Acum cinci ani, la primea mea venire în Italia cu ocazia primei mele burse Erasmus, am rămas trăsnită când am văzut ce program teribil au la supermarket. Deschis de la 9 până la 13, închis de la 13 pana la 16:30 și deschis până seara pe la 21. Vă povesteam aici despre experiența mea cu magazinele închise. Ei bine, asta se întâmpla la Bari. Să vă povestesc cum e la Napoli: Orarul e cam la fel, depinde de magazin. De exemplu minimarketul de lângă bloc, pe lângă programul menționat, are închis și joi după-masă, să fie bine, să nu fie rău. Și da, ați ghicit, de obicei joi după masă am nevoie de ceva de la singurul magazin aproape de casă. În celelalte zile, rămânând tot la minimarketul de lângă bloc, pierd o grămadă de timp. Fie că nu e nimeni (ceea ce se întâmplă fooarte rar), fie cel puțin…
Da, ma bucur ca nu mai fumati inauntru!
E faina legea asta, o asteptam demult. Am vazut azi toate barurile suparate ca au trebuit sa arunce scrumierele lor puturoase (le puteti pune oricum, poate cineva trebuie sa arunce si altceva decat un chistoc, de exemplu o guma sau un servetel), ca au trebuit sa aeriseasca bine (slava domnului cu legea, asa ati mai deschis si voi geamurile) si ca azi de dimineata nu au avut deloc clienti (din cauza legii, cica), dar daca totusi venea cineva, prin postul vehement de pe Facebook era anuntat ca ei sunt in spatele carciumii, fumand in frig si ploaie. Asa, si? Eu chiar ma saturasem sa ma suspecteze de fiecare data maica-mea ca m-am apucat de fumat, sa-mi spele hainele cand ma intorceam din oras, haine pe care mi le pusesem doua ore si voiam sa le mai port si ziua urmatoare, ca sunt eco si nu erau destul de murdare. Dar puteau!…
Rețetă Tiramisù la pahar
Prăjitura aceasta simplă și gustoasă o fac destul de rar, pentru că sunt atâtea prăjituri bune și gustoase încât îi vine rândul o dată la câțiva ani. Se spune că prăjiturile făcute de mine sunt bune, însă eu știu că nu sunt foarte arătoase. Nu înțeleg prea bine cum poate altă lume să le taie așa frumos, poate cândva o să prind și eu îndemânarea asta. Însă știu că îmi place mult să ornez prăjiturile în pahar sau bol transparent pentru că nu ies niciodată la fel și au efectul acela de curiozitate: ”Mm, iau putin de aici că are ciocolată, puțin de aici că are frișcă” și așa mai departe. E efectul acela: termini fără să-ți dai seama. Și după îți pare rău. Aia e, nu poți da timpul înapoi 😛
Diferenta dintre un asistent Social si un asistent Maternal
Ok, am vazut destule insulte la adresa asistentilor SOCIALI, care saracii au invatat cate trei ani si au dat o gramada de examene la facultate, plus doi ani de master unii dintre ei, tot cu o gramada de examene si proiecte la activ, idei si prezentari- pentru a nu sublinia si pe blogul meu care este diferenta dintre asistentii SOCIALI si cei MATERNALI. Ei bine, una deja am spus-o. Asistentii SOCIALI urmeaza macar o facultate , daca nu si un master (Atentie! nu confundati nici cu lucratorii sociali, care au urmat doar un curs de cateva luni, nici pe departe atat de elaborat precum programa unei facultati). In cadrul facultatii de asistenta sociala, studentii trebuie sa participe la cursuri si seminarii pentru a intelege lumea oamenilor care au nevoie de asistenta pentru a isi desfasura viata intr-un mod decent si uman. La sfarsitul fiecarui semestru, pentru fiecare seminar, uneori si pentru sfarsitul cursului,…
Cum sa gatim fara instrumente si fara multa bataie de cap
M-am nascut lenesa si pofticioasa. Eh, stiu, nu prea se potrivesc, dar din multe pofte si multa lene, a iesit ceva bun. N-a trebuit sa-mi iau tel, cantar de bucatarie si alte chestii care ar folosi unui bucatar amator, pe care sa le car de colo colo, caci m-am priceput sa fac prajituri bune sau mancaruri si fara! Pana iti “formezi ochiul” dureaza putin, insa costul esecurilor nu sunt foarte mari. Doar te strambi putin la primele doua linguri si dupa ti se pare o bunatate gatita de cel mai priceput bucatar! De exemplu, la clatite simple si bune e asa: sparg un ou, doua, depinde cate persoane trebuie sa manance, le bat cu doua furculite puse cu dintii una in fata celelilalte, astfel incat sa se incalece, pun un praf de sare, si faina din ochi cam cat sa se formeze un fel de cocoloase. Apoi torn lapte amestecand…
