Acum cinci ani, la primea mea venire în Italia cu ocazia primei mele burse Erasmus, am rămas trăsnită când am văzut ce program teribil au la supermarket. Deschis de la 9 până la 13, închis de la 13 pana la 16:30 și deschis până seara pe la 21. Vă povesteam aici despre experiența mea cu magazinele închise.
Ei bine, asta se întâmpla la Bari. Să vă povestesc cum e la Napoli:
Orarul e cam la fel, depinde de magazin. De exemplu minimarketul de lângă bloc, pe lângă programul menționat, are închis și joi după-masă, să fie bine, să nu fie rău. Și da, ați ghicit, de obicei joi după masă am nevoie de ceva de la singurul magazin aproape de casă.
În celelalte zile, rămânând tot la minimarketul de lângă bloc, pierd o grămadă de timp. Fie că nu e nimeni (ceea ce se întâmplă fooarte rar), fie cel puțin 15 minute, dacă mai sunt și alții. Dacă trebuie să iau articole feliate, pierd de două ori timp mult, că după trebuie să și plătesc.
Ăștia în fața vitrinei cu mezeluri se gândesc atunci pe loc de ce au nevoie, zic gata și după își aduc aminte să mai ia și 100 de grame de șuncă. Zic gata și mai vor și niste mozzarella. Și tot asa, câțiva la rând. Și când să deschis și eu gura să zic ce vreau, cel dinaintea mea mai vrea totuși 100 grame de ceva. Și gata 10 minute cel puțin. Măcelarul, și el, foarte calm, salută toate doamnele respectuos, fie că se opresc la vitrină, fie că nu, taie liniștit, deși la dexteritatea lui ar putea face mișcarea în timpul cel mai scurt. Eu mă enervez uneori să aștept atât să pălăvrăgească ei, mai ales dacă sunt presată de timp, însă la final zâmbesc, îmi place că sunt așa calmi și uniți, că se respectă și își zâmbesc reciproc.
După mă strecor prin spațiul mic al magazinului și printre puhoiul de oameni și alimente și ajung la casă sau la coada de la casă. Și casierul tot la fel, cu calm, se mai uită, mai vorbește, mai face o glumă.
Azi un domn în vârstă a vrut să mă lase în față, chiar dacă luase doar două sticle de suc, iar eu aveam 3 articole, mai mici decât ale lui ca și volum- poate de aici și ”păcăleala” lui de a mă lăsa înainte, părea că am mai puține de cumpărat. L-am refuzat politicos, cinci minute în minus nu schimbau multe în situația asta.
P.S. Și viața merge înainte…
