Month: November 2014

Urmărire ca în filme

Aş fi vrut să vedeţi cu ochii minţii mele ce am văzut azi, însă cum nu se poate, mă străduiesc să vă descriu bine, cât să vă imaginaţi scena.

Mergeam pe o stradă dreaptă, lungă şi proaspăt asfaltată. De obicei, mi se face cald mai devreme, dar azi am eliminat puloverul cu nasturi abia aici. Pe langa mine a trecut un tip pe bicicletă, pe care l-a acaparat faptul că mi-am dat un pulover cu nasturi jos ca să rămân într-un altul. Şi-a întors capul după mine, nu l-am băgat în seamă.

La 20 secunde distanţă, mi-a căzut puloverul şi evident că m-am aplecat să-l iau. Înainte să fac asta, am privit strada şi am văzut două maşini de poliţie, pe sensuri diferite. Zic: „Ce sincronizare!”. Mă ridic şi biciclistul venea spre mine, dar pe banda de maşini (tocmai au inaugurat o pistă de biciclete pe trotuarul pe care eram eu, deci nu avea sens să meargă pe stradă). La un moment dat, mergea pe dunga despărţitoare de sensuri, după care pe sens opus în direcţia greşită.

O maşină de poliţie, cea care mergea în aceeaşi direcţie cu mine, s-a întors, a aprins sirenele, mergea paralel cu biciclistul, vedeam un om care se chinuia să alerge în spatele lor. Iniţial am crezut că tipul pe bicicletă a furat ceva şi omul din spate voia să-ţi recupereze bunurile.

Cealaltă maşină de poliţie, din sensul în care începuse „omul cel rău pe o periculoasă bicicletă”, s-a întors în viteză, a parcat asa lateral să blocheze biciclistul răufăcător, din cealaltă maşină şoferul poliţist gesticula să oprească, omul de pe bicicletă i-a zis probabil (nu auzeam, dar înţelegeam din gesturi) că se opreşte pe trotuar să nu încurce traficul pentru un nimic. Din urmă ajunge şi grăsuţul care alerga şi care cu ocazia asta a slăbit puţin (ce rea sunt).

Am rămas cu gura căscată după care am bufnit într-un râs de nu ştiam cum să mă potolesc că eram pe stradă şi ar fi fost ciudat pentru cei din jurul meu să fiu aşa „veselă”.

Dacă n-am reuşit să vă creez o imagine amuzantă, vă explic. Două maşini de poliţie urmăresc un biciclist inofensiv, îşi demonstrează tehnicile de blocare (dacă se numesc aşa) ale infractorului, se agită, unul dintre oamenii legii aleargă (voi ştiaţi că poliţiştii aleargă în timpul serviciului???? vă dau cuvântul meu că doar în filme am văzut şi ăia nu erau poliţişti, erau actori!). Biciclistul, realist, s-a dus pe trotuar, până unde a fost urmărit (probabil credeau că prinde viteza luminii dacă se apropie cu bicicleta aia magică de o bordură care pe alţii îi împiedică să avanseze), patru oameni în uniformă agitaţi, trafic încetinit, ce să mai… scenă de filme la 9 de dimineaţă fără bilet. Săracul biciclist a primit şi o palmă, ca să nu mai facă altă dată aşa.

Mie mi s-a părut un episod de filme cu proşti. M-a impresionat foarte mult palma primită de biciclist, pentru o secundă am avut reacţia de a mă duce să îi iau apărarea, că nu era italian. Altfel nu ar fi fost ciomăgit.

P.S. Băieţi, degeaba sunteţi sexi (unii dintre voi).

Interviu de vară

Înainte să vin în Italia pentru a 3-a oară (sper că şi ultima, adică să rămân aici), am acordat un interviu unei tinere energică, deosebită şi activă în care am vorbit despre proiectele pe care le-am desfăşurat în vara aceasta şi despre munca de asistent social.

And how does that compare with what you wanted to do when you were 10 years old?

When I was 10? (She laughs.) I don’t remember, honestly, having a dream when I was 10. I used to play with the dolls, go to school, do my homework and my universe was pretty narrow. After I got to university, I started to broaden my horizon and if you wish I could tell you where I see myself in 5 years . (Of course I said yes) I see myself having a job, a job which is pretty important in the life of the community. I’ll have a family, children and a career, but I’ll also be very active in the social life.

6. Give us 5 words or phrases that describe your typical work day.

Involvement, activism, compassion, optimism and joy, goodwill, something coming from inside yourself, openness.

7. In a nutshell, how did you get to where you are right now? Name some of the most important milestones

I am here right now because of a friend of mine who took be by my hand and involved in the world of volunteering. This helped a lot personally and professionally speaking, because my degree was based on my activity in volunteering. The milestones were those in connection with my experience abroad because I had entered a whole new environment and I was totally unprepared, I had just adapted there. The biggest ones were when I had to find an agency abroad to do the practice courses. These are the most challenging moments I’ve lived so far.

Vă invit să daţi click aici pentru a citi integral interviul.

Bifa albastră

Utilizatorii serviciului Whatsapp probabil au observat că apare o nouă culoare în ferestrele de chat, albastrul bifelor mesajelor trimise.

