Category Archive : Momente din Veselie

Poanta cu copiii

Trecând pe la cofetarie, mi-am amintit de o glumă de clovni, inspirată din realitate, din păcate.

”Copii, fiindcă aţi fost cuminţi, astăzi mergem la cofetărie să vedem cum mănâncă lumea prăjturi!”

E bancul de criză. Si mi se pare amuzant de fiecare dată când îl spun.

P.S. Eu am primit un ecler azi, oare de ce?

Am incredere in oameni

Ma refer la increderea in oamenii pe care abia i-am cunoscut si cu care desi vorbesc de cateva minute, parca ne-am stii de foarte mult timp. I-as numi pe acestia oameni fara prejudecati. Pe care nu ii intereseaza ca esti din Romania- de unde toti rromii si taranii vin in Italia sa cerseasca, ca te cunosti cu o persoana pe care el nu o suporta, ca stai departe de centru, unde sunt atatia batausi plus bagabonti faimosi, ca inveti la liceul X care nu atat de prestigios, ca nu ai dat la facultate sau ca nu vorbesti bine limba straina si mai ales, care nu asteapta nimic in schimb, doar le place compania ta si a prietenilor tai. Oameni dezinteresati. Oameni pentru care prieteniile sunt foarte importante si din acest motiv investesc in ele. Oameni carora nu le pasa de bani, atat timp cat se simt bine. Oameni care vin mereu cu propuneri. Oameni interesaNti. Oameni fara secrete. Oameni bine dispusi. Asa imi place.
Desi mi-e teama de gandurile ascunse, au fost unele situatii in care a trebuit-fortat- sa am incredere. De exemplu, acum doua veri, pe cand lucram la mare, trebuia sa ma intorc in Brasov, dupa o jumatate de zi de lucru, adica la noua seara, cu autocarul care ajungea tocmai pana la Cluj. Fiind obosita si neavand zile libere deloc, asteptandu-ma un examen pe care daca nu il luam riscam sa repet anul doi de facultate si calatorind noaptea, m-am rezemat cu capul de geam pentru a trage un puiut de somn. Din cand in cand ma mai trezeam pentru a vedea unde suntem, insa doamna de langa mine trebuia cobori tot la Brasov, asa ca am stat linistita, gandindu-ma ca o simt cand se agita sa-si ia bagajele. Ei bine, dupa cateva ore m-am trezit, autobuzul mergea si doamna nu era langa mine. Ametita de la somnul dulce, leganata de masina dand in gropi, merg la sofer sa intreb cat mai avem pana la Brasov. In secunda a doua simt cum incetineste si aud semnalizarea. Zic: trebuie sa visez. Nu, era cat se poate de real. Intreb cat de departe suntem, zica ca la vreo 50 kilometri. Era 6 dimineata. Cineva trebuia sa ma preia de la gara, iar fiindca nu mai ajungeam la ora stabilita, ma suna( de fapt asta e motivul pentru care m-am trezit, nu din intamplare). Zice ca nu poate veni dupa mine ca are program strict ;a serviciu si va avea probleme. Il sun pe Vasi, care era la mare dupa 10 ore de munca, rupt de somn. Sun pana raspunde. Ii zic toata patania si ma intreaba cam cum as vrea sa ma ajute el de la mare, la 6 dimineata.Ii explic ca ultima masina care trecuse pe campul ala era cu 10 minute in urma. Inchide. Injur, insa are dreptate si nu mai insist. Opreste un nene- era o parcare de tiruri acolo, ce noroc- cu un logan alb si zice ca merge la Brasov da nu ma ia. Injura din nou. Opreste un tir. Intreb, zice ca merge pana la intrarea din Brasov, numai ca pleaca doar in 10 minute. Zic perfect, dar ma luati? Accepta.
Cu totii am auzit povesti cu soferi de tir, camioane si alte masini de curse lungi. Eram atenta sa nu i se para lui ceva instigator, i-am povestit ca am examen, ca lucrez mult, ca dorm putin, ca imi fac griji, insa pana la urma a fost de treaba. Chiar m-a intrebat cum de m-am urcat in tir, pentru ca stie si el ce se aude. I-am zis ca trebuie sa iau examenul, si daca trebuie, trebuie. Cine greseste, plateste. M-a lasat fix langa o statie de autobuz, fara casa de bilete, desigur. Am luat 28-ul parca. Soferul nu a vrut nici banii mei de studenta( a propos, aveam la mine salariul de pe toata vara aproape), nici omiduta mea din baloane- iar asta m-a enervat putin ca e preferata mea, iar el a intrebat foarte disturbat’ Da’ ce sa fac cu ea?’. I-am dat ziua buna si am mers la examen( nici proiectul nu il aveam terminat si printat, calculasem ca mai e timp si uitasem de vorba aceea cum ca nu se potrivesc calculele de acasa cu cele de la targ), am luat 10.

