Month: February 2012

Inainte de a merge la film…

Va scriu repede cateva impresii despre aparitia la radio. Ma asteptam la mai multa relaxare din partea mea, insa am fost stresata de-a dreptul, de faptul ca eram inconjurata de atata lume care era atenta la ce spuneam si la gesturile mele, stiam ca ma asculta prietenii de acasa, parintii si prietenii de aici, tipa isi vedea de treaba, iar mie imi parea ca nu e interesata de ce ziceam, pentru ca privea in foile ei, insa una peste alta ma bucur ca am participat, o experienta noua nu strica niciodata.
Cu ocazia asta am primit o invitatie la film, revin cu impresii si despre acesta. Va fi in italiana.

P.S. Nu ratati nicio ocazie folosind scuza emotiilor.

Va reamintesc

Azi, de la 19 30 ora Romaniei, ma puteti asculta la aceasta adresa, la radio. Sper sa intelegi ceva din discutie.
Am ales melodia ‘Sophie’ a lui Maximilian.

P.S. Astept impresii

Putin rau

Fix 6 zile. Si se termina. Se duc momentele in care ma duceam la mare oricand si de oricate ori voiam, oricat timp aveam la dispozitie pentru asta, cand traiam o adevarata aventura sa gasesc drumul inapoi spre casa, cand oboseam vorbind italiana si engleza in loc de romana, cand primeam ‘Buna dimineata’ din tot sufletul, cu zambetul de buze, chiar si de la straini, cand mancam micul dejun dulce, nu sarat, cu croisant si expresso cu spuma de lapte, cand faceam clatite o data la cateva zile, cand stateam intr-un colt la ore, sa nu se prinda nimeni ca e ‘intrus’ in clasa, sa stiu poezia in italiana: cum ma cheama, de unde sunt, cu ce ocazie aici, daca imi place si cand plec-, panzzerotiul si pizza la felie, dar sa nu uitam de focaccia la oferta cu pepsi, priteniile legate in magazine ori pur si simplu, pe strada, gustul extraordinar de bun si adevarat al ciocolatei, retetele italienesti, clementinele delicioase, piata imensa, bancutele de pe faleza si orasele minunate unde ai cu ce-ti clati ochii. Desigur, poate ma voi intoarce candva aici, insa nu voi mai sta in formula asta de 2 italience si 3 poloneze in aceeasi casa, nu voi mai face ce face un student intr-un oras studentesc. De asta esti doar o data in viata Erasmus. Sa te bucuri de momente si sa traiesti fiecare clipita, stiind ca sunt unice.

Partea cea mai nasoala e ca acum, in ultimele doua saptamani am cunoscut oameni extraordinari de care imi va fi extrem de dor, insa sper sa-i revad curand sau macar sa nu ne afecteze distanta. Stiam ca asa va fi, insa nu m-am pregatit suficient de momentul acesta. O perioada va fi rau. Mereu zic ca ii voi imbratisa pe ai mei la aeroport si le voi spune ca eu ma intorc cu urmatorul avion in Bari.
Ultimele sase luni de facultate sper sa fie suportabile, avand in vedere ca trebuie sa pun la punct documentele pentru mobilitate( e dificil, stim noi de ce), licenta si practica, plus planurile mele personale.

