Cotrobaiam de zor in cutia cea gri dupa niste hartii demult uitate, cand ceva mi-a atras atentia. Cum se intampla de obicei, cauti ceva, altceva iti distrage atentia. Am tras usor dintre cursurile xeroxate un plic galbui. M-am uitat de la cine e, initial am vrut sa zic “nu” ispitei. Era de la o prietena, de la Den. Hmm….hai totusi sa-l deschid. Si bine am facut…mi-a inseninat ziua, ea stie cum sa asterne cuvinte frumoase pe o felicitare roz. Ea stie ca-mi place jocul acesta cu scrisorile….Chiar daca ajungem sa ne trimitem doar doua-trei vederi pe an, tot e bine. Cine mai face ca noi?
Chiar imi aduceam aminte zilele trecute de milkshake-ul de banane, nu stiu de ce de fiecare daca cand ne vedem spune ca e musai sa facem, ii aminteste de zilele apogeului prieteniei noastre, cand inca eram in acelasi oras, in aceeasi tara, in aceleasi chestii fun de facut, amandoua. Cred ca s-a facut mai bine de un an de cand nu ne-am mai vazut, insa Facebookul mai provoaca scantei prieteniei noastre, sa nu se stinga. A, si scrisorile.
P.S. Den, care mai e adresa ta?
