Tehnici de abordare

Dacă eşti fată, cu siguranţă ai fost abordată, cu final fericit sau nu, în timp ce te plimbai liniştită pe stradă. Dacă eşti băiat, cu siguranţă ai încercat, cu final fericit sau nu, să abordezi o domnişoară pe stradă.
Weekendul acesta a fost concert 3 zile consecutiv, prilej cu care au ieşit la abordat cocalarii, luându-şi cele mai neinspirate replici. Într-una din seri m-a prins sfârşitul concertului şi îndreptarea tuturor către case, pe stradă. Nimic mai frumos pentru băieţii singuri. Mai ştiţi faza aia cu ”Voi două sunteţi fraţi”? Eram cu sora şi o ceafă lată ne-a adresat întrebarea aceasta academică. Am fost neinspirată, ar fi trebuit să îi spun că suntem Mamă şi Fiică!!!
 Vi s-a întâmplat vreodată să vi se spună de către un necunoscut” Ce mers elegant ai!” şi să se soldeze cu o pălăvrăgeala de câteva minute? Dar să vă cumpăraţi un buchet de flori frumos culorat şi parfumat şi flăcăii să profite să creeze o replică care să le aducă insucces? Dar să fiţi întrebate dacă “muşcă  ” în condiţiile în care plimbaţi un căţel, iar tot cel care pune întrebarea să continue zicand ”nu căţelul, stăpâna”?
Băieţi, ceva mai original nu puteţi găsi? Chiar aşa vă limitaţi la replicile astea învechite? Aşteptăm creativitate!
 P.S. ”Am un coleg care îşi caută chirie…îmi dai adresa ta să vorbim mai detaliat? Nu ar fi ok să deranjăm cursul de germană”- pare neinspirată, dar a avut succes 
P.P.S. Voi cum sunteţi abordate? Voi, băieţi, cum abordaţi pe cineva la prima vedere?

12 thoughts on “Tehnici de abordare

  1. Mai degraba e un joc de-al lor pe care nu ii intereseaza sa-l castige. Probabil nu vom afla parerea lor despre asta, vor da din umeri

  2. roxana zic eu ca are dreptate… nu sunt omul care abordeaza cu fraze de genul celor mentionate de tine… si in orice caz, nu pe strada, atunci mi se pare cel mai nepotrivit moment sa o faci, orice om atunci cand e pe strada e hotarat sa ajunga unde vrea sa ajunga, nu sa fie dea curs unei invitatii la o discutie probabil, in cele mai multe cazuri, complet inutila… cei care abordeaza pe strada o fac din amuzament, mai degraba de dragul reactiei voastre… parerea mea:)

  3. Eu stau intr-un camin (de studenti) si intamplarea face ca geamul camerei unde stau eu sa fie spre o strada destul de mare a Bucurestiului (Lacul Tei), deci inevitabil trec multe fete, deci inevitabil auzi multe… Insa cele pe care le-am nascocit eu si cu colegii de camera sunt: “Auzi, iti merge frigiderul? (cel mai probabil nu vrei primi raspuns, dupa care spui) :Fugi dupa el sa nu scape. Daca ma gandesc mai bine pe restu nu ar trebui sa le mai spun :D. Oricum, acum serios vorbind, nush in ce lume traiesc unii dar lumea in care traiesc eu genu asta de faze se fac pur si simplu pentru amuzament, in caterinca. Daca exista vre-un “adevarat” care crede ca v-a reusi vreodata macar sa intre in vorba cu vre-o fata, in felul asta inseamna ca are un Porche sau un X5 sau un ….etc.

  4. In ceea ce ma priveste, poate sa aibe si elicopter. Totusi, unii continua in ciuda privirilor razbunatoare si ignorarii replicilor. Stefan, voi intr-adevar faceti asta din amuzament, dar aia care sunt singuri, nu le e frica de vreun act violent asupra lor?

  5. hehe, eu abordez doar daca imi place cu adevarat tipa, si doar pentru o relatie de lunga durata. Asta doar daca se incadreaza in standarde. Cum o fac? Pur si simplu ii spun direct 🙂

  6. de acord cu stefan. acum, fetelor, ati aflat parerea baietilor, ei nu vor sa va agate cu frazele alea, doar se amuza, daca vor sa agate si au ceva in cap, asteptati pentru ca sigur gasesc ei ceva care impresioneaza… daca nu, pur si simplu o sa te invite la dans (in club, acolo se formeaza un numar destul de mare de cupluri)

    p.s. in niciun caz nu ii raspunde la “fraza de agatat”. nu trebuie sa avem macar impresia ca ceea spunem e luat in seama.

  7. Cocalarii astia si ignorati continua, pentru ca nu stiu sa faca diferenta dintre o pitipoanca din breasla lor si o tanara cu alte perspective. intr-adevar, unii abordeaza pe strada cu un scop, dar le trebuie mult curaj si incredere. cat despre club, sa fim seriosi 0,009% rezista mai mult decat un one night stand.

  8. ”Auzi, stiu cu cine semeni tu, privindu-te atent in sfarsit mi-am dat seama…..
    Semeni cu …….. fata visurilor mele”

    Asta o folosesc la caterinca clar, dar in nici intr-un caz pe strada la o necunoscuta. Le mai zic colegelor mele 🙂

Leave a Reply to Roxana Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Menu