc melc…

Şi de la melcul ala discuţia noastră a continuat mult şi bine. O cheamă Adriana, v-am spus cam cum arată şi îi plac butoanele şi alunecarea dejtelor pe ecrane, doar că e-bookul meu nu are touchscreen. Dar a învăţat repede cum stă treaba. Zicea şi că merge la grădi, dar am aflat după că stă cu mama ei acasă şi că poate va merge de săptămâna viitoare. N-am mai văzut aşa un copil cumunicativ (pentru că nu m-am cunoscut pe mine când eram de vârsta ei, se spune că aşa eram şi eu), a stat de vorbă cu toată lumea de pe băncile acelea din dreapta mea şi nu erau puţine şi nici goale. Am ajuns ultima şi m-a luat la interogatoriu. Mi-a făcut plăcere. Şi aşa citeam o poveste de groază, de pe urma căreia m-am ales cu un minicoşmar, dar m-am trezit şi a fost doar un vis. Nu, nu las cartea, o continui.

De data asta nu eu am fost cea cu lipici la copil, ci copilul cu lipici la mine. Şi la toată lumea din jur.

Ce diferenţă e între ea şi oameni mari, care abia pot iniţia o discuţie sau o pot conduce pe alta. Sunt curioasă dacă îşi va îmbunătăţi această abilitate sau va deveni timidă. Mama ei spunea că acasă vorbesc foarte mult şi dacă mă gândesc bine, tehnica aceasta am abordat-o şi eu cu puiul de urs, iar rezultatul a fost îmbunătăţirea considerabilă a limbajului, însă nu neapărat şi viteza de a se împrieteni cu necunoscuţi.

Pe de altă parte, făcând parte din reţeaua anti-trafic de persoane, mă gândesc că această abordare a străinilor nu e pe deplin un lucru bun, cu atâtea persoane rele în jurul nostru. După coşmarul meu am tot felul de scenarii, le păstrez pentru mine, căci sunt în drum spre coşul de gunoi pentru amintiri bizare.

În fine, mi-a plăcut cum m-a abordat. Venind la mine de parcă ne cunoşteam. Să îi cântăm melcului ca să iasă din casă. Doar că melcul era cam bagabont. Am lăsat şi cartea care mă captivase de la primele primele rânduri citite pentru scumpetea aceea de fată.

P.S. Întotdeauna avem de învăţat de la copii, fiţi cu ochii în patru când sunt pe lângă voi.

Şi-acuma îmi pare rău că n-am făcut şi eu o poză cu ea. Poate ne mai întîlnim cândva.

Iar ca măsură de prevenţie, am să-mi pun o poveste pentru copii pe e-book, pitica ar fi vrut să audă o una.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Menu