De la Timișoara m-am dus în toată țara

De Revelion, fiind singură, am avut o groază de timp să mă gândesc. Și m-am gândit eu așa să mă uit cât costă bilete de avion.
Bari-Timișoara 20E dus întors. P-ăsta îl iau! Am prieteni acolo, era mai scump Târgoviște-Timișoara, am zis gata, nu mai stau pe gânduri. După o săptămână, prietenii mei cei dragi din Bari au zis ca vin la București pentru cumpărături de nuntă, la care voi fi nașă. Nu, nu m-am căsătorit între timp, dar fac repetiții să prind buchetul. Mi-am luat și aici bilet, deși nu era în plan. Am zis că vin cu ei și stau și eu o săptămână acasă, la binele din România.
Despre Timișoara, ce să vă zic. O grămadă de italieni, dar nu din cei rafinați. Mult gri, porțiuni de oraș ca scoase din cărțile de istorie din perioada comunistă, oamenii cu o flexibilitate bună a nasului și prieteni vechi și dragi. De fapt, ei au salvat situația, altfel aș fi rămas cu o părere urâtă despre acest oraș din vestul României.
Trei zile infinite, după care m-am pus în pat semiadormită, obosită moartă și cu grijă să mă trezesc la timp să prind avionul. Pe la 1 noaptea a sunat telefonul. De două ori, că prima n-am răspuns. Am zis că răspund altă dată. Până la urmă, știam că n-am cale de a dormi și am tras de butonul verde. 10 minute de vorbit și mi-am resetat ceasul, pentru ora 7 de dimineață. Traseul se schimbase. In ziua aia am ajuns la Sibiu care mi s-a părut, pe lângă Timișoara, un fel de altă țară. Mereu mi-a plăcut Sibiul. Deja îl cunosc destul de bine. Acolo, o ciorbă bună rău, în pâine. Păcat că după ce am terminat-o nu ne-a umplut-o cu altceva. A rămas goală și nemâncată. Era așa proaspătă… Visul oricărui român întors acasă. Pâine noastra cea de toate zilele.
După, am ajuns la Brașov. Alt oraș cu B care e bine infipt în inima mea. Ultima dată am zis că nu-mi va fi dor, pentru ca lucrurile nu fuseseră tocmai frumoase când am plecat. Băi, dar îmi lipsea atât de mult… Ce bine ca am ajuns acolo! Am reușit să mă văd și cu oamenii dragi, și ei bine înrădăcinați acolo, în stânga sus. Numai puiul de urs a lipsit din conturarea acestor zile minunate.
După acest episod la fel de scurt ca cel din Timișoara, a luat capăt vacanța mea prelungită și am ajuns acasa, unde le-am făcut o surpriză alor mei, mai devreme decât programasem. Și după, m-am apucat de lucru la o cercetare puțin eșuată, dar care mi-a dat indicii despre direcția în care trebuie să merg.
Aveam o grămadă de planuri pentru săptămâna asta, să învăț să înot, să citesc, să iau interviuri, să stau cu bebe, să stau lângă puținele persoane care știau că sunt acasă… Am reușit doar să mă agit, să iau mult mai puține interviuri decât credeam, și asta nu din cauza mea, să conduc, că de abia așteptam, de inot nici nu se pune problema, deși am avut o tentativă și instructorul dormea somnul de frumusețe și alte chestii mărunte care nu merită menționate. Ar mai fi ceva, m-am tuns și am o nouă suviță și mai evidentă ca precedenta.
Sunt mulțumită de escapada asta, am lucrat de acasă oricum și probabil și mai mult decât aș fi făcut la Bari. E OK.

P.S. Revin cu o galerie foto curând! Trăiți frumos și urmați-vă inimioara, chiar dacă sună clișeic.

Comentez asa:

2 Comment

  1. Petra says: Reply

    🙂 Frumos articol, frumos final. Vreau poze cu suvita si… hmmm… cu inotatul – nu stiam, dar rezolvam.

    1. Roxana says: Reply

      Mulţumesc, scumpo! ajung pe chat imediat! Pup

Leave a Reply