Acea persoană care vă educă copiii

Sunt și eu una dintre aceste persoane, însă sunt sceptică în ceea ce privește acest cuvânt: ”educator”. Da, se folosește pentru a defini o persoană care are grijă de copii într-o structura școlară, însă cuvântul educator mie îmi spune multe lucruri. Aș defini această persoană un exemplu pentru toată lumea, adică o fire blândă, dar…

Pregătire pentru operația de varice

O problemă care vine de la circulația neadecvată sângelui și pe care, din păcate, a trebuit să o înfrunt și eu. Scriu acest articol la fel cum mi-ar fi plăcut să îl găsesc atunci când am încercat să mă pregătesc singură pentru această mică, dar apăsătoare, operație. Eu am fost la o policlinică din Italia,…

Jurnal de bord #1

Trebuie să știți că portul din Brindisi e organizat haotic, indicațiile sunt greșite la început, iar dacă nimerești strada bună trebuie să mergi mai mult pe intuiție, semnele sunt rare și nu prea ai pe cine întreba. Oricum, nu era aglomerație la intrarea în port, doar un pic la check in a durat ceva să…

Lesa pentru copii

Am văzut moda aceasta internaută în rândul părinților care nu au citit o carte despre creșterea copiilor în viața lor. Caută toți cu disperare lesa pentru copii. Sistemul acela de prindere a două brățări cu o coardă între ele; una la mâna copilului și cealaltă la mâna adultului. Cică așa nu îl pierd. Da’ tu…

Close
Menu