Oameni neoameni

Am fost azi să fac niște analize.

De dimineață am fost personal să întreb dacă se pot face și după masă și mi s-a confirmat, de către operatorul cu mare chef de muncă, care răspundea doar din semne și fără să se uite la client. Asta la 8 dimineața.

M-am dus după masă să îmi iau sânge și ghiciți ce? “Păi acum? Până la 16. E 16 și 20.

I-am explicat ce mi se spusese de dimineață și s-a enervat pentru informația primită de mine de la colegul ei, așa că s-a răzbunat pe mine. Și-a revărsat toată ura și amarul pe mâna mea, fără să se spele pe mâini, fără să fie politicoasă, sper cu ac nou. După ce mi-a înfipt acul a plecat și nu s-a mai întors. Nici plasture nu a pus, m-a abandonat acolo pe scaun. M-am ridicat și am plecat.

Am fost nervoasă toată ziua, nu neapărat pentru ce mi s-a întâmplat mie, citind cred că nici nu pare așa grav cum mi se pare mie acum trăind, ci gândindu-mă că așa tratează și alți oameni. Copii, oameni singuri, oameni care după tratamentul ei nu au alinare, nu are cine să le asculte oful. Ma gândesc la câți sunt ca ea, fără respect, fără empatie. De ce nu l-a sunat pe coleg să îi spună că dă informații greșite? De ce nu își rezolva probleme la psiholog?

Ca ea sunt mulți, in spitale, la poștă, la ghișee. Iau salariu pentru a se purta urât cu cine le iese în cale.

As fi curioasă să știu alții ce soluții au. Taci o dată, taci de două ori, dar până când?

I-am explicat ca erau analize urgente, altfel nu as mai fi deranjat-o, dar cu cât îmi ceream mai mult scuze ca o deranjez din făcut nimic, cu atât creștea mai rău în ea frustrarea ca trebuia să ia sânge cu 20 minute mai târziu decât programul de luat sânge.

Oare de ce oamenii nu mai au chef de muncă? Se pare că nu dispare pe parcursul zilei, ci ajung așa la job. Dând ochii peste cap și dând din umeri.

S-au întrebat vreodată de ce iau bani lunar?

Oare iau prea putini bani pentru ce fac? De ce se poartă așa?

Ce ar fi să tratez și eu așa copiii lor, să îi îmbrâncesc și să îi reped, că și eu sunt plătită puțin pentru ce fac. Cred că dacă ar ști, s-ar mai calma comportamentul asta!

P. S. Ce ar fi să gândim de două ori înainte să ne sară muștarul?

Sau înainte să spunem lucruri nasoale?

Hai, că putem!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

2 thoughts on “Oameni neoameni

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Menu