La începuturile mele la Napoli vedeam roșii peste tot, bucătăresele le folosesc în toate bucatele, așa că pentru o perioadă de timp refuzam orice conținea roșii. Asta ca să le fac viața mai ușoară rudelor de aici.
Acum că am depășit momentul fără roșii, vă împărtășesc rețeta pe care o folosesc de obicei, căci nu se știe niciodată ce idei mai vin.
Ingrediente pentru 2 persoane:
200 g spaghette (sau mai multe, depinde cât vă e de foame)
4 linguri ulei
minim un cățel de usturoi zgrobit
o mână de roșii, de preferat potrivite pentru suc, cam 150 grame
200 g vongole sau scoici
Opțional suc și coajă bio de la o lămâie (”neautorizat”)
mirodenii (sare, piper, pătrunjel – cele ”autorizate”-, eu mai pun mărar, cimbru, etc- ”neautorizat”)
Timp de pregătire: Maxim 30 de minute
Uleiul se pune într-o tigaie cu usturoiul până când acesta prinde un pic de culoare. Se adaugă roșiile spălate și înțepate sau tăiate pe jumătate și se lasă la foc mediu până când se formeaza un suc-pastă, adică timp de vreo 15 minute. Paralel, se pune apa la fiert și se fierb pastele cu un minut mai puțin decăt scrie pe ambalaj, asta daca vreți să le terminați de gătit în sos. Merg și amestecate direct cu sosul la final, fără a mai face transferul în tigaie. Am explicat aici cum se fierb corect pastele.
Când sosul de roșii vi se pare gata, adăugați scoicile sau vongolele clătite peste el, âmpreună cu sucul lîmâii, dați focul puțin mai are și acoperiți cu un capac. Dacă sosul vi se pare prea sec, adăugați o jumătate de polonic de apă în care fierb pastele. În 2-3 minute vongolele se vor deschide. Sosul este gata când majoritatea sunt deschise. Unele rămân închise, fiind stricate sau vechi. La nevoie mai adăugați apă de la paste.
Acum puteți alege dacă să mai învârtiți pastele în sos sau nu. Eu pun puțină apă de la paste să aiba sos cremos care să cuprindă pastele. Se poate sări peste acest pas.
Dacă puneți apă de la paste nu este nevoie a se săra sosul, altfel adăugați sare. Eu mai pun mărar, cimbru, uneori și puțin leuștean sau pătrunjel. Se pot omite, nu fac parte din rețeta originală.
Poftă bună. Sunt aici pentru nelămuriri.
P.S. Mă gășiți și pe Instagram și Youtube