Ma refer la increderea in oamenii pe care abia i-am cunoscut si cu care desi vorbesc de cateva minute, parca ne-am stii de foarte mult timp. I-as numi pe acestia oameni fara prejudecati. Pe care nu ii intereseaza ca esti din Romania- de unde toti rromii si taranii vin in Italia sa cerseasca, ca te cunosti cu o persoana pe care el nu o suporta, ca stai departe de centru, unde sunt atatia batausi plus bagabonti faimosi, ca inveti la liceul X care nu atat de prestigios, ca nu ai dat la facultate sau ca nu vorbesti bine limba straina si mai ales, care nu asteapta nimic in schimb, doar le place compania ta si a prietenilor tai. Oameni dezinteresati. Oameni pentru care prieteniile sunt foarte importante si din acest motiv investesc in ele. Oameni carora nu le pasa de bani, atat timp cat se simt bine. Oameni care vin mereu cu propuneri. Oameni interesaNti. Oameni fara secrete. Oameni bine dispusi. Asa imi place.
Desi mi-e teama de gandurile ascunse, au fost unele situatii in care a trebuit-fortat- sa am incredere. De exemplu, acum doua veri, pe cand lucram la mare, trebuia sa ma intorc in Brasov, dupa o jumatate de zi de lucru, adica la noua seara, cu autocarul care ajungea tocmai pana la Cluj. Fiind obosita si neavand zile libere deloc, asteptandu-ma un examen pe care daca nu il luam riscam sa repet anul doi de facultate si calatorind noaptea, m-am rezemat cu capul de geam pentru a trage un puiut de somn. Din cand in cand ma mai trezeam pentru a vedea unde suntem, insa doamna de langa mine trebuia cobori tot la Brasov, asa ca am stat linistita, gandindu-ma ca o simt cand se agita sa-si ia bagajele. Ei bine, dupa cateva ore m-am trezit, autobuzul mergea si doamna nu era langa mine. Ametita de la somnul dulce, leganata de masina dand in gropi, merg la sofer sa intreb cat mai avem pana la Brasov. In secunda a doua simt cum incetineste si aud semnalizarea. Zic: trebuie sa visez. Nu, era cat se poate de real. Intreb cat de departe suntem, zica ca la vreo 50 kilometri. Era 6 dimineata. Cineva trebuia sa ma preia de la gara, iar fiindca nu mai ajungeam la ora stabilita, ma suna( de fapt asta e motivul pentru care m-am trezit, nu din intamplare). Zice ca nu poate veni dupa mine ca are program strict ;a serviciu si va avea probleme. Il sun pe Vasi, care era la mare dupa 10 ore de munca, rupt de somn. Sun pana raspunde. Ii zic toata patania si ma intreaba cam cum as vrea sa ma ajute el de la mare, la 6 dimineata.Ii explic ca ultima masina care trecuse pe campul ala era cu 10 minute in urma. Inchide. Injur, insa are dreptate si nu mai insist. Opreste un nene- era o parcare de tiruri acolo, ce noroc- cu un logan alb si zice ca merge la Brasov da nu ma ia. Injura din nou. Opreste un tir. Intreb, zice ca merge pana la intrarea din Brasov, numai ca pleaca doar in 10 minute. Zic perfect, dar ma luati? Accepta.
Cu totii am auzit povesti cu soferi de tir, camioane si alte masini de curse lungi. Eram atenta sa nu i se para lui ceva instigator, i-am povestit ca am examen, ca lucrez mult, ca dorm putin, ca imi fac griji, insa pana la urma a fost de treaba. Chiar m-a intrebat cum de m-am urcat in tir, pentru ca stie si el ce se aude. I-am zis ca trebuie sa iau examenul, si daca trebuie, trebuie. Cine greseste, plateste. M-a lasat fix langa o statie de autobuz, fara casa de bilete, desigur. Am luat 28-ul parca. Soferul nu a vrut nici banii mei de studenta( a propos, aveam la mine salariul de pe toata vara aproape), nici omiduta mea din baloane- iar asta m-a enervat putin ca e preferata mea, iar el a intrebat foarte disturbat’ Da’ ce sa fac cu ea?’. I-am dat ziua buna si am mers la examen( nici proiectul nu il aveam terminat si printat, calculasem ca mai e timp si uitasem de vorba aceea cum ca nu se potrivesc calculele de acasa cu cele de la targ), am luat 10.

