Aţi văzut filmul românesc ”Loverboy”? Mi se pare minunat! M-a captivat pe de-aîntregul. Eram la Padova, cred, când l-am vizionat. Episodul Italia, mai ales spre sfârşit, a fost puţin ”agitat”, poate asta mi-a afectat perspectiva asupra acestei producţii româneşti. Voiam să spun cu asta, că, replica mea preferată din film e aceasta, şi ţineţi-o minte: ” În orice lucru bun există un lucru rău, iar în orice lucru rău există un lucru bun”.
Azi mi-am început ziua în forţă maximă, plină de energie, fără lenevit, cu tot ce trebuie pentru o zi perfectă.
Imediat după această iniţiere spectaculoasă, a fost de ajuns să aud un singur cuvânt ca să se declanşeze cascada.
M-am aşezat pe o băncuţă, pentru mai mult spor, dar un prieten a venit să-mi fie alături. Nu ne cunoşteam dinainte, a fost afecţiune la primul ”pis-pis”.
Totodată, azi am aflat răspunsul la întrebarea ”Când e cel mai bun moment să cureţi casa?” şi iată-l: când esti nervos, supărat, agitat. Ia o cârpa, şterge pe jos, şterge praful, spală geamurile, chiuveta, duşul. După, ia un dulap la asamblat. Te destinde complet, uiţi de supărări. Garantat.
Spre sfârşit de seară, am avut parte de prezenţe alese, oameni deosebiţi, cu iniţiativă şi suflet bun.
Ce să mai, universul lucrează, nu stă degeaba, iar toate lucrurile de azi au tăiat răul de dimineaţă.
P.S. Se pare că există şi varianta ”În orice lucru rău stau mai multe lucruri bune”. Noapte bună!