In preajma copiilor ai mereu parte de surprize. Astazi am auzit cel mai “prematur” Te iubesc. Inainte de asta fetita a povestit: “Doamna, stiti ce mi-a zis Dinu? Eu i-am spus ca e dragut, dar doar asa putin (aratand intre degete cat), si el…(chicoteste cu mana la gurita) el..mi-a spus ca ma iubeste! (haha, hihi). Si intr-adevar, i-a mai spus de cateva ori pana am plecat eu.
Oare ce inseamna pentru ei un te iubesc? Cum invata sa simta asta? Si cum sa le explici situatia?
Pentru unele lucruri nu exista varsta…ar fi ciudat sa fie stabilit cati ani sa ai ca sa poti exprima asa sentimente puternice.
La prima vedere e foarte dragut momentul, insa cred ca dispare si farmecul copilariei si farmecul tineretii…
P.S. Cand ai spus prima data Te iubesc?
Haha, sincer, citesc articolul tau si am o anume amaraciune in suflet. Am zis mult prea devreme si nici macar o data parintilor mei. Nu am fost crescuta astfel, mi s-a spus intruna ca vorbele nu declara iubirea, ci doar o completeaza unde lipseste. Nu stiu daca e totusi adevarat. Insa, intr-adevar, spun “te iubesc” din obisnuinta mai mult decat il spun de dor, de emotie sau ca un copil de 5 ani…
Si eu gandeam ca parintii tai, insa exista un ‘dar’. Probabil parintii tai nu sunt stilul auditiv…insa daca jumatatea ta, sa zice, sau un prieten face parte din aceasta categorie care are nevoie sa auda si cuvinte, trebuie sa le spui, sa stie sigur ca intr-adevar asa este. In principiu trebuie sa faci o scurta analiza a celuilalt, sa vezi daca e nevoie sau nu sa auda. Asta iti dai seama la cata importanta acorda sunetelor din jur, la cat de mult ii distrag atentia zgomotul de motocicleta, de exemplu sau cand porneste brusc un radio..unii nici nu bagam in seama astfel de sunete, aparent nesemnificative. Pentru mai multe detalii, documenteza-te, eu ti-am facut o scurta descriere. Multumesc de vizita! :*