Uneori ne suparam. Uneori suparam noi. Uneori suntem suparati. Cumva, e inevitabil.
Suntem tot mai stresati, vedem prea multe povesti cu final nefericit, ne gandim cum a fost relatia trecuta si ajungem la momentul acela cand ne imbufnam. In functie de fitilul celuilalt, situatia se rezolva mai devreme sau mai tarziu.
Zilele trecute mi s-a intamplat sa ma supar. Si am stat asa pana cand cineva din trecut s-a intors.
Iar noi am invatat ca trecutul ramane in trecut, asa cum ce se intampla in Vegas ramane in Vegas.
De data asta chiar m-am bucurat mult ca s-a intors, pentru ca si-a dat seama ca nu are nicio sansa in fata prezentului meu, doar din refuzul ferm de a discuta. Eu mi-am dat seama cat e de important prezentul, ca el ramane mereu si la greu, nu doar la bine, ca el stie ora de culcare si trimite un gand, ca el stie sa indrume, pentru ca ii pasa de cum a fost petrecuta ziua, pentru ca pune mana pe telefon sa iti auda vocea, chiar daca deja a trimis un mesaj, ca orneaza frumos orezul, dar nu pe farfuria lui, pentru ca vorbeste limba potrivita, ca asculta, ca nu uita niciodata sa spuna “Buna dimineata”, ca face o glumita doar ca sa se descreteasca fruntea si multe altele care in fine te fac sa ii razi in fata trecutului pentru ca inca indrazneste sa apara, de nicaieri.
Cand ma supar pe iubitul meu ma gandesc la cat sunt de norocoasa sa il am. Si ca merita o mica cearta si un pupic pe frunte, ca sa stie ca e din iubire.
Sa stie ca nu e nod pe firul relatiei, ci doar o lamurire, pentru conosolidare.
Lucrurile discutate duc la intelegere si asta ne ajuta sa mergem inainte pe strada potrivita.
Voi cum reactionati cand va supara iubitul?
P.S. O mica piesa pentru a trezi din spiritul dragostei ce zace in noi