Probabil că ştiti şi ce înseamnă… mesajul a fost citit de către cel căruia i l-aţi trimis.

Uploadul a fost făcut ieri, după cinci ani de la lansarea serviciului Whatsapp, putând chiar vizualiza la ce oră a fost citit mesajul. Adică ora la care culoare bifei a devenit din gri, albastră.

Probabil vă întrebaţi de unde ştiu atâtea detalii şi de ce vi le spun şi vouă. Ei bine, de ieri mă tot amuz cum parcă toţi italienii au înnebunit de când a apărut noutatea aceasta. Adevărul e că ei folosesc mult aplicaţia şi probabil le e teamă de consecinţe 😀 .

La două secunde după ce am observat lucrul acesta, deja Facebookul (o aplicaţie diferită) a fost invadat de poze cu mesaje legate de bifa faimoasã. Cât de repede s-au mişcat cârcotaşii ăştia mici să facă mişto de faptul că vor fi „prinşi” mai uşor de acum, când vor vrea să spună o minciunică.

Tocmai am auzit la radio o ŞTIRE despre noutate. Vă daţi seama despre ce vorbim? Toţi italienii mei de pe Facebook au postat ceva în legătură cu asta. Eu stau şi râd de ei, cum se agită pentru nimic.

Tabloul se numește "Ecoul" și pare cã spune: "Bifã albastrã, du-te naibii!".

Tabloul se numește “Ecoul” și pare cã spune: “Bifã albastrã, du-te naibii!”.

P.S. Printre amicii mei italieni, am şi persoane care ştiu cum poate fi păcălită faza asta. La nici o zi de la apariţie. Super tare!

Mai rãmâne bifa care atestã cã mesajul a fost și înțeles 😉 .

Complimente bucatarului

Pentru ca ieri am avut o sedinta, a trebuit sa ramanem (cei de la asociatie) la locul de munca sa mancam. Cum nu mi-ar fi ajuns o ora sa gatesc si sa indes in stomac, am preparat de acasa ceva, cu o zi inainte, la ora 00:00. Atunci mi-am amintit.

Nu m-am chinuit prea mult, multi dintre voi stiti cat de ciudat gatesc eu, de obicei cu ce am prin frigider si cred eu ca se potriveste astfel incat sa nu provoace dureri stomacale.

La ora aia, aveam doar varza de Brussel. Am pus orezul la fiert, varza impreuna cu el putin mai tarziu, iar a doua zi, dupa ce l-am incalzit, am pus o conserva de ton.

O colega a gustat si a spus ca e foarte delicat pranzul meu (cel mai frumos compliment primit vreodata vizavi de mancarea mea), iar o alta persoana care a mancat o portie intreaga a afirmat ca e cea mai sanatoasa masa pe care a savurat-o in ultimele multe luni. Sa stiti ca nu parea prea fericit, mergea mai bine ceva prajit, probabil, insa eu tot m-am bucurat pentru aprecierea facuta.

 

P.S. Bucatarul mai da si gres uneori.

Un oraş frumos, într-o zi proastă

La fel ca şi săptămâna trecută, am pierdut trenul, cu o mică diferenţă de situaţie. Săptâmana trecută, din dorinţa de a face o bucurie unei doamne, m-am oprit în drum spre gară să cumpăr un ghiveci cu flori şi am nimerit la un domn în vârstă, abia trezit, care se mişca incredibil de greu, trenul a plecat din faţa mea odată ajunsă la peron, pe când ieri m-am uitat greşit la orar. Se pare că devine tradiţie să pierd două ore sâmbăta până la următorul tren.

În cele două ore am dat o tură de oraş, printre toţi acei oameni nervoşi, care îşi băteau toţi căţeii (nu exagerez, pe toţi i-am văzut!) şi care îţi smuceau copiii, care se agitau fără vreun motiv vizibil. De obicei acest comportament colectiv apare când plouă, însă era cald şi soare, după multe zile ploioase şi un potop.

IMG_20141101_162639

Cum ieri n-a mers nimic bine, inclusiv am pierdut un post foarte reuşit, pun cu linuţe toate lucrurile care au mers pe dos (cu menţiunea că niciunul nu a mers normal) şi alte câteva liniuţe cu ce am observat la oraş, după care poze, care btw, nici ele nu sunt prea grovaze, pentru că, nu-i aşa, ieri astrele s-au aranjat imediat după ce s-au trezit dintr-un somn lung şi dulce. Sau zbuciumat.