Inca mai sunt oameni buni si in Romania, ar fi frumos sa fim mereu asa. Avem nevoie de alte modele pentru a atinge alte standarde.

Desigur, increderea de prima data tine si de originea persoanei, felul de a vorbi, ceea ce spune, poate chiar imbracamintea, felul de a se purta si domeniile de interes.

Mi-am facut amici folosind aceasta tehnica. Uneori combinata cu tehnica de abordare.

P.S. Urmeaza tehnici de abordare II, varianta straineza. In curand.

Prima si prima data cand am iesit din tarisoara noastra, era in 2008 si am aterizat in Spania, datorita unui schimb de elevi, in cadrul unui proiect antidrog (unul din avantajele muncii de voluntar). Intr-o saptamana am vizitat trei orase: Madrid- unde am colindat timp de 3 zile principalele muzee, strazi si parcuri-, Alicante si Valencia. Proiectul propriu zis cu activitati, intalniri, schimb de idei, brainstorminguri s-a desfasurat in Alicante. Celelalte doua orase au facut parte dintr-o mini-vacanta, daca tot ne aflam acolo.
De atunci si pana anul acesta nu am mai calatorit in afara tarii, insa in 2010 am fost in aproape toate cele mai importante orase ale Romaniei: Buzau, Iasi, Targu Mures, Piatra Neamt, Oradea, Sibiu, Constanta- unde am trait timp de aproape trei luni-, Hunedoara plus o plimbare scurta in Bacau. Cele mai frumoase amintiri stranse in ‘anul veseliei’ sunt de la Constanta si Piatra Neamt. Pe locul doi se afla restul oraselor.
In 2011, mai exact in luna august, am vizitat o parte din Anglia: Birmingham, orasul lui Shakespear si Londra. Am fost impresionata de fantoma faimosului scriitor, peisajele de country-side, rulourile de paie, limba stalcita si neinteleasa de mine, viata agitata a englezilor si modul de a-si pierde noptile, cimitirul din Stratford-upon-Avon, dar nu in ultimul rand de relaxarea oamenilor si chestiile sociale, ce tin de domeniul meu, cum ar fi: mamele vorbind cu prietenele, complet dezinteresate de copiii care urlau in carucioarele acoperite, de micutii care se speriau cand le zambeam( de obicei primesc inapoi zambetul, insa unii dintre acestia pareau chiar panicati), charity-shopurile( de tipul second hand de la noi, numai ca banii erau donati, dupa cum spune si numele) si cei care isi diminuau din pedepse vanzand ziare.

Cateva luni mai tarziu, in 2012, Roma s-a bucurat de prezenta noastra timp de 4 zile. Am trecut pe la coloana lui Traian, l-am salutat pe Papa, ne-am imaginat luptele din Coloseum chiar din arene, am admirat ruinele de la forumul roman( nu uitati ca ruine sunt si la Targoviste, si statui-dealtfel), am intalnit conationali draguti si am invatat injuraturi noi de la rromani, am ramas socata de cate persoane fara casa pot exista doar in fata unei singure gari din capitala Italiei si ne-am bucurat din plin de vremea frumoasa.

Tot anul trecut am vizitat si orasele Trani, Lecce si Monopoli din regiunea Puglia. Foarte frumoase, insa putina verdeata, dar mare turquise din plin, la pachet cu arhitecturi deosebite.
Pentru urmatoarea luna e programata Padova, Venetia, Milano si Castelleone si sper sa urmeze Germania si Olanda.

Dupa parerea mea, la capitolul peisaje, tot Romania e mai frumoasa, in special partea de centru spre nord.

Jurnalul vostru de calatorie cum se prezinta?

P.S. Buon viaggio, amici!