Sunt oameni care sunt curioși să cunoască o părticică din viaţa omului se lângă. Tataia mereu intra în vorbă cu ceilalți călători din tren. Uneori mi se părea că exagerează cu întrebările, dar intervievaţii nu se opuneau. E fain ca cineva să se intereseze de viaţa ta. Poate oamenii aceia aveau nevoie de cineva să îi asculte iar bunicul era omul potrivit.
De o oră și ceva stau la aceiași masă cu o doamnă cu care am schimbat cuvintele de început “este liber lângă dumneavoastră?”. Se pare că pe partea asta nu semăn deloc cu bunicul, probabil până acum avea și numărul de telefon, dacă era în locul meu.
Eu nu sunt așa curioasă să cunosc oamenii din juriu meu. Şi nici nu prea știu să intru în vorbă. Mi-am propus să fac sacrificii și să-mi dezvolt comunicarea vorbind cu oameni și oameni. Dar propunerea mea pentru mine nu mă convinge, tocmai datorită experientelor mele negative în ceea ce privește relaţionarea cu necunoscuți.
Însă, cum în orice lucru rău există şi un lucru bun, leg prietenii cu cei care sunt mai indrazneţi şi fac primul pas.
P.S. Până la urmă am vorbit cu doamna cu care stau la masă și este venită la un curs în România. Locuiește în Germania acum. Tot am aflat ceva e un pas important pentru nivelul meu de comunicare.