Inca mai sunt oameni buni si in Romania, ar fi frumos sa fim mereu asa. Avem nevoie de alte modele pentru a atinge alte standarde.

Desigur, increderea de prima data tine si de originea persoanei, felul de a vorbi, ceea ce spune, poate chiar imbracamintea, felul de a se purta si domeniile de interes.

Mi-am facut amici folosind aceasta tehnica. Uneori combinata cu tehnica de abordare.

P.S. Urmeaza tehnici de abordare II, varianta straineza. In curand.

Gustul calatoriei

Prima si prima data cand am iesit din tarisoara noastra, era in 2008 si am aterizat in Spania, datorita unui schimb de elevi, in cadrul unui proiect antidrog (unul din avantajele muncii de voluntar). Intr-o saptamana am vizitat trei orase: Madrid- unde am colindat timp de 3 zile principalele muzee, strazi si parcuri-, Alicante si Valencia. Proiectul propriu zis cu activitati, intalniri, schimb de idei, brainstorminguri s-a desfasurat in Alicante. Celelalte doua orase au facut parte dintr-o mini-vacanta, daca tot ne aflam acolo.
De atunci si pana anul acesta nu am mai calatorit in afara tarii, insa in 2010 am fost in aproape toate cele mai importante orase ale Romaniei: Buzau, Iasi, Targu Mures, Piatra Neamt, Oradea, Sibiu, Constanta- unde am trait timp de aproape trei luni-, Hunedoara plus o plimbare scurta in Bacau. Cele mai frumoase amintiri stranse in ‘anul veseliei’ sunt de la Constanta si Piatra Neamt. Pe locul doi se afla restul oraselor.
In 2011, mai exact in luna august, am vizitat o parte din Anglia: Birmingham, orasul lui Shakespear si Londra. Am fost impresionata de fantoma faimosului scriitor, peisajele de country-side, rulourile de paie, limba stalcita si neinteleasa de mine, viata agitata a englezilor si modul de a-si pierde noptile, cimitirul din Stratford-upon-Avon, dar nu in ultimul rand de relaxarea oamenilor si chestiile sociale, ce tin de domeniul meu, cum ar fi: mamele vorbind cu prietenele, complet dezinteresate de copiii care urlau in carucioarele acoperite, de micutii care se speriau cand le zambeam( de obicei primesc inapoi zambetul, insa unii dintre acestia pareau chiar panicati), charity-shopurile( de tipul second hand de la noi, numai ca banii erau donati, dupa cum spune si numele) si cei care isi diminuau din pedepse vanzand ziare.

Cateva luni mai tarziu, in 2012, Roma s-a bucurat de prezenta noastra timp de 4 zile. Am trecut pe la coloana lui Traian, l-am salutat pe Papa, ne-am imaginat luptele din Coloseum chiar din arene, am admirat ruinele de la forumul roman( nu uitati ca ruine sunt si la Targoviste, si statui-dealtfel), am intalnit conationali draguti si am invatat injuraturi noi de la rromani, am ramas socata de cate persoane fara casa pot exista doar in fata unei singure gari din capitala Italiei si ne-am bucurat din plin de vremea frumoasa.

Tot anul trecut am vizitat si orasele Trani, Lecce si Monopoli din regiunea Puglia. Foarte frumoase, insa putina verdeata, dar mare turquise din plin, la pachet cu arhitecturi deosebite.
Pentru urmatoarea luna e programata Padova, Venetia, Milano si Castelleone si sper sa urmeze Germania si Olanda.

Dupa parerea mea, la capitolul peisaje, tot Romania e mai frumoasa, in special partea de centru spre nord.

Jurnalul vostru de calatorie cum se prezinta?

P.S. Buon viaggio, amici!

