Category Archive : Cum i-am cunoscut

Buna! Ce faci?

Am vazut aseara filmul, online. E romanesc. Si mi-a placut. Nu m-am plictisit deloc, spre deosebire de filmele englezesti la care si adorm, pe deasupra. Imi aminteste despre primul meu id, cel de pitzi, sau printzesika nu mai stiu cum, dar de pe care am vorbit ore in sir, invatand astel locul literelor pe taste si folosirea ambelor maini pentru a scrie, iar mai tarziu tehnici de atingere delicata a literelor, precum si palavragitul virtual fara a ma uita la tastatura. Ratia de o data la cateva zile era de 30min. Cu timpul, am prins viteza, pentru a chatui mai mult. In timpul asta aveam deschise in medie, 10 ferestre de messenger. Scriam fara cratime pentru a castiga timp. Cateodata mai trisam si foloseam mircul pe la casele prietenilor. Asl, pls va spune ceva? Vorbeam cu unul de-si zicea Angel, il credeam prieten. Pe atunci nu exista programul sigur.info. Noroc ca iubitul meu din liceu era atent la detalii si a facut in asa fel incat sa ma scape de o prietenie de genul ala. Mai bine, zic. Putin mai tarziu a aparut si hi5ul, cu comenturi, cereri de comenturi si anunturi de poze noi trimise prin mass.
Insa niciodata nu m-am intalnit cu necunoscuri de pe net, cand inca nu eram ‘coapta’ suficient. Multi ziceau sa ne intalnim, ca ce daca am prieten, bla bla. Stiind ce ar fi urmat, am ales sa zic ‘nu, mersi’. Asta pana cand am dobandit suficiente cunostinte despre cum sa testezi oamenii din spatele ecranurilor si despre depistarea seriozitatii siteurilor pe care le accesez, rezultatul ducand la o amicitie cu domnul Victor si o ‘colaborare’ destul de reusita cu EL.

In film, tot despre chat e vorba, dintre un tip si o tipa, dar mai in varsta, semn ca tehnologia nu are limite in ani impliniti. De asta mi-am adus aminte de conversatiile din jumatea de ora o data la cateva zile. Pana la urma se intalnesc si au parte de… o surpriza( spus cu ton Badea style- search youtube daca nu stiti, fix asa: surpriza M.B.). Bineinteles ca sunt si tente sexuale, cand ati vazut ultima data un film fara aluzii la acest subiect? Daca nu va descurcati cu intelegerea limbii romane, filmul are si subtitrare. In engleza. Mai impuscati un iepure, mai invatati un cuvant nou, o ordine a topicii…

Voi va mai amintiti primele experiente cu internetul? Ce fel de oameni ati cunoscut dincolo de realitate?

P.S. Stiati ca o poza uploadata pe net si stersa ulterior, de fapt ramane pentru totdeauna in spatiul virtual?

Pssst!

 Mai ții minte prin noiembrie anul trecut, pe vremea când pe strada Lungă începea cursul? Cum, ce curs? Cursul care ne-a împrietenit. Înaintea  fiecăruia dormeam câte 25-30minute, d-aia întârziam și arătam somnoroasă. Cred că tot d-aia nici nu te-am văzut din prima. Îmi amintesc câte ceva după primele lecții, poate 3-4. Dar îmi place că tu ții minte și cu ce eram îmbrăcată. Purtam cizmele albe cu blăniță și fusta mea bufantă de blugi cu model brodat. Și ‘arătam de parcă abia mă trezisem’.
 În schimb, îmi aduc foarte bine aminte prima interacțiune serioasă. Întârziasem mai mult ca de obicei, intrasem grăbită în sală și căutam un loc unde să mă așez. Deși era unul chiar lângă ușă, profa Spini mi-a spus să mă așez lângă tine, așa că am ocolit tot ‘u-ul’ format din scaune ca să ajung la cel liber din vecinătatea ta.
 Apoi, a trecut ceva timp până să îți faci curaj să mă întrebi unde stau, că ai tu un prieten (inexistent, în cele din urmă) care caută chirie. Da, cum am putut să cred? Dau vina pe somn! În clipele alea nu știu dacă cineva era atent la ce zicea profa, din cauza șușotelilor noastre. ‘Ca să nu mai deranjăm cursul’, ai trecut la pasul number two, schimbul de adrese. Știi cum să profiți de situații 🙂

                                                                Priveliștea nopților de mai

 Ei, și uite așa, uită-ne aici. După un an și ceva. La câte chestii poate fi bun un curs, cine s-ar fi gândit?

 P.S. La mulți ani, bade!

Ce este dezamagirea

 Acum câțiva ani, la un curs organizat de TiA, trainerul a adus vorba despre dezamăgire și ce implică ea. Cel mai bine poate explica Ana Andronic. Pe mine m-a convins că așa este.
 
 ‘ DEZAMĂGIREA este o OPȚIUNE PERSONALĂ, că noi alegem să fim dezamăgiți, că nu e vina celorlalți ci doar o hotărâre a noastră în dependență cu așteptările, temerile și neîncrederile noastre…’


 P.S. Dacă cineva este de altă părere, rog grăire. 

