Bune maniere la cinema

In afara de bunele maniere obisnuite cu “multumesc”, sa asteptam cumintei pana ne vine randul- fara sa ne ingramadim, sa nu uitam sa ocupam locul scris pe bilet. Se mai intampla ca unii sa ajunga tocmai cand filmul incepe sau chiar si mai tarziu (nu e frumos), ceea ce inseamna ca ii vor deranja pe ceilalti cinefili in conditiile in care intarziatii nu isi gasesc locul.
Asa s-a intamplat aseara la “Dupa dealuri”. Am ajuns in sala cu un minut intarziere (de, asa e cand ai job), ne-am uitat pe rand si nu vedeam doua locuri libere unul langa altul, asa ca ne-am asezat mai in fata pe alte locuri neocupate inca (cu bune intentii, sa nu deranjam in jur), insa cei care au intarziat mai mult decat noi aveau rezervarea fix pe locurile alea. Si nici n-au fost prea gentili in exprimare, dupa parerea mea. Asa ca in timpul filmului ne cautam locurile noaste ocupate de altii, deranjandu-i pe oamenii prezenti. Urat din partea noastra, dar si mai urat din partea intrusilor, care (dupa cum s-a vazut de la distanta) ne spuneau ceva de genul “Uite cate locuri libere in fata”. Pana la urma ne-am linistit cu totii si puteam viziona in pace minunatia romaneasca printre sunetele de trosnete de floricele si miros de chipsuri total sanatoase.
Despre film a scris Victor, iar eu as adauga ceva personal, cum ca a trebuit sa citesc subtritarea in engleza (ce bine ca a fost!) la unele secvente din simplul motiv sa nu inteleg accentul moldovenesc.
Spre deosebire de Victor, eu eram foarte concentrata in asteptarea actiunii si a unui punct culminant neasteptat. Si desigur a unui final, dar de data asta n-am fost suprinsa ca nu a fost, de ceva timp raman suprinsa doar cand este. Zic “Ia uite ca se poate!”

P.S. Doamne-ajuta!