Răsfoiam azi agenda mea chinezească cu rețete, căutând cum se face faimoasa “Focaccia”. Ingredientele erau scrise mic sub o altă rețetă, astfel că le-am observat abia după o a doua “trecere în revistă” a paginilor plimbate-n lumea-ntreagă.
Am găsit un citat de Zaharia Stancu (știți cât îmi place), cred că din trilogia “Vântul și ploaia”, (ca de obicei, n-am notat exact, însă acum mi-am învățat lecția și scriu autorul și cartea, eventual pagina- dacă las economia de cerneală la o parte), întrucât este scris în agenda de Italia și acolo am citit scrierile acestea, fiind ultimele de acest autor din ultima perioadă, deoarece m-au afectat destul de mult, la vremea aceea total nepotrivită.
Oamenii își fac iluzii…Iluzia că sunt stimați…Iluzia că sunt admirați și iluzia, cea mai lipsită de temei, că sunt și iubiți
Chiar trăim în iluzii, mult mai multe decât sunt menționate în acest paragraf, pentru că sentimentele noastre se schimbă de la un timp la altul, de la o secundă la alta și de la un moment la altul. Știți că încrederea se poate distruge într-o clipită și se câștigă cu multă trudă.
P.S. Țin minte că am învățat cuvântul “iluzii” de la Cătălina, buna mea prietenă din generală, când spunea “noi ne facem iluzii că le vom găsi pe doamnele educatoare la grădiniță (fiindcă mergeam să le vizităm, chiar dacă eram prin clasa a 7a). Și ea învățase cuvântul din telenovele. Eu am învățat să înțeleg spaniola din telenovele Și mi-a folosit. Cine a zis că nu sunt bune la nimic?
P.P.S. O poză cu focaccia