Atunci cand dispare

De o saptamana ploua continuu aici, asa manifestandu-se iarna: un pic de frig, ploi marunte si neintrerupte doar de rafale de vant. Venind in minunatul oras maritin pe timp de vara, am adus haine destul de subtiri, mai ales ca trebuia sa stau 3 si nu 5 luni, -luand in considerare si clima, desigur- asa ca saptamana trecuta a trebuit sa merg la shopping de accesorii de iarna. Globul de cristal e in vacanta, asa ca n-am prevestit ca va expira abonamenul la internet si ca se vor termina in tot orasul cartelele pentru reincarcare, altfel m-as fi dus in cele doua zile fara prin magazine. Biblioteca cu sala de lectura si calculatoare conectate la internet era inchisa, pe motiv de vreme rea (???), de invatat imi trebuia ce nu aveam, asa ca aveam o gramada de timp la dispozitie pe care trebuia sa il umplu intr-un mod creativ, folositor si placut. Cu bucataritul am lasat-o mai moale, dupa cateva incidente, iar brusc mi-am amintit de perioada cand lucram la facepainting.

Eram in Campina, iar la zilele orasului se tinea un concurs de pictura, cu oameni talentati ce trebuiau a surprinde momente din timpul festivalului. In prima zi, adica vineri, o doamna draguta s-a gandit sa picteze o scena de ‘mascare’ -cum intreabau unii parinti copiii: ‘Vrei sa te maschezi si tu?’-, iar a doua si a treia am stat chiar langa un stand unde se vindeau tablouri. Domnul de acolo – un domn un varsta cu barba alba si lunga, foarte simpatic, de altfel-, vazand ‘operele mele’ de caini, pisici si printese sclipicioase, m-a incurajat sa pictez/desenez si pe hartie. I-am explicat ca, de fapt, n-am atata talent, e doar o simpla intamplare ca imi ies frumos picturile pe fetele gingase ale copiilor. A institat cu incurajarile pana i-am promis ca voi incerca, si ca daca ne vom intalni intr-un an ulterior, ii voi si arata chiar( acum imi pare rau ca nu am facut schimb de adrese).

Cum ziceam, fiind fara internet, am zis sa ma tin de promisiune ca alta treaba n-am. Am deschis doua poze din pc si m-am apucat de tras linii. In creion, fara guma de sters si fara vreo ascutitoare- deci am folosit diferite numere de creion fara sa am mai multe de unul. Pentru primele mele ‘portrete’, eu zic ca eu iesit destul de bine, insa mai exersez, poate voi participa si la un curs pentru ceva notiuni de baza.
In rest, am citit Zaharia Stancu- cum de altfel sunteti obisnuiti-, am fost la biblioteca dupa cele 2 zile in care a fost inchisa, iar ieri, inainte de examen, socializam la petreceri( se pare ca mi-a prins bine socializarea asta, am luat nota maxima- pe stiute). A, si am impachetat cadoul foarte frumos, timp de vreo 20 minute- cu fundite, cu carlionti si hartie imbulinata.

Asa da creativitate.

Voi ce faceti cand nu aveti acces la net?

P.S. Am lipsit 2 zile si FB si-a schimbat iar fata.

Vara trecută …

…e încă în stânga sus. Zilele astea am tot simţit nevoia să ascult melodiile cu care mă trezeam în fiecare dimineaţă şi pe care le ascultam la nesfârşit până începea programul de veselie. Fie că vroiam, fie că nu. Eram cea care se “supunea” dorinţelor celor din jur. Şi, de parcă nu era de ajuns, la câteva săptămâni după sute de bis-uri, a devenit brusc hit; din toate locurile de pe litoral răsunau cele două capodopere: Bruno Mars- I wanna be a billionare şi Grasu XXL feat. Guess Who-Azi nu. Sincer, nu mai ştiu care din ele a ajuns prima faimoasă, însă tot ce ştiu e că în ceea ce mă priveşte, a apărut un fel de efect “Stockholm”. Dacă la început le uram, nu mai vroiam să le aud(şi se întâmpla exact invers), acum le ascult de bună voie pe repeat. Cred că mă reprezintă. Ori aşa ori aşa. Azi nu.

Dacă vă întrebaţi de ce acceptam “tratamentul”asta, ei bine, nu mereu se întâmplă cum vrem noi. Pe fundalul melodiilor era distractiv. Găteam la plită legume mexicane cu bucăţele de cârnaţi, omletă cu brânză şi….cam atât. Asta era meniul cald o data la câteva zile. Iar când vroiam răsfăţ, mâncam Carbonara “La Vulturul”. 
Recitind postul, mi-am dat seama că am uitat complet de “Minti murdare făcute praf” care nu reuşea să treacă de mintea mea, însă acum o ştiu pe de rost. E destul de drăguţă, însă parcă prea siropoasă. 
P.S. Să moară Bibi, tot ce e frumos repede trece.