Cine stie ce va fi dupa…

P.S. De ce tot ce e frumos repede trece?:(

Am incredere in oameni

Ma refer la increderea in oamenii pe care abia i-am cunoscut si cu care desi vorbesc de cateva minute, parca ne-am stii de foarte mult timp. I-as numi pe acestia oameni fara prejudecati. Pe care nu ii intereseaza ca esti din Romania- de unde toti rromii si taranii vin in Italia sa cerseasca, ca te cunosti cu o persoana pe care el nu o suporta, ca stai departe de centru, unde sunt atatia batausi plus bagabonti faimosi, ca inveti la liceul X care nu atat de prestigios, ca nu ai dat la facultate sau ca nu vorbesti bine limba straina si mai ales, care nu asteapta nimic in schimb, doar le place compania ta si a prietenilor tai. Oameni dezinteresati. Oameni pentru care prieteniile sunt foarte importante si din acest motiv investesc in ele. Oameni carora nu le pasa de bani, atat timp cat se simt bine. Oameni care vin mereu cu propuneri. Oameni interesaNti. Oameni fara secrete. Oameni bine dispusi. Asa imi place.
Desi mi-e teama de gandurile ascunse, au fost unele situatii in care a trebuit-fortat- sa am incredere. De exemplu, acum doua veri, pe cand lucram la mare, trebuia sa ma intorc in Brasov, dupa o jumatate de zi de lucru, adica la noua seara, cu autocarul care ajungea tocmai pana la Cluj. Fiind obosita si neavand zile libere deloc, asteptandu-ma un examen pe care daca nu il luam riscam sa repet anul doi de facultate si calatorind noaptea, m-am rezemat cu capul de geam pentru a trage un puiut de somn. Din cand in cand ma mai trezeam pentru a vedea unde suntem, insa doamna de langa mine trebuia cobori tot la Brasov, asa ca am stat linistita, gandindu-ma ca o simt cand se agita sa-si ia bagajele. Ei bine, dupa cateva ore m-am trezit, autobuzul mergea si doamna nu era langa mine. Ametita de la somnul dulce, leganata de masina dand in gropi, merg la sofer sa intreb cat mai avem pana la Brasov. In secunda a doua simt cum incetineste si aud semnalizarea. Zic: trebuie sa visez. Nu, era cat se poate de real. Intreb cat de departe suntem, zica ca la vreo 50 kilometri. Era 6 dimineata. Cineva trebuia sa ma preia de la gara, iar fiindca nu mai ajungeam la ora stabilita, ma suna( de fapt asta e motivul pentru care m-am trezit, nu din intamplare). Zice ca nu poate veni dupa mine ca are program strict ;a serviciu si va avea probleme. Il sun pe Vasi, care era la mare dupa 10 ore de munca, rupt de somn. Sun pana raspunde. Ii zic toata patania si ma intreaba cam cum as vrea sa ma ajute el de la mare, la 6 dimineata.Ii explic ca ultima masina care trecuse pe campul ala era cu 10 minute in urma. Inchide. Injur, insa are dreptate si nu mai insist. Opreste un nene- era o parcare de tiruri acolo, ce noroc- cu un logan alb si zice ca merge la Brasov da nu ma ia. Injura din nou. Opreste un tir. Intreb, zice ca merge pana la intrarea din Brasov, numai ca pleaca doar in 10 minute. Zic perfect, dar ma luati? Accepta.
Cu totii am auzit povesti cu soferi de tir, camioane si alte masini de curse lungi. Eram atenta sa nu i se para lui ceva instigator, i-am povestit ca am examen, ca lucrez mult, ca dorm putin, ca imi fac griji, insa pana la urma a fost de treaba. Chiar m-a intrebat cum de m-am urcat in tir, pentru ca stie si el ce se aude. I-am zis ca trebuie sa iau examenul, si daca trebuie, trebuie. Cine greseste, plateste. M-a lasat fix langa o statie de autobuz, fara casa de bilete, desigur. Am luat 28-ul parca. Soferul nu a vrut nici banii mei de studenta( a propos, aveam la mine salariul de pe toata vara aproape), nici omiduta mea din baloane- iar asta m-a enervat putin ca e preferata mea, iar el a intrebat foarte disturbat’ Da’ ce sa fac cu ea?’. I-am dat ziua buna si am mers la examen( nici proiectul nu il aveam terminat si printat, calculasem ca mai e timp si uitasem de vorba aceea cum ca nu se potrivesc calculele de acasa cu cele de la targ), am luat 10.

Inca mai sunt oameni buni si in Romania, ar fi frumos sa fim mereu asa. Avem nevoie de alte modele pentru a atinge alte standarde.

Desigur, increderea de prima data tine si de originea persoanei, felul de a vorbi, ceea ce spune, poate chiar imbracamintea, felul de a se purta si domeniile de interes.

Mi-am facut amici folosind aceasta tehnica. Uneori combinata cu tehnica de abordare.

P.S. Urmeaza tehnici de abordare II, varianta straineza. In curand.

La radio -o sa ajung la radio

De astazi a inceput un program pentru studentii Erasmus din Bari in care, timp de ‘o ora’ discuta cu prezentatoarea pe baza unor subiecte diverse. Fiind prima data, emisiunea a intarziat 15 minute si s-a terminat la fara 20, deci in total au fost 30 minute de emisie cu tot cu pauza de rigoare si doua melodii din tarile care au participat azi, respectiv Romania si Germania. Niciuna din cele difuzate nu mi-a sunat a melodie romaneasca, sigur au avut ceva probleme tehnice.
Saptamana viitoare voi participa impreuna cu tipa din Ucraina, mai precis miercuri de la ora 6 30, ora Italiei si ora 19:30 ora Romaniei. Puteti asculta aici. Daca nu incepe chiar la fix, nu va impacientati, the show must go on. Asa ca va astept miercuri pe toti sa auziti pareri de Eramus pe picior de plecare. Trebuie sa duc o melodie romaneasca noua, ritmata, draguta si neaparat in limba materna- sugestii? De asemenea, mai trebuie o melodie de inceput si sfarsit, care sa fie difuzata mereu pe post de parte cheie a emisiunii-idei?