13 ani

Primul nostru contact a fost încă din burtica mamei, numai că eu am simţit altfel, fiind o fiinţă mai ”evoluata”. Neştiind ce va fi-fată sau băiat- am ales împreună cu tata să îi spunem”Vasile”, nu ştiu de ce. Până pe 26 aprilie 1998 ăsta i-a fost numele. În ziua cu pricina, ne-am luat rămas bun de la Vasile pe holul spitalului şi am ajuns acasă, nu-mi amintesc cum- era foarte de dimineaţă- aşteptând să primesc veşti de la frăţiorul meu. Ştiu că răsfoiam ABC-darul, deşi eram în clasa a 2a. Nu aveam altceva la îndemână, iar degeaba nu puteam sta. Mai era o grămadă până trebuia să încep să mă pregătesc de şcoală. 

În jurul orei 8 AM a venit pe lume surioara mea, Teo, botezată după faimoasa Teo Trandafir. Cât a stat mama în concediu mă uitam cu ea în fiecare dimineaţă la Teo şi Mircea Badea, chiar dacă nu înţelegeam pălăvrăgeala lor.
Teo nu a fost prima mea surioară. Mad şi-a făcut apariţia în familie înaintea ei. Cum Mad era responsabilitatea mea, nu petreceam prea mult timp cu surioara-om, însă acum recuperăm, încetul cu încetul. 
Pot spune că am extra experienţă în creşterea copiilor din diferite specii. Pe lângă omuleţ şi căţel am avut şi câteva generaţii de hamsteri. La un moment dat îmi doream un porcuşor de Guineea, începusem să strâng bani pentru unul, dar am uitat complet, am fost descurajată. Să nu mai spun de familiile de căţei de sub balconul din spate. Dragii de ei, n-au avut parte de un cămin adevărat. Au învăţat pe pielea lor cât de răi sunt oamenii. Zilele astea m-am bucurat să văd puiul unei căţele “Fetita” la care am ţinut foarte mult, dar care a dispărut acum ceva ani. Au luat-o o dată hingherii şi am plâns atât după ea, dar m-am luminat la faţă când am văzut-o iar patrulând prin spatele blocului. Mereu treceam pe lângă puiuţi abandonaţi şi nu mă lăsa sufletul să nu mă întorc la ei. O dată le-am făcut casă din cutii de carton pe care le-am acoperit cu pungi lipite cu scotch când am văzut nori negri venind spre noi cu paşi iuţi. Cred că atunci am bătut recordul la contruirea unui coteţ în câteva minute pe fond de huiduială. Bineînţeles că a doua zi dispăreau ba căţeii, ba coteţul, dar găseam soluţii. Unul fusese adoptat, iar celălalt s-a ţinut după mine şi a rămas în spate, după “boscheţi”. Când mă vedea alerga nebun şi la un moment dat se oprea, ajungând la mine din inerţie. Atât a trebuit, să dorm o seară la buni că a şi dispărut. De tot. Nu aveam relaţii pe la Zoo ca vecina de la blocurile de vizazi şi nici nu prea ştiam să mă descurc.
O să mă fac mare şi o să schimb lumea. O să păstrez doar ce e bun. 
P.S. Iubiţi şi câinii vagabonzi. Merită o şansa:)

Mad

 Ne-am cunoscut într-o zi de vară, după ce m-am întors de la “ţara” unui vecin. Mai exact de la Ursei. Avusesem o zi frumoasă, liniştită, colorată, dar în care nu prea mâncasem- eram vegetariană convinsă şi la ţară totul e pe baze de alimente provenite de la animale:toate se prăjesc în untură, inclusiv carnea  pe care nu o agreeam deloc şi mai ales, cartofii.

 Ajunsă acasă, fericită că îi văd pe ai mei, am observat ceva ciudat în aerul din casă, însă n-am dat importantă. Tata m-a rugat să îi dau ochelarii din biblioteca aflată lângă fereastră. M-am dus până acolo, nu îi vedeam, tata îmi spunea să mă uit mai bine, am simţit că face mişto de mine, însă în spatele meu se mişca ceva sub perdea. M-am dat rapid 2 paşi mai în spate, însă eram curioasă ce era acolo( nu putea fi o fantomă cu atâtea persoane în acea cameră-eu, tata, vecinul care mă adusese acasă, mama) şi m-am îndreptat către ceva-ul maro care avea bâzdâc. Era un căţeluş cu urechi lăsate pe fetişoară, puţin agitat, probabil că fusese pitit acolo. Am luat-o în braţe, le-am mulţumit părinţilor şi în timpul asta am observat şi ochelarii tatei care erau pe măsuţă, lângă fotoliul pe care era aşezat. Mă supărasem puţin, însă prezenţa maro m-a făcut să uit de păcăleală.
 
 Mad era o scumpete de căţel de sex feminin, mereu plină de viaţă şi prezentă la nevoie, doritoare de plimbări oriunde, înotătoare profesionistă şi o prietenă de nădejde. Cu timpul a ajuns să fie considerată membru al familiei noastre, ajunsese să împartă totul cu mine, inclusiv sendvisurile, întâlnirile( vezi poza de la “Prietenii ştiu de ce:)” şi aşternutul.
 
 Ne-am cunoscut în vara anului 1998.
 Nume complet: Cat`n Mad vonalana