O nouă pasiune

Un lucru pe care putini il stiu despre mine este faptul ca am fost mereu o semi-sportiva.

De cand am inceput sa ies ”pe afara” am luat mingea in brate si am dus-o in spatele blocului, unde ma asteptau copiii ragusiti ”Roxanaaaaa, hai p-afara!”. Imi amintesc ca intr-o zi am spart vreo 5 mingii, traversam mereu strada sa iau alta, mereu pe ultima din sacul acela de plasa drept, aia imi placea cel mai mult. Costa 10000 de lei.

Pe la 5 ani imi amintesc de bicicleta mea rosie pe care m-am suit tot in spatele blocului. Legenda spune ca am cumparat-o cu banii din pusculita mea, insa eu imi amintesc doar cum o calaream. Dupa ce am invatat sa merg, ai mei ma duceau pe platou. Stiu pentru ca am niste poze pe acasa, eu asortata cu bicicleta.

Dupa bicicleta am primit de pe la vreun iepuras o pereche de rachete de lemn pentru bedminton.

Una am rupt-o de la jumate, dand cu ea de pamant de fiecare data cand mama imi arunca fluturasul. Cred ca eram prea scunda. Oricum, m-a prins jocul acesta. Am lipit bine paleta si am inceput sa joc aproape profesional cu prietena mea, Lizuca (devenita mai tarziu Lizzy), folosind drept fileu un cablu de tv ce se intindea de la etajul 1 al blocului pana la garajul de vizavi. Era super distractiv. Mereu cand joc bedminton imi aduc aminte de Lizzy a mea. Sper ca intr-o zi sa reluam jocul, chiar daca acel cablu nu mai e. Si nici paletele nu mai sunt. Am ramas doar noi.

Tot cam prin aceasta perioada am sarit la coarda de s-a facut gaura sub mine. Faceam campionate de sarit la coarda si la elastic impreuna cu celelalte prietene de la bloc. Daca ma gandesc bine, suntem toate raspandite prin lume… Aveam mai multe decat ne asteptam in comun!

Prin clasa a 5-a m-au dat la handbal. Faceam antrenamente aproape zilnic in M3 sau in curtea scolii. Saream si acolo in stanga si in dreapta pentru a nimeri poarta. A durat un an, dupa care am renuntat caci nu prea se lega de mine.

Pana la 18 ani mergeam ocazional sa alerg, la patinaj, sau la plimbari lungi. Nu simteam mare nevoie de sport caci ieseam cu catelusa mea de 3 ori pe zi, deci faceam destula miscare.

La 18 ani m-a prins un val de dorinta de miscare si mancare sanatoasa. Alergam dimineata si seara pe stadion, faceam abdomene, beam in fiecare dimineata o ceasca de ceai verde cu putina miere si mancare raw, chiar daca pe atunci nu cunosteam acest concept si nici nu cunosteam pe nimeni cu aceleasi ”gusturi ca ale mele”. Toti ma considerau un fel de nebuna ca nu mancam carne, dar uite ca acum e absolut normal, e o moda asta, iar oamenii nu mai sunt luati drept buni de Spitalul 9.

La 19 ani am ajuns la Brasov, unde era mai frig decat acasa si automat am simtit nevoia de grasimi. Organismul cerea carne si i-am dat. El m-a rasplatit cu ceva kile in plus. Sportul tot ocazional il faceam, mergeam pe munte cu Alex si gasca lui.

Revenind in zilele noastre, pot sa va spun ca am devenit iubitoare amatoare de bicicleta. Merg destul de des, pe distante variabile. Ieri am pedalat doua ore si sunt mandra de panta de vreo 2 km parcursa. Ma simt puternica, desi stiu ca nu era asa grea pe cat am perceput-o eu.

Apropriindu-ma si mai mult de prezent, saptamana trecuta am fost la fotbal mixt pe un teren cu iarba sintetica. M-am distrat super mult si nici nu stiam ca stiu atatea scheme, de exemplu lovitul mingii cu calcaiul. Am fost multumita de mine si mi-am luat o pereche de pantofi de fotbal, caci voi merge saptamanal. Abia astept sa vina joi! Sper sa nu mai sar ca nebuna sa prind mingea cu mainile 😛 Deh, am fost handbalista candva.

Voi? Ce sport mai practicati?

IMG_20150502_200507

P.S. In spatele blocului… cele mai frumoase amintiri

Comentez asa:

2 Comment

  1. xentor33 says: Reply

    Keep walking !

    1. Roxana says: Reply

      Thanks!

Leave a Reply