Mandrie

Cine a fost in Brasov si nu a fost pe Tampa – muntele principal din mijlocul orasulului, data viitoare s-o faca. Este un loc minunat de relaxare, dar si de o plimbare, cu posibilitatea de a alege traseul, marcat sau nu. N-am pus la socoteala drumul cu telecabina pentru ca practic nu are farmec. Daca nu va grabiti, va puteti opri din 5 in 5 minute, cum am facut eu azi- pe drumul cu multe scari. Eventual puteti profita de un telefon primit, pentru a zabovi mai mult. Peisajele merita toata admiratia. Sunt absolut superbe, din oricare unghi ar fi privite: unghiul central, unghiul Racadau sau unghiul din stanga, cum te afli pe creasta. Bancutele amenajate pentru odihnirea oaselor puturoase sunt ideale pe post de pat: dedesubt pamant infrunzit, deasupra raze de soare printre ramuri de copaci pe cale de a se dezgoli, stanga oras deosebit, dreapta alta bancuta si o panza de paianjen.
Odata ajunsi pe creasta, vedem asta:

cartierul Racadau.
Mai urcam putin si vedem orasul de pe terasa, de acolo de unde scrie mare BRASOV:

Si ne-am oprit la o floricica din aceea sanatoasa, cu muuulte euri

dupa care ne-am intins pe frunzele ruginite si zgomotoase, pret de aproape 30 min, timp in care n-am atins obiectivul “citit”, asa ca amigo s-a gandit sa-mi plateasca nerespectarea de program cu o coborare off-road. Direct pe langa stanci, prin padure, pe traseu abrupt, nemarcat- a propos. A fost interesant cum de imi era atat de teama, incat nu va povestesc ca toti turistii stiu cum il cheama pe amigo, atat de tare cred ca tipam sa mearga mai incet (desi paseam cu viteza unei pisici ranite) pe pamantul care aluneca de sub picioarele mele, insa am ajuns cu curaj la destinatia finala-pranz-, fara a ameninta o clipa ca eu ma intorc sau ca nu mai merg un pas. Deci intotdeauna curajul invinge teama :)). Avantajul drumului intors a fost ca am ajuns mai repede si ca a fost mai solicitant, condimentat cu andrenalina si promisiuni, vorbe de tot felul, dar si amuzament.
Ca patriot, mi s-a parut deosebit faptul ca, pe creasta (vezi prima poza), ne-am oprit pe o alta bancuta, ca trecusera deja mai mult de 5 minute de la ultima oprire, pentru a “admira peisajul” si a imi ne tragem sufletul cateva secunde. Deodata, au aparut 3 turisti, vorbitori de limba engleza cu puternic accent latin, care s-au oprit din povestit doar pentru ca erau absorbiti de imaginea Vaii Cetatii. In clipa aceea am fost mandra de Romania, pentru minunatiile pe care ni le ofera.

P.S. Inca mai am frunze in par.