Cât de bine e să faci un bine?

La lumina soarelui, totul se vede clar şi limpede.

În vânătoarea mea de a învăţa cât mai repede şi fără efort limba italiană, am dat drumul la un film să mai aud şi eu limba aceasta care mi-a intrat pe sub piele. Am schimbat vreo două până să ajung să vizionez pelicula ”Alla luce del sole” – ”La lumina soarelui” (click pe primul cuvând al postării), toate începeau dur şi implicau mafia.  Se pare că filmul ales m-a păcălit, a apărut mafia după ce mi-a captat atenţia acţiunea şi, mai ales, personajele.

Încă o dată, universul a strigat tare şi răspicat că toate se întâmplă cu un motiv.

Se pare că acţiunea are un sâmbure de adevăr, pe undeva.

Ajutorul persoanelor în nevoie era acordat de către preoţi, acum mulţi ani, atât în România, cât şi în celelalte ţări, urmând ca mai aproape de zilele noastre să apară asistenţa socială. În Italia religia de bază e cea catolică, astfel personajul principal este un preot catolic, o persoană sufletistă şi implicată în viaţa copiilor care bat mingea pe străzi fără niciun rost, ajungând să fure şi să fie nişte mici infractori. El le propune să se joace pe terenul parohiei, face chiar o tragere la sorţi pentru a strânge fonduri şi a le folosi pentru crearea unui centru de zi pentru ei, unde să îi înveţe să fie civilizaţi şi educaţi. Cu toate că face bine comunităţii şi copiilor de mafioţi care nu aveau parte de niciun fel de atenţie, ba din contră, de bătăi şi batjocură, pică pradă furiei mafiei şi, probabil, a unui soi de invidie din partea lor.

Deşi primise câteva semne dureroase că ar trebui să renunţe la ideea de a-i ajuta pe copiii de pe străzi, preotul nu renunţă nici în ruptul capului, ba chiar spune că vânătăile babane i-au fost cauzate de o cădere pe scări şi nicidecum de o bătaie cruntă.

La sfârşitul filmului, opunerea mafiei împotriva acestei iniţiative îi este letală, însă toată truda lui nu se şterge, toţi copiii cartierului fiind prezenţi pentru a îi mulţumi pentru ultima dată, printr-un gest extraordinar de frumos, de omenesc şi de nepreţuit.

Consecinţele facerii de bine sunt mult mai grave în reprezentarea poveştii preotului, până la urmă eu cred că n-ar trebui să aibă deloc consecinţe o faptă bună făcută fără niciun interes şi fără nicio întâmplare soldată cu moartea unei persoane dragi. Asta e lumea ideală în care trăiesc eu. În lumea reală, staţi liniştiţi, cineva va fi acolo să vă ardă cu cel mai mic nimic, doar pentru că e prea frumos. Vin ei să pună ”piper”, chiar dacă ţie nu îţi place picant, tu decizi gustul atunci când vei avea ocazia să fii rău cu cineva, să îi torni pulberea neagră în strachină şi să întinzi piciorul în timp ce el merge în faţă, punându-i piedică.  Până atunci, taci şi înghite.

Pentru astfel de situaţii, italienii zic aşa, iar românii aşa:

P.S. Am dăruit bine şi am primit justiţie

      Facerea de bine e …

afis3text_noise_CMYK

Comentez asa:

3 Comment

  1. Petra says: Reply

    “Facerea de bine e…” mi-e si mie binecunoscuta. Imi pare rau ca iar s-a ajuns aici. Insa, undeva sus, sa stii ca toate sunt contabilizate – si alea bune, si alea rele. Dupa fapta, si rasplata! 😉

    1. Roxana says: Reply

      Nu spun că îmi pare rău, spun doar că e nedrept. Cine a inventat zicala probabil a suferit consecințe grave…
      Pupicel!

  2. aura brezeanu says: Reply

    Foarte adevarat ca facerea de bine e …. O stim cu totii probabil dar ideea este sa incercam sa ramanem buni si sa facem bine de cate ori avem ocazia. Sa faci rau este f usor dar sa faci un bine este mai greu.te pup Roxy

Leave a Reply