-am pierdut trenul şi am aşteptat două ore până la următorul;

-toţi violenţi şi parcă înnebuniţi

-am fost la Mc pentru un sandviş cu ou (care îmi place mult) şi o cafea. Am cerut-o cu lapte şi am primit-o fără, după 10 minute. Şi săptămâna trecută tot aşa incompetenţi erau;

-în apropeirea gării am experimentat iar frica, aşa cum deja mă obişnuisem anul trecut, doar că uitasem cum e. Am scăpat cu bine;

-la un moment dat mai aveam puţină baterie şi încărcătorul portabil era descărcat (îl mai folosisem doar o dată să încarc un dispozitiv. Nu ştiu… probabil de la atâta energie negativă s-a lăsat şi el pe tânjeală);

-vreo oră nu s-a întâmplat nimic (cele de mai sus s-au petrecut în 2 ore), după care am găsit marea de care m-am apropiat cam mult şi m-a invadat. Mare noroc cu încălţările impermeabile, mă mir că n-am avut adidaşii să stau udă la picioare toată ziua;

-după episodul acesta, m-am aşezat pe o piatră mare, iar când m-am ridicat mi-am dat seama că stătusem într-o baltă cu pietricele. Habar n-am cum de n-am simţit, eram prea afundată în gânduri, probabil…

-la supermarket nu mergea să plătesc cu cardul şi nu prea aveam cash;

-două ore fără nimic notabil (surprinzător);

-am ajuns în gară, nu mergea automatul de bilete. Am realizat după ce încercasem de vreo două ori. M-am scotocit de monede să iau de la bar, am găsit ceva pe acolo, în fundul portofelului; nu mergeau două compostoare din trei;

-trenul a avut întârziere 10 minute, nu mâncasem de ore bune, eram frântă şi mi se făcuse frig;

-în drum spre casă mă gândeam să-mi iau doar o plăcintă tip pizza, că poate am acasă ceva pe placul meu în seara aceea. Nu aveau decât cu carne şi doar posibilitatea să plătesc cash. Iniţial mi-a zis un preţ, preţul pentru cel cu roşii, comandasem unul că muream de foame şi costa mai mult. Dă şi caută în toate buzunarele. Hai că am găsit;

-ajung acasă, nimic notabil până intru în duş. Mi-am dat seama după ce eram sub apă că nu mai e gel. Câte să se mai întâmple?

-am pierdut minunăţie de post cu minunăţie de poze şi chimie între cuvinte;

Dacă vi se par puţine, mie mi se par multe pentru o singură zi. Într-un an normal, toate mi se întâmplă în 12 luni, dar anul ăsta e nebun. Să ştiţi că mai era o liniuţă, cea mai importantă, însă o ţin secretă.

Acum să vă spun partea frumoasă a excursiei.

De cum am ieşi din gară, am zâmbit. Priveliştea din prima poză era foarte primitoare şi promitea o excursie faină, cum a şl fost dacă ştergem detaliile de mai sus din peisaj.

Mi-am permis luxul de a merge pe străzi după placul inimii, ba la stânga, ba la dreapta, ba după frumuseţe sau după cât de îngustă era aleea. În acest oraş sunt mulţi tineri, spre deosebire de oraşul Foggia (despre care n-am scris că era seară şi nu am făcut poze), unde sunt mulţi bărbaţi în vârstă.

Un amănunt foarte interesant e că blocuri ultimul răcnet erau ori perete în perete, ori vizavi de cladiri de acum multe sute de ani. Ceva ca acest proiect, numai că live în Bisceglie.

Mi-a plăcut mult portul, cu bărcile şi vapoarele parcate la dungă, la linie şi în ordine completă. Ce să mai, nişte profesionişti pescarii de aici.

Un alt lucru care mi-a atras atenţia a fost modul de a-şi pune rufele la uscat cei care aveau casele la parter. Efectiv le agăţau de perete. Puţin inestetic, dacă mă întrebaţi pe mine. Veţi vedea în poze despre ce vorbesc.

Mi-a fost recomandat să văd acest oraş şi recunosc că mi-a plăcut mult. Nu ştiu dacă altfel eram aşa încântată după ziua aceea nebună.

Cu ochii după străduţe, n-am reuşit să ajung în punctele cheie, mai ales că mi-a luat o oră să mă întorc la gară, numai bine mi-am luat o marjă mare de eroare, altfel mai stăteam pe acolo încă patru ore.

Vă las să vă bucuraţi de poze.

                             Marea… te cheamă la ea

IMG_20141101_134528

                                        Mini parc de distracţie, sub biserică

IMG_20141101_125112

Clădire veche, înconjurată de două noi. Observaţi cât de îngustă e în partea din faţă

IMG_20141101_130249

                       Clădire veche vs. clădire nouă

IMG_20141101_130604

                       Rufe pe perete

IMG_20141101_132920

                                 O străduţă şi un italian

IMG_20141101_123757

                       Portul

IMG_20141101_133253

IMG_20141101_133534

IMG_20141101_134054

                                 Centrul vechi

IMG_20141101_144215

IMG_20141101_125051

                                 Scuter alb

IMG_20141101_144425

Despre poza cu pisica în braţele statuii aş putea vorbi un post întreg 🙂

IMG_20141101_145131

                       Ordine şi disciplină

IMG_20141101_145355

                   Peretele iubirii declarate! Ti amo până la doamne doamne şi înapoi…

IMG_20141101_145748

                                 Centrul vechi

IMG_20141101_153847

                                Privelişte

IMG_20141101_154830

                                 Un bloc „oxigenat”

IMG_20141101_161845

P.S. This is Bisceglie, Puglia. Merită văzut, indiferent cât de proastă e ziua!