Am fost azi să fac niște analize.

De dimineață am fost personal să întreb dacă se pot face și după masă și mi s-a confirmat, de către operatorul cu mare chef de muncă, care răspundea doar din semne și fără să se uite la client. Asta la 8 dimineața.

M-am dus după masă să îmi iau sânge și ghiciți ce? “Păi acum? Până la 16. E 16 și 20.

I-am explicat ce mi se spusese de dimineață și s-a enervat pentru informația primită de mine de la colegul ei, așa că s-a răzbunat pe mine. Și-a revărsat toată ura și amarul pe mâna mea, fără să se spele pe mâini, fără să fie politicoasă, sper cu ac nou. După ce mi-a înfipt acul a plecat și nu s-a mai întors. Nici plasture nu a pus, m-a abandonat acolo pe scaun. M-am ridicat și am plecat.

Am fost nervoasă toată ziua, nu neapărat pentru ce mi s-a întâmplat mie, citind cred că nici nu pare așa grav cum mi se pare mie acum trăind, ci gândindu-mă că așa tratează și alți oameni. Copii, oameni singuri, oameni care după tratamentul ei nu au alinare, nu are cine să le asculte oful. Ma gândesc la câți sunt ca ea, fără respect, fără empatie. De ce nu l-a sunat pe coleg să îi spună că dă informații greșite? De ce nu își rezolva probleme la psiholog?

Ca ea sunt mulți, in spitale, la poștă, la ghișee. Iau salariu pentru a se purta urât cu cine le iese în cale.

As fi curioasă să știu alții ce soluții au. Taci o dată, taci de două ori, dar până când?

I-am explicat ca erau analize urgente, altfel nu as mai fi deranjat-o, dar cu cât îmi ceream mai mult scuze ca o deranjez din făcut nimic, cu atât creștea mai rău în ea frustrarea ca trebuia să ia sânge cu 20 minute mai târziu decât programul de luat sânge.

Oare de ce oamenii nu mai au chef de muncă? Se pare că nu dispare pe parcursul zilei, ci ajung așa la job. Dând ochii peste cap și dând din umeri.

S-au întrebat vreodată de ce iau bani lunar?

Oare iau prea putini bani pentru ce fac? De ce se poartă așa?

Ce ar fi să tratez și eu așa copiii lor, să îi îmbrâncesc și să îi reped, că și eu sunt plătită puțin pentru ce fac. Cred că dacă ar ști, s-ar mai calma comportamentul asta!

P. S. Ce ar fi să gândim de două ori înainte să ne sară muștarul?

Sau înainte să spunem lucruri nasoale?

Hai, că putem!

Sunt și eu una dintre aceste persoane, însă sunt sceptică în ceea ce privește acest cuvânt: ”educator”. Da, se folosește pentru a defini o persoană care are grijă de copii într-o structura școlară, însă cuvântul educator mie îmi spune multe lucruri. Aș defini această persoană un exemplu pentru toată lumea, adică o fire blândă, dar în acelaș timp impunătoare, o fire dulce, dar care să îți transmită ca prin telepatie ce vrea de la tine. Văd educatorul ca pe o persoană ușor de înțeles, căreia și un copilaș îi poate citi gândurile, pentru că acestea sunt mereu clare și fără ascunzișuri. Văd un educator ca pe o persoană care doar aceste gânduri le are, cele pe care le vezi, le auzi, le înțelegi, drept urmare cineva care nu judecă,cineva care știe să îți expună o greșeală fără să te simți vinovat, doar mai înțelept. Văd educator o persoană căreia nu îi este teamă să se murdarească de culori, de iarbă, de noroi sau de băluțe. O persoană care se așează pe covor, pe astfalt, pe bordură sau într-o baltă atunci când interlocutorul are mai putin de un metru.

Continue reading →

Trebuie să știți că portul din Brindisi e organizat haotic, indicațiile sunt greșite la început, iar dacă nimerești strada bună trebuie să mergi mai mult pe intuiție, semnele sunt rare și nu prea ai pe cine întreba.

Oricum, nu era aglomerație la intrarea în port, doar un pic la check in a durat ceva să printeze biletele (poate au calculatoare ca la poșta noastră ?). Continue reading →

Practic sunt într-un fel de luna de miere. Atât durează vacanta anul acesta, cu zilele de condus incluse, căci facem un tur european. Cinci țări în care ne vom opri cel puțin o noapte.

Conducem în doi și tocmai am terminat partea mea. Suntem aici:

In Basilicata.

Continue reading →

Am văzut moda aceasta internaută în rândul părinților care nu au citit o carte despre creșterea copiilor în viața lor. Caută toți cu disperare lesa pentru copii. Sistemul acela de prindere a două brățări cu o coardă între ele; una la mâna copilului și cealaltă la mâna adultului. Cică așa nu îl pierd. Da’ tu ce ai mai bun de făcut decât să fii acolo cu odrasla ta? Lasă-l acasă dacă nu te poți ocupa. Vorbește cu el ca să nu aibă motiv să se îndepărteze. Mă rog, după isteria celor care gândesc ca mine și nu ar da niciodată banii pe așa o tâmpenie, au apărut ăia deștepți care spun că în Canada învățătoarea îi ține pe toți legați când ies la plimbare. Pai da, dar ea e una la 15 copii care nu sunt ai ei. Pericolele sunt altele când nu cunoști cum se comporta un copil pe stradă (una e într-un mediu restrâns, alta e în spațiu liber). Continue reading →

Ghocchi sunt guguloaie din aluat de cartofi, care în pricipal se potrivesc cam cu orice. Prima dată i-am mâncat cu ceapă călită și ouă amestecate în timpul coacerii (parpară), foarte buni, însă acum vreau să vă arat o altă rețetă.

Continue reading →

Să fim clari, am douăzeci și șapte de ani abia împliniți. Deci nu sunt așa bătrână și nici nu arăt mai în vârstă decât sunt, din contră.

Am observat că de câteva luni, oamenii (românii) îmi vorbesc cu dumneavoastră. Am rămas puțin surprinsă, oare politețea la noi s-a valorificat sau e vârsta la care începi să fii văzut altfel? Continue reading →