Pe povârnişul unei pitoreşti coline din Italia, la jumătatea drumului dintre Veneţia şi Verona, se afla un mic han. Într-o noapte, poposi acolo un drumeţ.
-Încotro mergi? îl întrebă hangiul.
-Sunt din Veneţia şi mă duc să mă stabilesc la Verona, răspunse drumeţul. Ia spune-mi, continuă el, cum sunt oamenii din Verona?
-Cum erau oamenii din Veneţia? întrebă hangiul.
-Sunt nişte oameni infiorători! exclamă drumeţul. Sunt indiferenţi, reci şi distanţi. Nu ridică niciodată un deget ca să-i ajute pe ceilalţi. De aceea am plecat.
-Hm, făcu hangiul, atunci n-o să-ţi placă la Verona…Oamenii de acolo sunt exact la fel.
-Dezamăgit de spusele hangiului, drumeţul se retrăsese în odaia lui.
Mai târziu, în aceeaşi noapte, sosi încă un drumeţ.
-Încotro mergi? îl întrebă hangiul.
-Sunt din Verona şi merg în Veneţia, răspunse ce-l de-al doilea drumeţ. Ia spune-mi, continuă el, cum sunt oamenii din Veneţia?
-Dar oamenii din Verona cum erau? întrebă hangiul.
-Sunt oameni minunaţi! exclamă drumeţul. Sunt atenţi, calzi, prietenşi şi săritori la nevoie. Mi-a părut rău să-i părăsesc.
-Atunci, o sa îşi placă la Verona, spuse hangiul. Oamenii sunt exact la fel!
Morala: Ceilalţi reacţionează faţă de tine în acelaşi fel cum îi tratezi tu pe ei.
P.S. Povestioara este preluată din ”Abilităţi de comunicare”, scrisă de Allan & Barbara Pease.
–