Romania, ai legatura!

P.S. Sa nu luati in seama prea mult italiana invatata in patru luni. Enjoy!

A venit primavara!

Cel putin asa pare. Frig puternic n-a mai fost de ceva vreme, iar azi de dimineata m-am trezit mangaiata de razele soarelui ce bateau printre scandurelele ferestrei. Ce poate fi mai frumos decat un zambet de la atatia mii de kilometri departare? Pasarelele nu canta, pentru ca nu prea sunt alte zburatoare in afara de porumbei, insa incep sa reapara scuterele, galantarele cu si mai multe sortimente de inghetata, balerinii si buna dispozitie specifica primaverii.
Acasa anotimpul regenerarii se face simtit inca de la primele cazaturi de turturi, zapada care incepe sa se topeasca, soarele timid si inmugurirea copacilor, ghioceii de la coltul strazii si expresiile fericite ale oamenilor.

Oriunde ai fi, primavara este intotdeauna binevenita. Cu sau fara zapada topita.

P.S. O fi oare doar o pacaleala?

Gustul calatoriei

Prima si prima data cand am iesit din tarisoara noastra, era in 2008 si am aterizat in Spania, datorita unui schimb de elevi, in cadrul unui proiect antidrog (unul din avantajele muncii de voluntar). Intr-o saptamana am vizitat trei orase: Madrid- unde am colindat timp de 3 zile principalele muzee, strazi si parcuri-, Alicante si Valencia. Proiectul propriu zis cu activitati, intalniri, schimb de idei, brainstorminguri s-a desfasurat in Alicante. Celelalte doua orase au facut parte dintr-o mini-vacanta, daca tot ne aflam acolo.
De atunci si pana anul acesta nu am mai calatorit in afara tarii, insa in 2010 am fost in aproape toate cele mai importante orase ale Romaniei: Buzau, Iasi, Targu Mures, Piatra Neamt, Oradea, Sibiu, Constanta- unde am trait timp de aproape trei luni-, Hunedoara plus o plimbare scurta in Bacau. Cele mai frumoase amintiri stranse in ‘anul veseliei’ sunt de la Constanta si Piatra Neamt. Pe locul doi se afla restul oraselor.
In 2011, mai exact in luna august, am vizitat o parte din Anglia: Birmingham, orasul lui Shakespear si Londra. Am fost impresionata de fantoma faimosului scriitor, peisajele de country-side, rulourile de paie, limba stalcita si neinteleasa de mine, viata agitata a englezilor si modul de a-si pierde noptile, cimitirul din Stratford-upon-Avon, dar nu in ultimul rand de relaxarea oamenilor si chestiile sociale, ce tin de domeniul meu, cum ar fi: mamele vorbind cu prietenele, complet dezinteresate de copiii care urlau in carucioarele acoperite, de micutii care se speriau cand le zambeam( de obicei primesc inapoi zambetul, insa unii dintre acestia pareau chiar panicati), charity-shopurile( de tipul second hand de la noi, numai ca banii erau donati, dupa cum spune si numele) si cei care isi diminuau din pedepse vanzand ziare.

Cateva luni mai tarziu, in 2012, Roma s-a bucurat de prezenta noastra timp de 4 zile. Am trecut pe la coloana lui Traian, l-am salutat pe Papa, ne-am imaginat luptele din Coloseum chiar din arene, am admirat ruinele de la forumul roman( nu uitati ca ruine sunt si la Targoviste, si statui-dealtfel), am intalnit conationali draguti si am invatat injuraturi noi de la rromani, am ramas socata de cate persoane fara casa pot exista doar in fata unei singure gari din capitala Italiei si ne-am bucurat din plin de vremea frumoasa.

Tot anul trecut am vizitat si orasele Trani, Lecce si Monopoli din regiunea Puglia. Foarte frumoase, insa putina verdeata, dar mare turquise din plin, la pachet cu arhitecturi deosebite.
Pentru urmatoarea luna e programata Padova, Venetia, Milano si Castelleone si sper sa urmeze Germania si Olanda.

Dupa parerea mea, la capitolul peisaje, tot Romania e mai frumoasa, in special partea de centru spre nord.

Jurnalul vostru de calatorie cum se prezinta?

P.S. Buon viaggio, amici!

La carnaval

Fiind perioada carnavalelor, duminica am fost la unul dintre cele mai faimoase ale Italiei, in orasul Putignano. Explozie de culori, creativitate, copii dansand, voie buna, costume fel de fel, tone de confetti, mii de oameni- asa era peisajul din acest mic oras in aceste zile de sarbatoare, inainte de marele post al catolicilor.

