Poate si eu ii priveam intr-un mod nu tocmai prietenos, sau nu tocmai indiferent, cum ii privesc pe cei albi. Asta era acum doi ani, cand am venit prima data aici si ii vedeam zilnic. Mi se par oameni linistiti, cel putin ziua.
De saptamana trecuta, am cu totul alta parere despre ei. Asta dupa ce un tanar de culoare a sarit in ajutorul meu si al prietenei mele, in timp ce un barbat nebun urla la noi sa-i dam o tigara pe care nu intelegea ca n-o avem, in timp ce smucea o carte din mana noastra (adica, era foarte aproape de noi si ajunsese acolo intr-o fractiune de secunda, fara sa ne dam seama cand s-a intamplat de fapt asta). A fost dragut din partea negrului sa sara in apararea noastra, acest gest costandu-l o palma de la batran, nemeritata. Ceea ce m-a impresionat a fost ca a luat-o ca atare si nu a ripostat. Ba, mai mult, ne-a spus ca de acum este in regula. Si a stat in preajma noastra, alaturi de ceilalti cativa oameni din statie, doar sa fim linistite. Si tot n-am fost, Nebunul urcase in acelasi tren si se plimba de colo colo, bagandu-se in seama cu diverse persoane. Din fericire, la noi n-a revenit. Data trecuta mi se parea ca Italia este o tara foarte pasnica, insa nu fusesem atat de mult prin gari.
Ulterior, a mai aparut un nebun, la fel de nebun, amandoi fiind cosmarul meu, alaturi de tiganii nostri fara bilete in tren.
P.S. Italienii sunt groaznici cand vine vorba de limbi straine, mai ales engleza, dar, cu toate astea, primul nebun stia sa vorbeasca foarte bine engleza. Crezuse ca nu intelesesem in italiana ca vrea o tigara si ne-a facut o traducere in engleza :)) I’m your father!!