Fotbal feminin pe teren sintetic
Ultima mea pasiune a venit odata cu invitiatia unui prieten de a juca fotbal o data pe saptamana. Invitatia nu era pentru mine, insa cu ochii mari si sclipiciosi am intrebat: “Pot veni si eeeu?”. Am avut noroc, echipele erau mixte, dar nu mixte in ale experientei, ci in ale sexului. Joaca fete si baieti cot la cot. Pare dificil sa fii intr-o echipa cu necunoscuti, pe cand tu n-ai mai atins o minge cine stie de cand, crezand ca ei sunt inzestrati cu talente exceptionale, insa lucrurile stau altfel in realitate. In cazul meu, baietii sunt intelegatori cu stangacia fetelor, dau pase la toata lumea, iarta cand, din greseala, mingea ajunge la adversar si nu se supara daca lovesti pe langa poarta. In mod ciudat, toate greselile astea te motiveaza. Te motiveaza sa alergi mai mult si sa navalesti peste adversar sa-i “furi” mingea. Sa faci scheme, sa pasezi mingea…
Coca Cola intrusa
Dacă în “tinerețe” eram pentru viața sănătoasă și complet împotriva băuturii gazoase de orice fel, ei bine, de câțiva ani sunt dependenta de Coca Cola. Nu fanta, nu Sprite, nu altceva. Dacă tot beau tâmpenii, beau cola. Probabil ați observat ca au apărut sticlele de cola mai ieftine care promit să fie foarte fidele gustului original. Asa cum mi-a promis și mie bărbatul casei ca o alta cola e la fel cu Coca Cola. Fiind în magazin această conversație despre veridicitatea negrului lichid, m-am lăsat convinsă să luam ȘI o sticla din cealaltă. Cu condiția ca eu sa nu ma ating de ea, impusă de mine, căci doar gândul ca e fake ma face să mă strâmb.
Ziua îndrăgostilor sărbătorită prin cultura
Îndrăgostiți de Napoli. Asa suna îndemânarea primăriei pentru a instiga populația la cultura. Noi am acceptat invitația și am fost astăzi sa vizitam, într-o clădire aproape de gara, casa dell’Annunziata, un loc unde demult se lăsau copiii abandonați. Casa aceasta, devenita intre timp primul spital specializat în bolile copiilor din Europa, era un fel de orfelinat. O mama care dorea să-și abandoneze copilul în primele zile de viata venea pe strada respectiva, la poarta casei și își lasă odrasla într-o roata. Trăgea clopoțelul, iar o sora o rotea pentru a lua copilul. În cazul în care se credea ca într-o buna zi copilul va reveni în familie, mama lasă o medalie pe jumătate copilului. Eventual cu o mica scrisoare cu detalii despre copil.
Joculete anti-plictiseala
Se intampla uneori sa nu stii ce sa mai faci sau sa fii in statia de metrou unde nu este semnal (de exemplu in Napoli), sa astepti la o coada care nu era in program, etc. Merg foarte bine si pentru a consolida spiritul de echipa in relatia cu partenerul. Tocmai de aici a plecat toata chestia cu joculetele pe telefon, de la nevoia de a face ceva impreuna pentru a ne relaxa sau seara tarziu. Primul joculet a fost un Quiz in italiana, destul de complex. Dar ne-am completat foarte bine jucandu-l, altfel singura greseam destul de des. Am descoperit si unul in romana, mi s-a parut destul de simplu si n-am mai continuat de unde ramasesem si nici designul nu era prea atractiv.
O nouă pasiune
Un lucru pe care putini il stiu despre mine este faptul ca am fost mereu o semi-sportiva. De cand am inceput sa ies ”pe afara” am luat mingea in brate si am dus-o in spatele blocului, unde ma asteptau copiii ragusiti ”Roxanaaaaa, hai p-afara!”. Imi amintesc ca intr-o zi am spart vreo 5 mingii, traversam mereu strada sa iau alta, mereu pe ultima din sacul acela de plasa drept, aia imi placea cel mai mult. Costa 10000 de lei. Pe la 5 ani imi amintesc de bicicleta mea rosie pe care m-am suit tot in spatele blocului. Legenda spune ca am cumparat-o cu banii din pusculita mea, insa eu imi amintesc doar cum o calaream. Dupa ce am invatat sa merg, ai mei ma duceau pe platou. Stiu pentru ca am niste poze pe acasa, eu asortata cu bicicleta.