Pui de urs, unul dintre costume. Mai erau fetite imbracate in pasarici, printese, strumfi, buburuze, personaje Walt Disney, plus un nene butoi de bere.

Confetti absolut peste tot, aruncau din caruri, se lipeau de par, de haine, de mancare, dar la carnaval se accepta. Nu in fiecare zi vezi asta.

Un exemplu de car. Observati atent detaliile

P.S. Dragobete de neuitat.

De pe alte meleaguri

Pentru ca studentii Erasmus sunt pretutindeni, Laurentiu Mares va impartaseste cateva ganduri si mai multe imagini de la ziua Romaniei sarbatorita la Padova, precum si un filmulet realizat chiar de el.

1 Decembrie 2011, atunci a fost prima oară când am sărbătorit Ziua Națională a României. Asta datorită faptului că nu mă aflam în țară și astfel s-a deșteptat în mine patriotismul. Și pentru că nu eram singurul care a simțit același lucru, împreună cu alți prieteni români din Erasmus, trebuia să organizăm ceva special cu această ocazie. Bineînțeles, pentru a ne mândri un pic, am avut și invitați din alte țări. Trebuia să le arătăm cum petrec studenții români, chiar dacă sunt departe de țara lor. Am avut invitați din Polonia, Turcia, Franța, Ungaria, Canada și Italia, care au avut ocazia să vadă o parte din tradițiile noastre ”culturale și culinare”.

Imaginile fac cate 1000 cuvinte. Vizioneaza filmuletul aici

P.S. Doar o data in viata esti Erasmus:)

100 frici

E atat de greu sa-ti tii in frau gandurile rele, impulsurile nesanatoase, ticurile enervante si emotiile apasatoare. Cred ca fiecaruia dintre noi i-a fost cel putin o data in viata frica de intuneric, daca nu inca persista aceasta fobie, si dupa 20 ani de viata pe Terra.
De ce atat de dificil sa te redresezi, mai ales cand cunosti defectele acestea care ii pot deranja pe altii sau care pot naste alte probleme, sau a le adanci pe cele prezente?
Desigur, provenienta tuturor este conectata la ceea ce vedeam in copilarie, cum asociam imaginile cu ce auzeam, desenele acelea minunate neadecvate varstei, mastile de gas de pe vremea lui Pazvante chioru’, debaraua de pe hol si camara din bucatarie, luminile care apar pe pereti noaptea( va amintiti de Sfantu’ Gheorghe care aparea sub forma de cerculete colorate in casa unor oameni credinciosi din nu-mi aduc aminte ce oras?), mosu’ cu sacul de purici, bau bau si baba Cloanta, catelul rau, ‘Hi, i-auzi, cine ciocane la usa?’, filmele cu PAPUSA Chucky( Doamne ce mai fugeam seara pe scari cand ma intorceam de afara, de frica sa nu fie in spatele meu si sa ma alerge) si cu Candyman( nu stiu sigur daca asa ii zice, i-am povestit unui amic frica de omu asta cu carlig in loc de mana care atarna femei in el si a zis ca asa il cheama, insa numele nu mai conteaza, mai ales acum cand faptele sunt consumate) sau filmul( pe care l-a gasit tata de curand si cica e comedie, insa eu l-am perceput ca film de groaza, la cei 5 ani ai mei-atat aveam cand l-am vazut) cu cele doua prietene care se certau din cauza unui tip pe marginea pisicinei, iar una dintre ele o impusca pe cealalta in burta, aceasta din urma ramanand cu o gaura prin care se putea vedea pe partea cealalta, plus multe altele de care nu-mi amintesc acum, poate intentionat-fiind destul de tarziu. Daca va mai amintiri fricile din copilarie, mi-ar place sa mi le impartasiti.
Sa nu mai vorbim de frica de a dormi singur, frica pe care personal si acum o am, desi foarte rar e cineva langa mine. De ceva timp ma multumesc si cu sa fie cineva in camera cu mine, sau in casa cu mine( cea din urma o apreciez de putin timp, pentru ca s-a intamplat curand sa raman in ditamai apartamentul de 3 camere si totodata in imensul bloc in care traiesc singura singurica)
Solutia? In ultima instanta psihologul, in prima instanta expertul din voi. Va cunoasteti cel mai bine si va puteti controla mintea, modela si aduce pe drumul cel drept.

P.S. Din motive de siguranta, aud si vad numa’ ce-mi convine!
P.P.S. Sunt pe trecute fricile mele. Tie de ce-ti mai e si acum frica?