Prăjitura aceasta simplă și gustoasă o fac destul de rar, pentru că sunt atâtea prăjituri bune și gustoase încât îi vine rândul o dată la câțiva ani. Se spune că prăjiturile făcute de mine sunt bune, însă eu știu că nu sunt foarte arătoase. Nu înțeleg prea bine cum poate altă lume să le taie…
Cum sa gatim fara instrumente si fara multa bataie de cap
M-am nascut lenesa si pofticioasa. Eh, stiu, nu prea se potrivesc, dar din multe pofte si multa lene, a iesit ceva bun. N-a trebuit sa-mi iau tel, cantar de bucatarie si alte chestii care ar folosi unui bucatar amator, pe care sa le car de colo colo, caci m-am priceput sa fac prajituri bune sau…
Înnebunită după creveţi
Am descoperit, în sfârşit, creveţii. Înainte îi cumpăram decorticaţi, în vid, de la supermarket. Îi aruncam peste orez fiert şi parcă nu simţeam nicio bucurie. Ei bine, omul cât trăieşte învaţă şi aşa am evoluat şi eu. Am redescoperit raionul de peşte proaspăt din piaţă. Barezul de la care am cumpărat azi era foarte amabil,…
Complimente bucatarului
Pentru ca ieri am avut o sedinta, a trebuit sa ramanem (cei de la asociatie) la locul de munca sa mancam. Cum nu mi-ar fi ajuns o ora sa gatesc si sa indes in stomac, am preparat de acasa ceva, cu o zi inainte, la ora 00:00. Atunci mi-am amintit. Nu m-am chinuit prea mult,…
O şaorma cu de toate!
Ieri, voința mea și-a spus din nou cuvântul. După ce am ţinut o zi întreaga o cutie mică de Cola nedesfăcută (pentru că n-am avut timp să o beau, de fapt) am stat la masă cu mulţi oameni care mâncau şaorma şi sandvișuri. Am fost întrebată dacă vreau să mi se comande, după dacă vreau…
Prajitura rapida si foarte buna
E cea mai simpla reteta de prajitura pe care o cunosc, Din pacate, nu va pot da gramaje, depinde de cate persoane sunt, de cat de mare este vasul in care o veti aranja. Pentru prepare e nevoie de biscuiti (digestivi, populari), unt, frisca, marscarpone (sau ceva asemanator, cremos) si doua iaurturi cu fructe. Biscuitii…
Strategie de marketing la piață
Mă dusei azi la piață, ca tot omul de rând. ”Vreau și eu niște spanac, legăturile astea de pătrunjel, câteva mere și îmi aleg și câțiva morcovi, vă rog”, zic. ”Sunteți vegană?”, mă-ntrebă el. Mă uit super surprinsă, că e o chestiune relativ nouă și uneori subestimăm oamenii din jurul nostru. Zic ”nu, mănânc și…
Adevaratele paste Carbonara
In restaurantele romanesti, dupa ce iti vine comanda de ‘paste carbonara’ primesti o portie cu un sos de smantana si ceva sunca presata, daca imi aduc bine aminte. Oricum, total diferit de reteta traditionala. Prima data cand mi-a gatit italianca aceasta reteta, am intrebat-o daca e sigura ca se numesc asa, pentru ca in Romania…
Rasfat culinar
Saptamana aceasta mi-am rasfatat stomacul cu o gramada de chestii delicioare si aratoase. Ati mancat vreodata scoici? Sunt preferatele mele! Si sunt foarte usor de facut. Se pun in tigaie, dupa ce le lustruiti extrem de bine, nu cred ca vreti sa le mestacati cu tot cu nisip, puneti vin cat sa le acopere un…
Meniul de duminica
Week-endul asta am fost singura in toata casa. Singura. Nu prea am gatit ca nici nu prea mi-am amintit sa mananc, dar, in aceasta seara minunata, dupa o plimbare pe langa mare, mi-am amintit de existenta bruschetelor. Prima data am mancat unele preparate de prietena mea din generala, Catalina. Au fost minunate. Acum, dupa 2…