Am văzut şi eu 50 Shades of Grey

Poate aş fi ales alt film pentru ieri seară, căci umbrele şi numele acesta comun, „Grey”, nu se încadrează în lista cuvintelor care m-ar putea convinge să acord atenţie unei producţii atât de populare. De câteva zile, news feed-ul meu a fost invadat de glume, lamentări şi păreri varii la adresa acestui film şi m-a făcut curioasă amalgamul acesta provocat online.
De obicei, opinia ta despre o peliculă se încadrează măcar în una dintre categoriile menţionate.
Părerea mea se încadrează în categoria filmelor care nu m-au impresionat şi care n-au nicio noimă. Nici măcar una ştiinţifică, cum a fost „Nymphomaniac”, unde l-am detectat pe Freud în principal, alături de alţi autori mai mult sau mai puţin cunoscuţi. Încă de la început, de când şi-a ales cravata, mi s-a părut puţin forţat. Povestea e banală. Un tip plin de bani, care obţine orice vrea, alege o căprioară, o seduce şi crede că poate face ce vrea din ea. Doar că a dat peste un speciment care şi el ştie ce vrea, renunţând la jocul lui nebun. Sau cel puţin aşa pare, căci filmul se termină în stilul filmelor româneşti: aşa… trosc. Se termină şi gata. Prezintă intimitatea unui om bogat şi puţin deplasat din punct de vedere sexual dar care, totuşi, are explicaţie: evenimente din copilărie.
Am văzut că mulţi l-au considerat un film pornografic. E doar un film cu multe detalii din viaţa a doi oameni care s-au întâlnit dintr-o rearanjare a astrelor. E adevărat că au scene sexuale, dar astea apar şi în videoclipuri, n-am înţeles de ce au creat atâta isterie. Nici ironiile nu prea le-am înţeles, prea dure/exagerate pentru ceea ce a însemnat această realizare, de fapt.
N-a avut nici o zecime din impactul pe care l-a avut filmul despre Hawking. În continuare mă gândesc la el.

P.S. Am o vorbă recentă: dacă ceva nu-ţi place, măcar să fie in companie bună. Şi aşa a fost.

Comentez asa:

Leave a Reply