Astăzi, clubul celor care împlinesc 30 de ani anul ăsta se întregește. Pe noul membru l-am cunoscut hăt-hăt, pe la grădiniță, nici noi nu mai știm bine când exact.
Deși prietenia noastră e lungă, cel mai bine îmi aduc aminte de Cătă din clasa întâi. Probabil ne-a unit mai mult faptul că ne-am trezit amândouă în ziua aia de septembrie în fața unei doamne, doamna Nuți, care ne-a luat sub aripa dumneaei. Era așa de emoționată încât și-a deșirat tot tivul fustei ei plisate, de un albastru regal.
Apoi am petrecut mai mereu zilele noastre de naștere împreună.
Ne sunam zilnic de luni până vineri. Era jobul nostru: ceas deșteptător pre-școală. Uneori ne întârziam când ne sunam la 8 fără 10, căci nu ne mai ajungea timpul acela fix să ajungem în bancă.
Am fost împreună până în clasa a 8a, când niște note au reușit să ne separe. Din păcate, asta este realitatea vieții. Școala separă destine! Eu și Cătă eram gemene: ochi albaștri, păr blonduț, iubire mare! Din clasa a V-a eram strigate chiar așa: ”siamezele”, căci unde era ea eram și eu. Unde eram eu, era și ea. Practic, nici la toaletă nu ne despărțeam! Așteptam pauza ca să nu ne pierdem!
2004-2005
O iubesc mult pe Cătă și cred că nu mi-am dat seama bine cât până când nu am văzut azi niște poze de demult în care e clar, soarta noastră era să fim împreună, la bine și la greu! Desigur, ne-am mai și certat, nu ne-am vorbit cu zilele, dar până la urmă ne-am regăsit. Ne-a separat și liceul, și facultatea, chiar și orașul sau țara. Dar eu și Cătă ne întoarcem mereu una la alta!
Ne regăsim să înfulecăm vreo pizza la mânăstire sau să bem un ceai pe vreme rea, sau să facem paine în conferință. Ne regăsim mereu, iar această prietenie este minunată!
Astăzi este ziua ei și mă bucur că atât de mulți ani am fost alături de ea în această zi specială!
La mulți ani, blonda mea preferată!
P.S. Să întregim lista bancurilor din oracol:
Doua blonde sunt intrebate:
– Sunteti surori?
– Nu suntem nici macar catolice.
