Acum vreo 10 ani, una din prietenele mele Ioana a pregătit o ruladă de spanac cu branză proaspată și ardei. Evident că m-am strâmbat la început, prea verde pentru mine, însă m-a convins să iau o mușcătura și pe loc m-am îndrăgostit. De atunci am facut-o doar de câteva ori, căci nu iese așa bună…
Burda IANUARIE 2021
Primul număr al revistei de modă Burda într-o prezentare video. P.S. Modelul din poză este superb!
Urechiușe cu cremă sau amintiri din copilărie (rețetă video)
Parcă mă văd învârtindu-mă pe lângă mamaia Nela și implorând să îmi facă urechiușe. Îmi plăceau foarte mult, mai ales după câteva zile ținute pe veranda inghețată, cu crema de ciocolată untoasă, prea puțină în comparație cu aluatul. Pofta asta mi se făcea în pragul sărbătorilor, căci ouăle se bat spumă și ea făcea aceată…
Cum decurge un test Covid, cum se face și în cât timp vine rezultatul
Pe 1 setembrie încep un an nou școlar ca și educator într-o grădiniță din Italia. Ni s-a cerut, chiar dacă nu e obligatoriu, un test Covid. Am contactat DSP-ul de aici (ASL) și mi s-a comunicat o adresă unde puteam merge de luni până duminică, de la ora 12 la ora 18 pentru a face…
Curea handmade cu pietricele și perle
Materiale necesare: Feltru de 3mm, lipici pentru textile, ață, cristale și perle, bandă rips de 26mm înălțime ac special pentru perle. Instrucțiunile sunt în poze și sunt din revista Burda 09/2020. P.S. Spor la curele!
Flori de dovleac în aluat moale, umplute cu brânză (fiori di zucca ripiene)
Dacă am fi știut și noi cât sunt de bune, nu le-am mai fi dat la animale! Florile de dovleac sunt delicioase, eu le folosesc în multe preparate, atunci când le găsesc. Preferatele mele rămân cele prăjite că, nu-i așa, nu există prăjit care să nu fie bun! Rețeta cea mai des întâlnită este cu…
De ce mașina de cusut sare pași, coase neregulat și de ce sare ața din ac?
Cu siguranță pentru că acul folosit este necorespunzător. Iată câteva probleme create de un ac de cusut care nu se potrivește tipul de material ales: PAȘI SĂRIȚI: Acul nu este montat corect, până la capăt sau partea plată nu se găsește în poziția corectă: acul este introdus incorect PAȘI NEREGULAȚI ața se rupe, materialul se…
Mic ghid de ace de cusut pentru mașina de cusut casnică
Primul meu proiect de croitorie a fost un dezastru. Într-o zi am rupt vreo 4 ace și nu am reușit să cos nimic, se încrețea tot materialul, iar eu nu doream asta. Am mers înainte mult timp folosind primul ac care imi cădea în mână. Apoi, am citit pe ambajalul acelor (da, le cumpăram des)…
Cum se curăță mașina de spălat rufe
O dată cu achiziționarea unei noi mașini de spălat, am citit foarte mult despre cum se ingrijește acest electrocasnic atât de important în viețile noastre. O folosire greșită poate conduce la mucegai și mâzgă în cuvă și pe tuburi, deci haine care ies mai murdare decât au intrat. La finalul articolului o să vă dau…
Crumble de piersici și prune
În copilărie, bunica paternă mă ducea mereu în livada de pruni și mâncam kilograme întregi de prune de pe jos, cu viermi și nespălate. Am mâncat atât de multe încât de atunci le mănânc o dată la patru ani. Brusc mi s-a făcut pofta de un crumble cu piersici și prune făcut ultima dată acum…